Poezie
Autoportret
1 min lectură·
Mediu
Sunt un cadavru lepădat pe pământ
Cu ochi uitați deschiși, contemplând întunericul,
Cu mâinile împreuiate, protejând secretul,
În costum de-nsurătoare, fără mireasă-n haine albe,
Tânăr, mort dar mai viu și mai bătrân ca tot.
Furnici cu miile dansează peste mine
Căci le-am strivit un mușuroi prea scump.
Ele aduc visele meschine...
Ce-mi frământă măruntaiele, zgâriate de nevoi.
Râmele sufletului meu se-nfruptă din ospățul
Ce l-am adus ca jertfă eu, prin mine,
Căci am fost mielul ce s-a dat spre junghiere
Sau poate șarpele-nghițit de miel.
Pe suprafața pielii mele sălășluiesc microbii,
Unor speranțe ce n-au fost a fi,
Ce-ncet mă descompun în mii de fire,
Ale destinelor ce-am ciopârțit chiar eu.
Prin barbă, prin scurte și despicate griji
Umblă viermii albi ca varul
Și îi miros, căci e mirosul meu:
E putregaiul ce-mi curge prin vene.
Sunt doar un mort, uitat într-o groapă cu morți
Cu ochi albaștrii, peri cărunți,
Și doruri ce n-au fost să fie...
Sunt doar un mort, printre alți morți.
014094
0
Versurile: \"Tanar, mort dar mai viu si mai batran ca tot\" ramele sufletului ce se infrupta din ospatul \"Ce l-am adus ca jertfa eu, prin mine\" spun multe.
Am observat si simbolurile puternice pe care le-ai folosit: mielul si sarpele.
Imi place profunzimea ta. O sa te mai citesc.