Anghel Pop

Victore, ce-ți mai place ție să porcăiești... Nu e prima oară când te adresezi colegilor de pe site ca unor animale: pe Alexandra ai făcut-o \"văcuță\", lui Katy i-ai zis că \"behăie\"... penibiluț! Numai în grupa mare de la grădinița cu orar prelungit mai auzeam astfel de glumițe de gâgâlici.

Iar aici... Cum vine un admirator la Corina să o invite la masă și să-i dedice o serenadă înflăcărată, cum îl faci porc și-l trimiți în mlaștină să guițe... frumoase maniere, ce să zic.

Corina, atenție la repetiții de genul \"banale la\". Nu sună bine, se pot modifica ușor.
\"m-am scobit între gînduri\" parcă nu cadrează cu imaginea de femeie fatală din restul poemului...
Ironia \"IQ-ul ți se topește între coapsele mele\" e simpatică, o văd ca pe o butadă a timpurilor noastre.
Textul e amuzant, dar poate ar trebui să nu mai marșezi atât pe feminismul evident, ci să valorizezi liric detaliile, pentru a transcende faptul divers. Toate cele lirice îți doresc!

un contrast discret între imobilitatea fericirii-cușcă, background de obscură plictiseală de fapt, și heraclitiana schimbare de trupuri în fiecare secundă

textură ruptă, vers sacadat
ca un scrâșnet de sticlă strânsă în pumn

poemul rezistă...

typo: \"aștepare\"
povestea e bine adusă din condei, închegată, vioaie, credibilă
mi-a plăcut intermezzo-ul cu perdeaua...

\"îmi deschid sternul ușor ca și cum ai deschide lada de zestre-a bunicii\"
îmi pare cam lung și se repetă inutil \"deschide\"
cum ar fi
\"îmi deschid sternul
ca pe lada de zestre-a bunicii\"?

typo: \"o se le\"

\"spre galapagosul coapselor tale\"
frumoasă idee, cam greu de recitat
dacă îți reciți poeziile simți multe poticniri din astea

cum ar fi: \"spre coapsa ta galapagos\"
\"spre galapagosul coapsei\"

în prima strofă mi s-a părut ciudat versul cu rucsacul: păsări cu rucsac... bizar!

la pasajul cu \"dacă\"... parcă sunt cam mulți \"dacă\"
:)

la final treci de la \"farul mașinii\" (deci noapte) la \"ziua asta\"
schimbarea de decor e cam bruscă

poemul mi se pare reușit, de la descrierea orașului noctambul, cu sinucigași timizi, anamneza ex-iubitei cu sâni florali, la tacticoasele țestoase mărșăluind spre un galapagos intangibil, culminând cu singurătatea animalului lovit pe șosea

simt forță în ultimele tale poeme, e bine că reușești să păstrezi cadența
te citesc cu plăcere

Adriane, uchronia asta m-a amuzat, fiind scrisă cu meșteșug și vervă.
Un mix de cultură și imaginație nu poate da greș.
O mică obiecție aș avea la amestecul stilurilor: ba te scufunzi în concizia antică, ba ne iei cu întorsături de stil de prin letopisețe.
Trebuie să convingi cititorul că uchronia ta \"putea să se întâmple DACÃ\", așa că turul de forță al plimbării prin epoci poate să amețească!
Dar nu zic că e rea găselnița cu saltul din stil în stil. Poți marșa și pe ea, în cazul de față e plăcută. Cum simți tu.

Îți sugerez să citești \"Scrisorile către un tânăr romancier\" ale lui Llosa, pentru a vedea acolo câteva trucuri ale scriiturii. Dacă le-ai citit deja, recitește-le, și pune în aplicare fiecare capitol printr-o povestire scurtă.

Am înțeles că seria \"Din circulare\" cuprinde povestiri mai vechi. Cred că e bine să vii și cu povestiri scrise recent, pentru că asta te va ține implicat în interacțiunea cu cititorii de aici. E altă \"vibrație\".

Citind și alte texte ale tale, am remarcat că uneori te prea întinzi, că te lași furat de farmecul narării, ceea ce riscă diluarea. E bine să scrii \"la cald\", și să corectezi \"la rece\", după câteva zile de la punctul final. Adică să tai, să tai, să tai.
Pe Agonia nu se prea citesc textele lungi, sperie cititorii, poate de asta ai puține comentarii. Să nu te descurajeze asta. Vino pe viitor cu texte scurte, condensate, șlefuite la maxim, în care fiecare cuvânt să aibă impact.

E bine să nu insiști prea mult pe confesiv, să încerci și schițarea unor personaje credibile în povestiri FOARTE scurte, cu schemă de conflict, ca să te ajute la concizie.
Simt că ești talentat în proză, totul e perseverezi.

o idee interesantă, amuzantă, bine lucrată, îmi pare

\"Ne place să ne râdem\"
să râdem?
:)

s-ar mai putea lucra la versul \"Este viață peste tot în orașul nostru!\"
(e evident, pentru că în prima strofă vorbeai de \"trecători\"!)

finalul grav, meditativ, elegiac, cade bine peste frivolul întâlnirii de gradul III cu alienii dependenți de căpșune

m-a uns la suflet tonul grav, rilkean, al poemului
\"o cădere vine în locul florii\"

stranie schimbarea de registru de la \"ceva nedefinit și fără liniște\" la \"altă liniște fără sfârșit\", balans între treapădul criant al vieții și mortificarea în coconul poeziei

e plăcut să citești un poem bine șlefuit, în care simți forța creatoare condensată în tușe și nuanțe
îmi amintește de Musashi al lui Yoshikawa, care descoperă că forța mentală ce se exprimase în aranjarea unui bol cu flori era similară forței sale de samurai

simplitatea rămâne, așa cum și tu rămâi una dintre poetele mele preferate

ca exercițiu ludic e reușit, nici vorbă, chiar antologabil, m-a amuzat șarja ta
aștept însă și poezii de categorie grea marca Nicolau
ceva grav, vibrând, de amploare...

mie mi-a sunat poemul în întregime. ești unul dintre poeții pe care-i citesc cu plăcere pe site (deși ești și tu inconstant, ca noi toți, e firesc). ține-o tot așa!

ar fi fost poate mai bine \"o bancă în parc cocoșată de frunze\"?
tu știi

luna din final parcă schimbă decorul prea brusc, ar merita ancorată de amiază printr-un indiciu, ca să cadreze cu soarele din strofa anterioară
dar astea sunt sugestii minore, poți lăsa și cum e, liniștit
te votez!

să încep cu nu-urile: nu mi-a spus mare lucru a patra poză, nu mi se pare înscrisă în mozaicul celorlalte, probabil pentru tine înseamnă ceva prin vreun amănunt-stare din momentul luării ei, cheie care mie îmi rămâne ascunsă însă

poza cu vânzătoarea de jucării: zâmbetul e evident satisfăcut, se știe trasă în chip. aș fi tras mai multe duble, pentru a o surprinde într-o ipostază mai naturală, pentru plusul de spontaneitate

în rest, nimic de obiectat
dozarea culorilor, jocul cu unghiurile, încadrarea perfectă, grija pentru alegerea subiectelor, toate astea arată efortul lucid, ochiul format, apetența pentru vizualul sublimat

rezonanța text-imagine e armonioasă
ideile sunt grațioase ca un balet de libelule peste oglinda imaginilor
poza cu melcii pe mormânt e antologică, mi-a plăcut zoomul delicat, aș vrea să văd cândva un album foto elis și poza asta în el

nu mă pot abține de la a da și eu o stea, pentru toată munca asta pe care o simt în spatele fotografiilor, pentru profesionalismul cu care ai tratat subiectele, pentru încordarea cu care ai șlefuit fiecare emoție condensată în nuanțe de lumină

știu că astfel de poze se obțin în săptămâni de vagabondaj prin oraș, cu aparatul deschis, gata să surprindă esența urbană a nostalgiei și efemerului, și muuulte selectări

p.s. salutări liviei, văd că e un model expresiv, inspirant

\"istoviți ca niște prostituate ieșite din tură
ne demachiem în tăcere zilele
încă mirându-ne de ce ne iese pe gură\"
partea asta mi se pare faină


în rest, multe trimiteri personale... nea mitică, foștii colegi, orașul-malaxor care înghite hulpav destine... are ceva eseninian în el, gen Moskva kabatskaia

Desigur, Polirom exploateză potențialul comercial al publicului tânăr, și ce să citească acesta, ce să mai citească între un joc video cu masacre și un party cu spumă, decât așa ceva, că doar n-o să-și piardă timpul cu vreun Dosto modern. Literatura e marketing azi, și oferta subtilă creează piața viitoare, umple nișele, creează opere \"la comandă\".

Eu am locuit trei ani exact la etajul 10 al căminului XVI din Hașdeu, vestitul etaj \"jungla\", în studenția mea clujeană, deci știu că nu e așa cum îl descrie Vaku, lui îi place să exagereze teribil, să îngroașe tușele, să mitizeze à rebours, mais enfin, am impresia că își poartă apocalipsul personal în privire.

Mi-a plăcut tonul enervat, neacademic, jovial-acid, al notelor tale de lectură. Cam așa critică mi-ar plăcea să citesc de obicei.

Cei care demască antisemitismul, pentru ca astfel de orori să nu se mai repete, pot fi învinuiți de violență la rândul lor? Cei care militează pentru pace, protestând cu putere contra violenței, sunt ei violenți cu adevărat? Acestei atitudini i-aș spune vehemență. Îmi vine rău când văd încolțind ici-colo germenii violenței, și mă străduiesc să-i stârpesc din fașă. Nu mai vreau exaltați care fac pe vitejii pe internet, și ne incită la anarhie. Da, protestez cu putere în subsolul acestui text, pentru că am oroare de indivizi care vor să ne câștige simpatia, să se joace cu emoțiile noastre ca la o claviatură, pentru ca în final să ne facă să-i urmăm în aventura ideilor lor sângeroase. Nu vreau să mă las manipulat de utopiști naivi care se inflamează repede pentru o idee, dar capabili să ucidă în numele ei.

Să vedem care este rețeta acestui manifest. Domnul Potra ne prezintă situația generală din țară, ceea ce știm cu toții, că lucrurile merg prost, ne sensibilizează prin povestea fetiței, cu caracter garantat lacrimogen, apoi se dă pe sine ca model de urmat (eu \"i-aș împușca, dacă aș putea”), după care ne incită să ne revoltăm: „e criză de rebeli în România”, „revolta trebuie dospită”.
Cam așa făceau legionarii în perioada interbelică: câștigau încrederea populației construind în tabere de muncă azile pentru bătrâni, orfelinate, locuințe pentru săraci, iar după ce și-au asigurat capitalul de încredere s-au pus pe rebeliuni și împușcări.

Rețeta e verificată. Așa că și în subsolul acestui manifest au început să curgă reacții favorabile: de la susținere până la anunțarea viitoarelor incendieri și răzbunări. Cine cu ce s-ar fi ales din asta? Domnul Potra și-ar fi mărit creditul de încredere, pentru că eu cred că asta îi interesează pe cei ce abordează acest tip de discurs: faima, dorința de a rămâne în istorie, fie și prin urme de acte violente.
Am vrut să rup vraja asta, hipnotizarea în masă, zicând cu hotărâre NU! Dacă aș reuși prin luarea mea de atitudine să stopez ascensiunea unui mic Hitler in nuce aș fi mulțumit.

Domnul Potra putea să mă convingă numai dacă ar fi propus soluții pașnice. Eu cred că numai strategiile politice de tip Gandhi au valabilitate pe termen lung, numai luarea de atitudine fermă și non-violentă poate optimiza mecanismele democrației. Dovadă faptul că Gandhi și-a atins obiectivele fără vărsare de sânge. Respect umanismul lui Gandhi, niciodată utopiștii care vor să ne impună ideile lor prin agitații abile. Revoluțiile cu idealuri utopice și grandioase sfârșesc prost. Mi se pare inadmisibil ca în mileniul III, după experiența amară a măcelurilor și conflictelor din secolul XX, domnul Potra să mai vină cu acest tip de discurs violent care face apel subversiv la imaginarul colectiv al românilor nemulțumiți.

De ce domnul Potra nu renunță la fraza care îl incriminează? De ce nu a retras pasajul vizat atunci când i s-a atras atenția, admițând public că a greșit prin acea manifestare extremistă? Cred că domnului Potra îi e greu să recunoască faptul că a greșit. Aici se vede gândirea rigidă, care nu poate accepta faptul că uneori oponentul are dreptate, în contrast cu o gândire nuanțată, deschisă spre ameliorarea proprie prin dialogul real, fie și cu adversarii de opinie.

Domnule Potra, dacă vrei să faci bine în țara asta poți să o faci liniștit, dar pe căi pașnice. Fă-ți o fundație, atrage tineri în jurul tău, ajută tineri, schimbă societatea prin forța gândirii tale. Ai în fața ta un teren imens și fertil. Dar fără derapaje extremiste!
Și acum ar trebui să retragi acel pasaj problematic, și sper ca acest conflict să te ajute să-ți revizuiești gândirea pe viitor, pentru a nu mai intra în astfel de polemici.

Domnule Potra, mulțumesc pentru indicația de a vedea un psihiatru. Nu cred că am nevoie, deoarece mă pregătesc eu însumi pentru a deveni în curând psiholog.

În ce privește afirmația dumitale \"Politicienii români sunt niște torționari. I-aș împușca, dacă aș putea. Nu pot\", cred că se înscrie îngrijorător în profilul psihologic al unui atentator politic. Și cred că e mai bine să previi, decât să suporți consecințele. Cred că afirmația dumitale va interesa în mod deosebit Serviciul Român de Informații. Am salvat acest text. Acesta va fi ultimul meu comentariu pe ziua de azi, așa că îți doresc noapte bună și inspirație la scris.

Doamnă Dolcu, da, cred că prin împușcări lumea nu devine mai bună. Dovadă sunt toate revoluțiile sângeroase. Eu vreau schimbarea, dar din interiorul sistemului, folosindu-se pârghiile care sunt acolo, nu prin violență. Cred că am răspuns la toate întrebările dvs. în ultimul meu comentariu, cel în care am descris pe scurt doctrina lui Gandhi. Recitiți-l, vă rog.
Cu deferență...

Domnule Paul, respect moderația și înțelepciunea dumitale, pe care le apreciez de pe vremea când îți citeam poeziile semnate Pan. Din perspectiva temperanței de care dai dovadă în această comunitate, ai și dumneata dreptate.
Te salut cu prețuire.

Nu cred în violență. Nu cred că violența, oricât de abil ar fi scuzată, ar putea schimba vreodată ceva în bine. Cred că soluția lui Gandhi e cea mai bună: s-a folosit de pârghiile sistemului pe care dorea să-l clatine, dar fără nicio violență. Nici pe vremea sa guvernarea britanică nu era mai miloasă. Era la fel de coruptă, în plus erau colonialiști, străini. Dacă Gandhi tot a vrut să schimbe ceva, atunci s-a pus pe studiat, a făcut avocatura, a analizat sistemul pe care voia să-l schimbe, a activat într-un partid, și-a atras adepți prin discursuri, a făcut greva foamei timp de săptămâni, a ținut post negru pentru obiectivele sale invitând sute de milioane de oameni să-l urmeze, a organizat marșuri de protest, a îndurat închisoare și bătăi împreună cu adepții săi.

Dar niciodată nu a îndemnat la rebeliune, nici nu și-a exprimat ura și violența contra politicienilor, cu manipulări de genul: „i-aș împușca, dacă aș putea”. Pentru că atunci ar fi ieșit un măcel inutil. Și cine a câștigat în cele din urmă? Gandhi! Britanicii au plecat. Gandhi a fost ucis, dar nu a ucis, și nici nu a îndemnat la ucidere.

Asta te invit eu să faci, domnule Potra: fă studii de Științe Politice, pentru că ești tânăr, citește mult în domeniu, fă-ți partid, atrage-ți adepți, tineri ca dumneata, câștigă alegeri, schimbă sistemul în bine folosindu-te de pârghiile existente, ale democrației. Dar prin non-violență, nu prin manifestări crizate de genul: „aș împușca, dacă aș putea”. Pentru că atunci te discreditezi irevocabil. Dacă nu te-ai și discreditat deja.

Eu sunt ultrasătul de discursuri, de jelanii și de „rebeli”. Dacă voi vedea în tine un Gandhi, poate te voi urma și eu și voi intra în partidul tău, pentru a pune osul la schimbare, mai ales că la meșteșugit discursuri te pricepi bine (ca orice român). Însă nu prețuiesc deloc agitați de genul Zelea Codreanu grabnici la „rebeliune” și „împușcături”. Dacă îți urmează cineva îndemnurile și pune la cale vreun atentat politic? Nu e de joacă! Trebuie să fim foarte atenți la fiecare cuvânt pe care îl lansăm în lume, pentru că nu știm ce efect de avalanșă va avea.

Acestea fiind zise, domnule Victor, te părăsesc în seara asta și îți doresc spor la scris, așteptând cu interes viitorul tău text.

Domnul Potra afirmă: „I-aș împușca (pe politicienii români), dacă aș putea. Nu pot”.

Adică domnul Potra ar pune la zid politicieni și ar trage. Dar nu poate. Dacă ar putea însă, ar face-o.
Ar alinia la zid politicieni de-a valma și ar apăsa pe trăgaci. Ar comanda execuții în masă. Ar ordona epurări politice. Asta îmi amintește de Reichskristallnacht, Noaptea de Cristal, când, pe 9 noiembrie 1938, hitleriștii au organizat un pogrom împotriva evreilor germani. Motivul? Evreii erau acuzați de toate relele țării, de stagnarea economiei, de cămătărie, de jaf bancar, de ticăloșenie. În numele ideii de „progres”, de „justiție”, de „bine pentru toți” s-au comis atrocități antisemite inimaginabile.

Tot așa au început și legionarii în perioada interbelică. Tunau și fulgerau contra „politicienilor corupți”, promiteau curățarea parlamentului de lichele, jurau că vor face „o țară mândră ca soarele de pe cer”. Apoi Zelea Codreanu le-a cerut „să pună mâna pe pistol”. Și legionarii l-au ascultat. Au apăsat pe trăgaci. Au murit politicieni. Între ei, și marele Iorga.

Exact la fel ca domnul Potra erau convinși și inchizitorii medievali că fac bine societății prin arderile pe rug. Doar credeau curățau poporul de „oameni malefici”, făceau „bine” comunității, eliminând pe cei „corupți”, nu? Toate genocidurile încep cu idei mărețe, de purificare spirituală a unui neam, cu programe de utopii nobile. Apoi ajung la purificare etnică, sau război civil, sau gropi comune. Mecanismul e magistral denunțat de Cioran în „Histoire et utopie”.

Între fanatismul domnului Potra, care ar pune mâna pe pistol ca să împuște politicieni la nimereală, fără judecată, și fundamentalismul religios al talibanilor convinși că scapă lumea prin terorism de „politicienii americani care sunt Satan” nu mi se pare mare diferență. Utopiile încep cu idei de justiție universală, de dreptate pentru toți, și sfârșesc într-o baie de sânge.

Justițiari ca domnul Potra erau și aceia care erau ferm convinși de adevărul ideilor lor mărețe și generoase, organizând Revoluția Franceză din 1789. Au luptat pentru „libertate, egalitate și fraternitate”. Dar tot ei au organizat și groaznicul masacru din Vendeea, din 1793, care a pustiit o regiune întreagă.

Cu idei de dreptate pentru toți au început și comuniștii la Revoluția din Octombrie din Rusia. Utopia lor grandioasă, care promitea justiție planetară, s-a terminat cu Gulag-ul infernal descris de Soljenițîn. Sute de milioane de morți. Acuzați de „rău social”, de „corupție morală”. Nu erau destul de „buni” pentru „noua orânduire dreaptă”.

Și Che Guevara lupta pentru „eliberarea popoarelor” și pentru ideea frumoasă de „fiecăruia după nevoi”. În numele ei a ucis, a ordonat torturări, a executat cu sânge rece civili din satele ce nu colaborau cu rebelii săi. Cine nu era cu ei era împotriva lor. Dacă nu erai cu „rebelii”, erai „trădător”. Și executat.
Îmi amintesc că și un anumit politician naționalist român foarte agitat promitea aceleași lucruri în anii electorali trecuți. Că va construi închisori noi pentru „politicienii corupți”, că va organiza „execuții în masă” pe stadioane, după modelul chinez. Ceva nou?

Mă înspăimântă astfel de chemări la anarhie. Domnul Potra ne înduioșează inima sensibilă lăudându-se că a ajutat el o fetiță sărmană, apoi imediat după asta instigă pe un site public la rebeliune generală, și se dă ca exemplu personal: „I-aș împușca, dacă aș putea.”

Chiar așa? Domnule Potra, dacă ați avea totuși puterea de a dispune după plac de viața politicienilor români, ați fi sigur că omul din cătarea puștii merită execuția? Ați apăsa pe trăgaci cu inima ușoară, convins 100% că omul acela e răul absolut? Sau doar ați ordona „rebelilor” din subordine să o facă, pentru ca să puteți dormi cu conștiința împăcată?
Credeți că dacă i-ați împușca lumea ar fi mai bună, că societatea se va curăța, că totul va merge mai bine? Că în locul lor nu vor veni alții la fel de răi? Poate chiar dumneata, marele „rebel”, cu „rebelii” tăi? Crezi că dacă te nășteai în locul lor, dacă ai fi fost educat exact ca ei, nu ai fi fost la fel de „corupt” ca și ei?

Mă sperie entuziaștii naivi, care se autoproclamă „rebeli”, și instigă la anarhie și execuții capitale în numele ideilor ce-i bântuie ca pe niște posedați. Din materia ideilor lor „pure” e plămădit aluatul pentru orice xenofobie, orice integrism, orice intoleranță. Exact așa cum completează domnul Potra în comentariile sale, că „revolta trebuie dospită”.

„I-aș împușca, dacă aș putea”. Cam așa gândea și Hitler în „Mein Kampf” despre evrei. Diferența este că Hitler „a putut”. Azi e simbolul răului absolut, dar uităm că în 1939 Hitler a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace! Ceea ce arată că a știut să câștige de partea sa intelectuali și generații prin ideile sale atroce, dar deghizate după masca binelui. Ura se ascunde mereu după motivații „generoase”, însă în final își arată adevărata față, de cruzime oribilă fără sens. În orice rebel se ascunde un mic dictator.

Imi place tot mai mult cum scrii in ultima perioada, limpid, degajat, si totusi concentrat. Imi aminteste de variantele lui Trakl. Dar ceea ce ascult aici e un timbru liric aparte, placut, care te defineste tot mai bine. Incepi sa devii recognoscibil (chiar daca nu as sti cine a scris textul), in sensul bun al cuvantului, de stil distinct, nu ca manierism. Inspiratie iti doresc!

Ligia, dar ce e \"carnivorul\"? Imaginea ta despre bărbatul ideal? Sunt curios.

Așa am decriptat eu pasaje ca acestea:
\"îl excită indiferența cărnoasă. îi spintecă vulva\"
\"prietenia lui e o delicatesă\"
\"în prezența extrem de rară a dragostei animalul poate involua\"
\"exemplarele puternice și cu o mare violență... \"
\"supraviețuirea îi conferă animalului imunitate afectivă\"

\"corpul i se arcuiește până devine asemănător cu al unei femei fericite\"
Asta e o subtilă ironie la adresa machismului?

Eu am simțit oleacă de damf de bere, iz de geci de motocicliști, miros de motor turat, aromă de Marlboro. No, că puteai să le zici de-a dreptu!