Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

poate fi și asta o provocare

2 min lectură·
Mediu
eu nu vreau să știu altceva
tu în schimb crezi ce vrei treaba ta. și pentru că asta crezi
e ok. eu însă am altceva de făcut, de pildă 30 de cărți
pe care m-am hotărât să le citesc într-un an
un pumn de metafore, o porție de rahat
și
la mijloc o stradă
eu nu știu încotro ai să mergi
dar ce știu este că întotdeauna există o cale
pe un drum cu sens unic mi-e frică că am să mă pierd
și nu pentru ce am în buzunare și
nici pentru cât am strâns
sunt ani în care am râs ca prostul de mine, sunt
zile în care nu mă recunosc, sunt nopți în care mă izbesc de pereți
și nimeni nu îmi bate la ușă iar zidurile
nu se deschid
pe unde merg las urme
unele abia de se văd altele în schimb provoacă dezastre
totul pornește de aici din primii pași incredibil de mici
ori poate din primul picaj
când sunt pe stradă văd mereu aceeași inscripție
drum interzis.
bref
azi a murit un poet
niște fluturi vor zbura pe acolo, marea s-a zbătut
a urlat toată noaptea
și cred că de asta
deși, eu unul sunt convins că atunci când îți bagi picioarele în viață
nu mai contează ce număr porți la pantofi
002365
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
218
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Anghel Geicu. “poate fi și asta o provocare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anghel-geicu/poezie/14130436/poate-fi-si-asta-o-provocare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.