la strada

bonjour tristesse. iată istoria acestei zile când nimic nu mai încape în discuție

mă întreb dacă este suficient să mă așez pe o bancă și să privesc oamenii

cum aleargă într-o parte și alta stingheri/ cărând în pungi de plastic cumpărate direct din stația de metrou obediența/ rulajul obscen al candorii ca pe un bilet du-te-vino

aș putea să-i întreb/ unde vă duceți măi oamenilor

de ce vă grăbiți

disperarea este aceeași chiar dacă o țineți ascunsă acolo

în pântece în genunchii juliți de mătănii

crezi tu prietene anonim/ este suficient să te rogi

să-ți încleștezi maxilarul fără să faci nimic doar să urli în surdină ca un proscris cabotin

privesc peisajul/ panorama orașului desfrunzit de iluzii

azi nu am fost în obor

auzisem că s-a ieftinit carnea/ acum o poți cumpăra la bucată te poți tocmi

poți cere o halcă/ tu însuți ei cuțitul și tai cât poftești

copiii niciodată nu vor ști cât ai tăiat din tine

vor mânca se vor linge pe bot și vor spune

mai vreau

cert este că niciodată nu îi poți sătura pentru asta trebuie să trudești mai mult

să transpiri să se simtă aroma

doar așa poți face diferența