Poezie
je t'aime
2 min lectură·
Mediu
când mi-ai spus să aștept, știam că o faci la mișto
am stat suficient cât să număr pe degete mașinile
cele cu număr impar, apoi, și pe celelalte
ca jocul acela când aveam zece ani
și stăteam cu patricia pe marginea străzii, încercând
să ghicim numerele de pe plăcuțe
eram într-a doua când am hotărât să mergem
să înotăm
venus și saturn se învârteau pe orbită
plaja era pustie, doar noi prin nisip
aruncam hainele în viteză, bâldâbâc în apa albastră
și pescărușii râdeau cum ne zbenguiam goi, fără ca măcar
să ne simțim rușinați
am privit strada de-a lungul, în spatele ei
tomberoanele
câini și pisici și copii cu mamele lor, căutând o bucată de pâine
specii mai puțin băgate în seamă
într-o armonie perfectă.
nume noi de produse, cutii de conservă
cârnați și mămăliguță, pâine de regim și cafea dietetică
am numărat bordurile și stâlpii de iluminat, aprinși
la comandă, asfaltul strălucea pe toată întinderea, întunericul cădea peste mine
eu priveam blocul cu patru nivele
mai precis, fereastra din stânga etajului doi
am sunat pe mobil, știam că are un smartphone, procesor dual core
& un giga de rami, cu toate acestea, memoria
nu mă ajuta la nimic, chiar dacă melodia ei preferată rămăsese je t'aime mon en pluie
mie îmi plăcea beatles
prima dată am iubit-o pe geta, era cu unsprezece ani mai fluidă
de fapt avea cam vreo nouăsprezece
dar asta conta prea puțin
îmi plăcea cum șoptea te iubesc
în timp ce eu o veneram în toate pozițiile
un tesla b100 rula pe turația nouă
în boxe cânta modern talking
iar
afară, ploua cu găleata
mi-ai spus să aștept, priveam ceasul, cu scârbă
știam că se făcuse târziu, el confirma
asta, precis
după un timp,
mi-am tras căștile pe urechi & am continuat să ascult beatles
m-ai invitat să urc scările
și să bat la apartamentul cu numărul douăzeci
001.532
0