angela furtuna

Interesantă meditație.
Prietenia este legată de varii teme ce țin de omenescul care diminuează în om și care e astăzi subsituit de psiho-cutume antropo-tehnice. Căci în zilele din urma, mai degrabă ești în siguranță în preajma câinelui de companie sau a unei cărți, în niciun caz în preajma unui om...
Capacitatea de a fi constant și fidel sieși, aptitudinea de a iubi valorile pe care le regăsești într-un om (poate un pic idealist, dar cu atât mai bine), capacitatea de a fi generos și de a admira: acestea sunt trăsături de personalitate de la care un om poate construi sentimente de prietenie profunde, durabile și autentice. Omul actual, însă, se bizuie pe coordonate modificate. El răspunde mai ales comenzilor urgenței, ale clipei, ale orientării rapide în jungla multiculturală(ea nu este raiul, oricat de mult au dorit-o teoreticienii, și nici o rezervație de îngeri)și economică, unde prietenia nu se marketează ca virtute, ci ca slăbiciune.

Mulțumesc pentru această descoperire, Călin Sămărghițan: oamenii care meditează la prietenie și laudă prietenii sunt rari.

Cu prietenie,
Angela Furtună

Atenție, totuși, la umbrela lui Waldo, care este decolorata textilă sorescianaă. E un pericol aici pentru tot ce face cu oarece talent Liviu Nanu. (Am mai spus și în cazul ilustru al Elei Victoria Luca: biografismul și manierismul sunt două maladii ale poeziei contemporane, iar Manolesco observase cam aceleași lucruri în recenta sa Istoria lansată în noiembrie...Coborârea tonului, a mizei, relaxarea prin autopastișare, autoironia narcisică își târâie la un moment dat autorii în perplexități stilistice de care nu se vor mai putea despărți. Mă gândesc că această decolorare a creativității și a puseului afectiv ce o însoțește ar putea veni din și din priza compulsivă de scris pentru rendez-vous-ul nevrotic cu forumul literar...e de reflectat aici, la mecanismele dependenței, ce pot lua ostatic și duce în stază ego-ul auctorial, cu toate demodulările sale atât de necesare stării de urgență care trebuie să fie poezia).

Dacă nu e pregătit pentru ceva mai înalt, Waldo poate deveni maimuța plimbată de fotograf pe plaja de la Mamaia, Captain Whalt Whitman...

Cordial,
Angela Furtună

Vin,

Yours,
Angela Furtuna

Stimata Doamna Mamier,
Ca de obicei, fabricati cu limba de lemn o sporovaiala care sa va bruieze betia de cuvinte si fuga de idei. Punctual:
1. La acest capitol, fara argumente, sunteti necredibila.
2. Duplicitatea dvs. nu este de competenta mea, insa faptul ca invatati usor si navigati zglobiu am laudat cu sinceritate. Eu nu am aceste calitati si ma simt nedotata cu abilitatea altora, capabili sa frecventeze simultan atitudini antagoniste. De aceea, imi spun, niciodata nu primesc stelute si bombonele.
3.Ca de obicei pe Agonia, vad ca si dvs. reactionati emotional acolo unde ar trebui sa existe schimburi de idei si cronici de carte. Nu ati citit cartea, ca sa purtam dialogul sperat. Sunt dezolata. Subiectul era aceasta carte. Si antisemitismul. Nu vecinatatea cuiva, nu betia dvs. de cuvinte.
Pe de alta parte, intre declaratia dvs. de aici, de brusc antisemitism, si la fel de patimasa pozitie plasata de partea opusa pe care mi-ati declarat-o tot cu entuziasm in privat, ma fac sa fiu uimita. Cumva, speriata, eu. In fond, nu va cunosc. Iar pe internet nu poti sa te lamuresti de fapt cu cine ai de a face.
Dati-mi voie, cum sunt un om dintr-o bucata, sa va spun ca mie numai onestitatea si constanta imi fac bine. Desigur, aici vorbim de valori civice europene.

Stimată Doamnă Mamier,
Scrieți că acest volum este cel al unui autor care este intolerant cu intoleranta iar eu vă atrag atenția că autorul nu este așa cum îl prezentați (sper că ați citit cartea, căci altminteri vorbim degeaba): a fi intolerant cu intoleranța înseamnă a fi ultraintolerant, ceea ce nu e cazul cu autorul și argumentele sale. A fi drept, însă, a fi riguros cu adevărul, înseamnă nu a fi intolerant, fie și cu intoleranța, ci a fi pur și simplu normal și bine securizat din punct de vedere științific.

În alt loc, vă exprimați curiozitatea: Exista oare o solutie pentru a face sa înceteze aceste derapaje regretabile ? Nu știm dacă există soluții globale la complicata problemă. Pentru domnia voastră, însă, se pare că există soluții de a înțelege mai mult și mai corect aceste probleme, pentru că aici constat că dvs. însevă ați progresat: văd că ați depășit etapa când gândeați cu totul altfel, inflamată fiind dvs. pe la sfârșitul lui ianuarie a.c. (când eu comemoram în țară victimele Holocaustului) probabil de studiul cel puțin bizar semnat de Shlomo Sand în Le monde diplomatique no.658, 2009, Comment fut invente le peuple juif (pe care mi l-ați și trimis prin poștă ca pe sfintele moaște în România, ca să mă iluminați în privința lipsei de legitimitate a evreilor asupra țării lor și în privința antisemitismului ca teorie rectificabilă).

Am rezerve în privința timpului în care oamenii învață cu adevărat ceva din istorie, și dacă învață...

Vă asigur, stimată doamna Nicolaev, că între poetul Florin Silișteanu și poeta Angela Furtună nu e nevoie de traducător. Suntem majori în literaturi vechi și noi, iar devreme ce eu am adus vorba de Susana Tamaro cred ca apreciați că știu ce vorbesc.
Nu doresc să deviem și nu doresc cenzură. La mine, nu merge cu cenzura.:))

Observație cumva inactuală, doamnă Marina Nicolaev. Viețile paralele nu sunt periculoase și nu sunt noi, ci abia acum sunt descoperite de om, , obiectivate, conștientizate, în timp ce relația digitală om-virtulitate oferă pentru prima oară suportul materialmente necesar unui studiu științific referitor la toate aceste domenii.
Este, enfin, ocazia (misticul din mine jubilează, nu și ateii) conectării tuturor la conștiința universală, un concept transdisciplinar (Entitatea este Tot) cu care numai teologii se mai pot intersecta (Dumnezeu este Tot).
Este o falsă problemă - deh, psihiatrii trebuie să mănânce!- aceea a traversării chipurile traumatice a barierelor de interfață ciberspațiale. În realitate, aceasta este doar o ușă nouă care se deschide către o nouă lume, ce va urma generațiilor noastre, atât de (prea) obsedate de păstrarea controlului asupra mentalului uman (asta, da, miză greșită a civilizației ce tocmai se stinge!).
Dar domnul Djamal nu a ajuns în această zonă a ciberspiritualității cu poemul domniei sale. Deja, divagăm, nu fără interes însă.

Atmosferă foarte picturală. Îmi place acest impresionism ce irumpe către eul auctorial, ca și, reciproc, foamea de stimuli a aceluiași. La vremurile de azi, poezia detaliului ne confiscă, gurmandă, conexiune după conexiune, în rivalitate cu artele vizuale. Mici filosofeme, o briză metafizică de bon ton, masculinitate sagace, reținută. Acest gen de text se susține mai ales prin spaima că nu de mijloace se poate sastisi poezia căt de hermeneutici prea sofisticate. Iată cum o spaimă zdravănă generează o excelentă stare poetică.
Cumva, în vremurile de azi, tehnică și cultură poetică au din ce în ce mai mulți, dar starea poetică, încleștarea, o au pe cale naturală din ce în ce mai puțini...Felicitări!

Un poem ultrafeminin scris de un poet care este mai familiarizat cu singurătatea sfârcului decât cu singurătatea falică este un cvasirateu deloc măgulitor. Imaginarul dvs., de obicei exersat pe mici haiku-uri destul de reușite, se sufocă în acest poem sado-stetoscopic. Apropo, la final, în loc de tastă, cum sunteți doctor, puteați suge stetoscopul în timpul ațipelii claviaturale.
În rest, un text prolix, categoric șovăitor ca să nu zic inanit, probabil o anti-osana adresată unei persoane cu sutien la care visați.
Domnule Djamal, poezia este ceva ce se aude precum o extrasistolă. Aici, la dvs., inima bate regulat și monoton. Diagnosticul e de revenire la control.

Stimate coleg Florian Stoian Silișteanu,
MerGând-ul dumitale alături de Adam (o odă de frate)e o cale regală despre acele distanțe la care puțini au acces, tot mergând așa printre ai mei unul cărând viața celuilalt . Regăsesc în acest topos nostalgia după Mersul încotro te poartă inima al Susanei Tamaro.

Un (Mer)Gând neobosit alături de voi,

Angela Furtună

Voce inconfundabilă, Luminița Suse: un nume de raftul întâi.
Remarc de ani de zile evoluția dvs. către maturizare literară a la carte, către clasic și cu accent sigur pe bunul gust. Îmi place să am astfel de companii la drum lung: știința scrisului și știința cititului care fac din literatura bună, ca cea semnată de dvs., nu (numai) o găselniță, cât o bijuterie șlefuită. Le întrezăresc în imaginarul dvs., discret, mărturisind despre pașii anteriori, și pe Constanța Buzea și pe Ana Blandiana, cu măsura acelui parfum fin de lirică feminină românească încă insuficient cunoscută de publicul european, deși plasate, toate, în etajul înalt al literaturii de expresie românească.

Ella,
Poezia ta alunecă din ce în ce mai mult către autopastișare și grafomanie. Texte compulsive, fără miză, tone de minereu din care pepitele de aur se decantează din ce în ce mai rar, verbiaj centrat pe solilocvii bovarice, o anumită incontestabilă măiestrie în scenografii de budoar în care fie tu fie un el ipotetic treceți pe rând la orizontală, prin alungirea pe canapeaua psihanalistului, prin relaxare și lăsați delirul să invadeze poezia de cabinet. Dar din toate acestea, ca turbion ce evoluează ciclotim, lipsește, din păcate, apoteoza, le grand mal, clou-ul care să scoată violent poezia din cămașa de forță unde ai uitat-o.
Poate că este o deformație profesională, însă la tine acest gen de fluviu poetic nu poate interesa mai mult de câteva texte, după care pacientul se aruncă pe geam în timpul consultației, plictisit, chiar în timp ce tu te întorci cu fața la rafturi ca să culegi un volum de Piaget sau Freud din care să-i citești un pasaj doct.
E bine că scrii terapeutic, dar e păcat că scrii de ani de zile numai în această manieră monotonă unică în care nu se întâmplă nimic , fără absolut niciun progres și în absența oricărui salt. Scris fără miză, inapt pentru ceea ce alșteptam de mult de la tine, adică miză metafizică. No progress. Eul tău poetic e blocat. Textele văruiesc ataraxic, uniform, perete după perete, dar paradoxul e că la tine cuvintele au devenit afazice, totul e predictibil până în cele mai fine detalii, iar culmea e că în summumul de pereți ce te înconjoară ai reușit să zidești toate ferestrele. Și poemul de față suferă de aceleași simptome amintite de mine în trecere, ce denotă agorafobia auctorială netratată.
Cum a venit primăvara, te sfătuiesc să ieși la lumină și să scuturi foarte mult din această texistență. Ai nevoie de o tragedie, de o genune, ca să scapi de acest tranchilizant poetic irepresibil al cărui victimă riști să devii pentru totdeauna, ca față de un tic nevrotic. Riscul de a rata toate meritele tale poetice de până acum este imens. Aștept cu interes poezia ta de sevraj, consecință a unei furii prin care să o rupi definitiv cu acest stil actual cantonat într-un spirit apodictic al evidențelor lipsite de interes, pe care numai unele filosofeme accidentale le salvează de eșec total.

Cu prietenie, așteptând de la tine foarte mult,pe măsura înzestrării artistice de excepție pe care o posezi,

Angela Furtună

Dragă Maria Prochipiuc, vă mulțumesc pentru aprecieri, care sunt dincolo de realitate poate și vă răspund cu aceleași bune gânduri. Să ne dea Domnul puterea pentru amerge mai departe. Dumneavoastră sunteți foarte ancorată în fenomenul social Agonia, nu numai cel literar, așadar sunteți atentă și receptivă la susținerea morală de care au nevoie unii oameni de excepție - ca și colegul nostru Ionuț Caragea -, sau la acel spiritus rectus care ar trebui să ne însoțească mereu în judecățile critice.
Eu am renunțat să mai comunic pe Agonia, cu ani în urmă. Am cedat, ca să zic așa, din cauză că pierdeam energie ca să mă apăr de niște atacuri ce nu mai conteneau. În primul rând, opera mea literară a fost supusă timp de multe luni artileriei unor critici macho, la care plăcerea de a jigni și atacul la persoană erau imense, cum mică le era știința literară. Cum nu știu cine este sau era șef pe aici, am bănuit că aveau și susținere de la conducere. În aceste circumstanțe,cum nimeni nu sesiza că sunt victima calomniilor și nu a analizelor literare, mi-am închis comentariile, deși la început aș fi dorit și eu să comunic cu terți, pentru că pe Agonia există și multe nume de prestigiu. În al doilea rând, am fost supusă multor atacuri antisemite, unele murdare și dure, având în vedere simbolistica tipică imaginarului meu literar. Nu în ultimul rând, am fost deranjată de faptul că majoritatea comentariilor pe Agonia sunt de fapt expresii de socializare, nu de act literar critic, iar eu nu asta doream de fapt.
Nu e bine. Dar tot e ceva decât deloc. Libertatea de a publica și de a cunoaște sau a te face cunoscut definește în prezent Agonia, căreia eu îi spun în secret un Hyde Park al literaturii române.

Domnule Adrian Erbiceanu,
Remarcile dvs. sunt foarte riguros argumentate: Ionuț Caragea este nu numai un om talentat, dar este și o personalitate literară și culturală ce se construiește prin seriozitate și multă muncă, adăugând astfel talentului său forță și durabilitate, iar brandului său relevanță și valoare. Cărțile sale sunt deja impuse pe piață în timp ce idiomul său literar se constituie, se impune și atrage atât succesul la critică precum și cel la public. Nu ne puteam aștepta, așadar, la o absență a concurenței. Piața literară românească este foarte încărcată și nervoasă, iar reacțiile grupurilor de presiune sunt adesea de tipul omerta. Spun asta din proprie experiență. Comunicarea între grupurile de presiune pe piața culturală românească eșuează mereu, iar consecința este adesea o sfâșiere și o dușmănie pe viață, cu sacrificarea multor talente, ce nu ajung să fie recunoscute la timp. Există, oricât am mușamaliza, un fundamentalism activ, cu mai multe fascii: radicalismul Cupolei, care la noi se comportă adesea discreționar, cu reflexe staliniste; disprețul celor din centru față de scriitorii din provincie; defăimarea scriitorilor din diaspora (adesea cei din țară îi receptează pe aceștia cu criterii de tipul retardatului principiu n-au mâncat salam cu soia, deși ar fi fost normal ca acest tip de judecată să fi murit de mult; există, însă, și o atitudine adesea lipsită de bunăvoință a unor oameni de cultură din diaspora față de tot ce e românesc în bloc și in situ în România, perpetuându-se și între scriitori aceeași discriminare ce vizează de fapt starea de corupție statală, dar atinge oameni nevinovați care nu sunt, ei, responsabili pentru eșecurile democrației și ale instituțiilor statului de drept, ale puterii și ale societății civile.
Aceasta este o Românie culturală în rezumat, pe fondul căreia orice proces de brandig de autor devine dificil și oarecum eroic. Eu știu că Ionuț Caragea va reuși să ajungă unde merită. Ca un vechi maratonist eu însămi, și eu îl recunosc ca pe un învingător. Talentul, munca, investiția în propriile proiecte sunt deasupra tuturor piedicilor pe care i le pun chibiții sau adversarii. Ceea ce, îndeobște, are Ionuț Caragea este, însă, propriul univers literar: teme stil și mijloace de abordare originale.

Dragă Ionuț Caragea,
nutresc speranța că dialogul tău cu lumea se va extinde, pe măsura dorinței tale de a pune energia ta alături de conducătorii Agoniei. Însă dacă vei constata că spiritul de echipă nu se înfiripă (căci adesea există pur și simplu misfit, deci incompatibilități interpersonale, ca în terminologia de bridge), cred că singur vei ajunge și mai departe decât pierzând energia pentru a face echipă cu oameni care te receptează fie ca adversar fie la un nivel diferit de cel căruia aparții de fapt. În fața bolii, a morții și a potențialului nostru creator suntem singuri, și ce este oare, la urma urmei, literatura, arta, dacă nu această istovitoare luptă cu propriile limite pe care o dăm în arena din noi sub privirile avide de spectacol ale martorilor circumstanțiali?

Stimate Felix Nicolau,

Interesant punct de vedere asupra poeziei semnate de Aida Hancer.
Cu doi-trei ani în urmă, și eu am cunoscut-o prin scris și am publicat-o, însă copila a fost absorbită de un turbion localist bucovinean mai abil în a o manipula. Se întâmplă des în provincie ca mulți bătrâni ieșiți din uz să acapareze câțiva tineri cu talent pentru a se ridica pe ei, dar furându-le junilor energia saltului inițial în abis. Ca niște păsări de pradă, acești monstruleți literari decrepiți înșfacă pruncii, îi învăluie în cuvinte mari (geniile nordului, labiș feminin și alte encomiastice exerciții năucitoare pentru puberi), astfel îi paralizează, pentru ca mai apoi să se erijeze în aspiratoare de fonduri bugetare cu care, chipurile, ei susțin cultura locală. Din păcate, înzestrarea nativă a acestei tinere s-a aflat prea mult timp în forcepsul unor îndrumători culturnici de școală veche ce i-au stimulat numai obsesia clasicizantă provincială, ajutând-o să-și piardă vocea de timpuriu.
În privința Aidei Hancer, sunt, ca și domnia ta, optimistă. Bucureștiul nu o va schimba, însă, prea mult. E o cumințenie și o cumsecădenie filosofică din care Aida Hancer se va înfrupta multă vreme, tihnit, până la marea revoltă, ce va surveni probabil în jurul vârstei de 25-30 de ani. O revoltă ce va merge pe planul noosferei, nu al erotismului.
Important este ca evoluția poetei să nu gireze mai departe obsesiile unor formatori greșit amplasați pe traiectoria ei literară. Mi-aș dori Paris, ba poate că mai degrabă aer german, pentru Aida Hancer, nu București, pentru că acest copil talentat încă nu știe să lupte cu ghearele, îndârjit, pentru libertatea expresiei sale, or condiția îndepărtătii de casă i-ar crește direct proporțional și gradul de eliberare de clișeele natal-distructive. Într-o zi, pe cheiurile unde Paul Celan și-a vomat Bucovina din sânge, și Aida Hancer va putea arunca texte încărcate de ceață și revoltă.

Stimate Paul Blaj,Stimata Marina Nicolaev,
Utimele comentarii, total alaturi. Total pe langa bibliografia de specialitate. Mi se rastalmacesc cuvintele in absenta referintelor stiintifice cu care eu operez, practicand argumentele solide oferite la ora actuala de cercetarea de specialitate.
Nu stiu ce studii aveti dvs.,si nici nu stiu daca asta are relevanta, Paul Blaj, dar conceptul de est-etica este o achizitie capitala, fara de care nu ar fi recomandabil sa ramaneti indiferent, sau sa o expediati in cateva crochiuri. Va recomand bibliografia completa Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vladimir Tismaneanu, Adam Michnick, Vaclav Havel, Hannah Arendt, Jeanne Hersch, Nadejda Mandelstam. Pentru inceput.
Daca doriti, va stau la dispozitie pentru opinii pe tema acestui concept, insa nu asa, intr-un site de socializare, unde ironia en passant tine adesea loc de substanta, comentariile pseudocritice tin loc de detabuizari defulatorii iar oricine isi poate da cu parerea despre orice, inversand adesea, prin tupeu, scara valorilor.

E unul din cele mai bune texte literare care au fost publicate aici în ultima vreme.

Felicitări, Leonard Ancuța! Deși sunt de mulți ani în această comunitate, nu mă pricep la simbolurile de recompensare care se practică aici (stele, cartonașe albe, roșii...nu cunosc sistemul și nu mă preocupă decât valoarea literară), dar sigur e ca ar merita să ți se acorde un semn de distinție.

Ești, cu acest text, în lumea celor preocupați de detabuizările limbajului.Puțini reușesc.

O urare sinceră de La mulți ani ! și din partea mea pentru Magda Cârneci. Nu în ultimul rând îi doresc să aibă forța de a-și împlini destinul, și pentru sine, și pentru interesele culturii românești.

Încă o dată, internetul deformează. Și cu câtă energie :)
Solidaritatea, la care făceam referire mai sus, este una morală. Mulțumesc pentru intenție, totuși, caldă aripă, însă bibliografia mea este deja completă. Dar mai mult pe domenii literare,filosofice și politologice, aparținând ML, diferind de domeniul Magdei Cârneci din această carte prezentată de tine.
All The Best,

Ah, nicio problemă de nuanță. Pur și simplu, așa cum cred că ai remarcat, eu nu prea mă implic în discuții pe net tocmai din cauză că ele nu duc nicăieri, în timp ce orgoliile participanților, adesea extrem de eclectici, compromit mizele discursului care ar trebui să fie centrat pe text și interpretare. În cazul de față, însă, mă interesează autoarea (stimabilă și aplecată cercetătoare româncă) și tema (care se circumscrie și domeniului meu de teză, anume est-etica scriitorilor). Finalmente, concluzia noastră este că nivelul colocvial de dezbatere slujește în mod optim scopurile propuse: informare, comunicare, receptare și spirit amiabil.
Personal militez pentru ideea de solidaritate intelectuală, așa încât falsele concurențe să nu mai stimuleze noi tentații traumatice de trădări ale intelectualilor, așa cum ele erau deplânse acum aproape un secol de Julien Benda, și având consecințe nefaste pentru societate. Această solidaritate este acum mai posibilă decât înainte, pentru că în era internetului localismul a diminuat, iar diferențele dintre centru și margine s-au șters. Însuși binomul Est-Vest nu mai este actual, din punct de vedere al informației, pentru că vorbim de o Uniune Europeană, totuși.

In timp ce eu vorbesc despre definitia artei, critica si hermeneutica, raportate la doua sisteme de referinta nedorite, tu vorbesti despre sistem. Evident ca avem dreptate, insa suntem in paralel.
Imi displace usoara nota de orgoliu. Prefer observatia stiintifica. Am mai mentionat, cred, ca polemica nu isi are locul. Pur si simplu este vorba despre doua sisteme diferite.
Marina, cartea despre care ai scris se refera la altceva. Se refera la o abordare istorica a Estului, nu la calitatile Vestului. De aceea insist sa nu ne indepartam. Oricum, internetul nu este pentru astfel de colocvii.