trenul ăsta nu are ce căuta aici

M-am jucat puțin cu trenulețele de aici și până la urmă n-am mai știut care e trenul meu, care e la tău, dându-mi, în sfârșit, seama că amândouă sunt ale noastre (adică al celui care scrie și al cititorului): \"mânatamânaluimânatamânaluimânatamânalui\", \"plecăriîntoarceririplecăriîntoarceri\".
Uuuuuuuuuuuuuu! Păzea, că vine!

Fir-ar ea de roată, cu rostogolirilei ei cu tot. Roata vieții, roata trenului știe doar să ducă prea departe de noi \"conturul vag al ultimului pasager\".

\'Absenții\', sunt cei pe care îi căutăm, cei pe care îi visăm în lungul drum ce leagă stațiile noastre interioare.



Noroc bun!
Ioan

Ela, ultimul ciclu de poeme postat, straluceste! inglobeaza in profunzime o sinfonie, un fior profund, conturat deplin, intr-o inima ce bate. am simtit o schimbare, versul misca si este trainic, este limpede si plin de tumult! felicitari si un gand cald prefigurand primavara!

Ella,
Poezia ta alunecă din ce în ce mai mult către autopastișare și grafomanie. Texte compulsive, fără miză, tone de minereu din care pepitele de aur se decantează din ce în ce mai rar, verbiaj centrat pe solilocvii bovarice, o anumită incontestabilă măiestrie în scenografii de budoar în care fie tu fie un el ipotetic treceți pe rând la orizontală, prin alungirea pe canapeaua psihanalistului, prin relaxare și lăsați delirul să invadeze poezia de cabinet. Dar din toate acestea, ca turbion ce evoluează ciclotim, lipsește, din păcate, apoteoza, le grand mal, clou-ul care să scoată violent poezia din cămașa de forță unde ai uitat-o.
Poate că este o deformație profesională, însă la tine acest gen de fluviu poetic nu poate interesa mai mult de câteva texte, după care pacientul se aruncă pe geam în timpul consultației, plictisit, chiar în timp ce tu te întorci cu fața la rafturi ca să culegi un volum de Piaget sau Freud din care să-i citești un pasaj doct.
E bine că scrii terapeutic, dar e păcat că scrii de ani de zile numai în această manieră monotonă unică în care nu se întâmplă nimic , fără absolut niciun progres și în absența oricărui salt. Scris fără miză, inapt pentru ceea ce alșteptam de mult de la tine, adică miză metafizică. No progress. Eul tău poetic e blocat. Textele văruiesc ataraxic, uniform, perete după perete, dar paradoxul e că la tine cuvintele au devenit afazice, totul e predictibil până în cele mai fine detalii, iar culmea e că în summumul de pereți ce te înconjoară ai reușit să zidești toate ferestrele. Și poemul de față suferă de aceleași simptome amintite de mine în trecere, ce denotă agorafobia auctorială netratată.
Cum a venit primăvara, te sfătuiesc să ieși la lumină și să scuturi foarte mult din această texistență. Ai nevoie de o tragedie, de o genune, ca să scapi de acest tranchilizant poetic irepresibil al cărui victimă riști să devii pentru totdeauna, ca față de un tic nevrotic. Riscul de a rata toate meritele tale poetice de până acum este imens. Aștept cu interes poezia ta de sevraj, consecință a unei furii prin care să o rupi definitiv cu acest stil actual cantonat într-un spirit apodictic al evidențelor lipsite de interes, pe care numai unele filosofeme accidentale le salvează de eșec total.

Cu prietenie, așteptând de la tine foarte mult,pe măsura înzestrării artistice de excepție pe care o posezi,

Angela Furtună

Insolentul este un orgolios mascat...
Sub arborele injustitiei, nu se culege fructul fericirii...
Rautatea este un LEU care începe prin a-si ataca propriul stapîn !
O injustitie facuta unei persoane ,este o amenintare pentru o majoritate!
Un spirit luminat este tolerant,magnanim,constructiv ,umanist si pozitiv...
Multe din sfaturi ar trebui sa vi le aplicati dumneavoastra ...
Agonia devine o macelarie ?

george, place jucăușenia asta a ta cu trenulețele, nici nu mai contează ale cui îs.

doru, nu știu ce să spun, or fi sau nu or fi realmente schimbări, vedea-vom.

angela, am citit de 2 ori ce ai scris, aș fi apreciat să văd astfel de comentarii din partea ta și la alți autori sau să apară acesta înainte de ultimul nostru dialog aici. oricum, acolo unde într-adevăr ai dreptate, voi ține seama. însă acolo unde nu ai, prefer să tac. și iau intenția ta, manifestă sau latentă, ca fiind pozitivă.

gabriela, avem nevoie de orice părere, așa cum este ea, cu atât mai mult cu cât spațiile sunt deschise.

mulțumesc, ela

scuze, s-a învârtit roata comentariilor de taman la tine nu s-a oprit, tițianule. :) e bine să se învârtă, e bine, să vedem în ce sens și încotro o va lua trenul.
merci, ela

Ela Victoria Luca, nu vă lăsați doborâtă de acest hectar de întuneric, pe care nu-l meritați. Este doar o „furtună” care trece și pe aici, distrugând. Nu trebuie să fiți supărată pe cineva care nu permite comentarii, dar face comentarii. Textele dv. sunt, fără dubiu, poezii, iar spiritul analitic, care s-a străduit să epateze, nu este „angelic”, a răstălmăcit, nici vorbă de autopastișare, de grafomanie, de tone de minereu și alte lichioruri de cucută. Vă citesc cu multă plăcere mereu.
Cu stimă !

asa cum am scris mai sus in raspunsul meu pentru angela furtuna, acolo unde are dreptate, ii dau dreptate, acolo unde nu are, o sa tac.
si de felul meu respect oamenii, asa cum sunt ei, cu perspectivele si limitele lor, in toate sensurile cuvantului.
si as avea rugamintea sa nu fie pusa aici, in subsolul comentariilor, in discutie/polemica angela furtuna si comentariul dumneaei, ci textul, asa ca text.
plus ca mie chiar imi plac furtunile, oriunde apar. multe am invatat din ele si inca vor mai fi de adunat.
multumesc, ela

nu ai vrut, cumva, sa imi deidci mie texul acesta? :)

desigur, silvia, litera-cu-litera, dar e scrisa dedicatia in pixeli invizibili.

Acest poem anunta o schimbare în forta la aceasta poeta...care ia trenul din mers\"plecariîntoarceriplecari\" ,dupa cum îi dicteaza \"timpul scrisului\"(printre partituri at trece trenul...)
Poeta este \"în actiune si reactie\",cauta o \"a patra dimensiune: \"urcam în primul vagon,între statii acelasi blues prinde forme bizare sau este doar o pata de black sambuka\"
Poem care evita retorici inutile,vorbeste de sine si de lume,\"framînta materia\" vietii , fara a aduaga drojdii inutile pentru a lasa sa se întrevada apetitul de a trai,de a jubila,cu spatele la \"spatiile în verde,decorate de chipuri,/mese la care se susoteste\"...Suntem în l\'arrière-histoire si în l\'après-histoire (plecariîntoarceriplecari...) ca si cum nu se adreseaza unui destinatar ,caci este o confidenta facuta Ego-ului sau împietrit(si stapînit) în fata unui zid de lacrimi ,ce refuza sa se lase \"auzit\" si \"observat\" (\"mese la care se susoteste ,se rîde gtotesc în fum)
Se aude ceva din vocea si stilul lui Stéphane Bouquet ...

interesantă perspectiva ta, precum și paralela cu bouquet. este o încercare (reușită sau nu) a mea de a merge pe alte registre și cu alte formule, decât am scris în ultimul an. probabil că ar trebui să o fac cu adevărat. să fac să erupă acel altceva.
aici i-am dat dreptate angelei furtună: la necesitatea unei erupții, printr-o furie, un ceva (pe care mărturisesc că mă uimește că l-a simțit/perceput în mine), artisitic, realmente creator, care să spargă toate scrierile de până acum și să îmi determine saltul real despre care scria mai sus. aici i-am dat deplină dreptate. în rest, tac.
mulțumesc, gabriela

esti dejA in acest \"altceva\",deci poti inventa înca si mai mult...
nu ai nevoie de nici un sfat...crede-ma...nu te teme de nimeni si mai ales nu te teme de TINE...
acest Bouquet nu înseamna ca e mai bun...scrie acelasi gen de poem , dar pe trei pagini...cam ca angela furtuna si nu numai...
e un procedeu deja utilizat de prin 1960 ...
a mentine tensiunea poetica pe o pagina ,ori pe trei(deja mult mai greu) that is the question...pentru a nu cadea în anti-poezie ...ori patologie \"isterical bad girl !!!\"

dacă m-aș fi temut, nu aș fi scris deloc, niciun vers măcar.
e o chestie de exigență. exigența scriiturii. șamd.
da, știu cum se scria poezie în anii 60, și în 1860, și mult înainte.
când și dacă voi fi în \"altceva\"-ul acela se va vedea.
o seară liniștită,
ela

Este un tren care trece mai mult prin noi decat prin afara; prin partituri ale unor instrumente din noi, prin nelinistea sunetelor din noi, niciodata auzite in afara, prin planseste reale in noi si inexistente in afara ....un tren care dubleaza viata, sau care se suprapune peste ea, atunci cand afara nu ne regasim; de aceea trenul de multe ori nu are ce cauta ... aici.

da, un tren care trece ca o fantomă, direct prin suflet, și indiferent de realitate, de literatură, dacă simți cu adevărat lucrurile, chiar și în biografii paralele, nu ai cum să nu îl auzi, să îl vezi. mulțumesc,
ela