Revolta in culoare

Candva, odata pictam. Pictam muzica din flori, culoarea din sentimente, ochii din amintiri.M-am oprit. M-am lasat dusa pe calea carbunelui, aratand griul vietii mele.Pe o plansa alba mi-A cerut sa redau ceea ce simt. Mana a inceput sa alerge, sa contureze, sa manjeasca.Trasam linii lungi, linii frante, linii curbe, miscari haotice, frematari ale incheieturilor sub durerea privirii. Cand totul a fost gata, m-am lasat pe spate, uimita. Atat de intunecat, atat de GRI incat o lacrima s-a intrezarit printre genele lungi si negre. S-a razvratit si a luat-o la goana pe obraz. Aveam in fata o furtuna a simtamintelor, o rascoala a frustrarilor de mult ingropate, o poarta a regretului. Imi regretam lasitatea, imi regretam viziunea, imi regretam eul ce crease furtuna. M-am simtit singura, goala, fara culoare. Stersesem de mult culorile, amintirile si durerile. Nu mai aveam satisfactii. M-am intors cu spatele la sevalet si mi-am luat fruntea intre palme. Am aruncat o privire in atelierul odata explodand in nuante ca un artificiu. Griurile mi-au iritat privirea. Ma intreb daca a meritat sa le rup, sa le zgarai, sa le arunc. Am rupt ultimii mei ani, am zgariat ultimele mele viziuni, am aruncat frustrarea penelului, stergeam revolta nonculorii, ghilotina culorii. Am revenit la nuante, imi colorez din nou plansa vietii. Folosesc albastru! Sper doar ca nu cumva penelul sa deseneze o masca, ca nu cumva culoarea de azi sa fie motivul nonculorii de maine!