Secătuire

mi-au secat ochii privirea mă doare de susurul adâncimilor

nimic nu mai e ca la început numai morile de vânt pe care le respir încă de la naștere

nimic nu ți se mai pare interesant decât lumea dinprejur hotărâtă să meargă mai departe

totul s-a pierdut a fost visare

vise de ceară precum luna curată din tatuajul de pe sufletul meu

acesta a fost cel mai profund cu fierul încins la flacăra iubirii în staulul nopților albe

în propriile amintiri mă afund colcăie cafeaua amară în mine precum dragostea decantată într-o viață de animal săgeți i-au împuns inima

sânge negru strecurat prin zaț de cafea îmi bombardează neuronul

sufletul trist nu lasă speranță otv-ul anunță venirea sfârșitului lumii în luna novembre

viața încă pulsează în mine anemic nici măcar antropologii nu știu din ce specie fac parte

am zburat liber pentru o clipă numai pentru una singură și atât

eu fluturele tu felinarul se întind din nou în mine aripile durerii

trec dincolo dincolo dincolo dincolo nimic nu mai e ca la început

nimic nu ți se mai pare interesant totul se pierde a fost vis

visul cel mai profund gândesc la ce a fost în propriile amintiri mă afund

săgeți împung inima sufletul trist nu-mi lasă speranțe

viața încă trăiește chiriașă în mine se întind aripile durerii

totul s-a pierdut a fost vis visul acesta cel mai profund

săgeți împung inima grețoasă tristețea nu lasă

speranțe pulsează doar aripile durerii