Picură cu stropi nesătui
ce-ar vrea să-nnece tot Pământul...
Bat in fereastra mea parcă strigându-mă.
Mi-era atât de sete!!!
Plouă...
Alerg să deschid fereastra
cu un zâmbet flămând;
rămân cu
Și totuși, se face dimineață iar,
te ivesc în zările pierdute;
chipul tău luminează cerul meu
și mă trezește la viață...
Și totuși, mereu există \"dar\",
sunt motive mult prea multe;
parcă
Imi aduc aminte
cum incercam in van
sa mint soarele ca inca nu e dimineata,
cum priveam stinghera
cerul din tavan
si stiam ca timpul, far-a trece, ne ingheata...
Imi placea
sa-ti magai
Nu pot șterge-al tău surâs
Din amintirea cea mai dulce,
Nici lacrima ce-am plâns,
Căci mâine nu știu ce-mi aduce;
Îmi va aduce-o mangâiere
Printr-un vis rătăcitor,
Sau poate-un gând de-a ta
Și te uiți pierdută spre-o amintire fericită,
Spre-un zâmbet din trecutul tău;
De-un dor adânc, profund mistuită,
Și ți-e greu, și-ți pare rău...
Și prin fereastra mică, prăfuită,
Parc-ai
Vreau să nimicesc iluzii anoste
Ce distrug suflete artiste,
Să pun vise și fericiri
În pagini pline de-amintiri;
S-ascund în tine frica mea,
Iar tu s-o faci a dispărea,
Cu
Se scutură cireși de floare;
Sunt prinsă în capcana florilor....
O amintire ce mă doare
Îmi străbate sufletul, ușor...
Părul meu se unduie
În bătaia vântului alert,
Visul meu se naruie
Și
Sunt o epavă în abisul neliniștilor mele,
în abisul trădării și-al lacrimilor aspre,
în marea suferinței tuturor,
în nefericirea mea...
De ce tu, care nu m-ai iubit?
De ce eu, care am vrut să
Mi-aș dori mereu, un cer diamantin
Cu el dorul aprig să-mi alin
Mi-aș dori din el o stea,
Dar ar plânge fără ea...
Să ne plimbăm pe curcubeu,
De mână doar tu și eu,
Să înotăm în ale lui
Incertitudine și suferință
Ce inundă a ta ființă,
Dragoste și ură
Ce pătrunde-a ta făptură...
Dar, frumoaso...tu zâmbești
Ochi-ți limpezi îi ferești
De lumea ce te înconjoară
Și-ți face
Fii a mea nemurire!
Lasă-mă să te răsfăț!
Cum să dau de fericire,
Tare-aș vrea să mai învăț!
Lângă mine stai, candoare!
Din ochi șterge-a ta stupoare!
Liniște...adoarme-mi visele,
Să-mi
Ca sufletul ce-mi alunecă-n neant,
Ca cerul cu sclipirile-i de diamant,
Ca îndrăgostitul ce plutește în delir,
Îmi apun, în inmă, trainice simțiri....
Cum luna se cuibareste, divină printre
Ca un haiduc eu ma ascund
În pădurile de stele
În adâncul lor pătrund
În vremurile grele...
Și rănile-mi oblăduiesc
Cu lacrimile frunzelor
Iar amintirile-mi soptesc
Că a venit iar timpul
În nefericirea mea plutește-o umbră de speranță,
Un strigăt surd, o alură ce mă ține-n viață;
În încăperea goală, ecoul strigă spre a-l auzi,
În lume multe flori divine se vor ofili...
În inima
Ploaia măruntă mă scufundă
În safirul ochilor tăi...mă inundă...
Doar o clipă pot zâmbi la al tău surâs,
Primul ce se ivește pe chipul tău tăcut și plâns...
Și-o lacrimă de fericire se
Soare pal în fața ta,
Raze blânde, catifea,
Peruzea din ochii tăi,
Sorginte-al melancoliei...
În depărtare-o stea răzleață,
Ca și tragica ta viață,
Zi frumoasă, ca și roua de pe flori,
Rai
Ochi albaștri, lacrimi sure,
Zâmbet aspru, vorbe dure,
Un surâs poetic și placid
Pe-al tău chip plăcut și candid...
Și-o umbră de candoare
Se prelinge pe-a ta inimă străină
Și-acea pată de
Mormântul ei adânc
amenință să mă distrugă...
Sigur vrea să scape
dar mai tare se scufundă...
Crește cu fiecare pas al tău
și mă inundă
nesfârșita ură...
Vrea să se dezlănțuie
căci e mai
AA