Poezie

Un sfarsit

1 min lectură·21 ianuarie 2008

Mediu

Un sfârșit

Sufletu-mi e obosit,

Corpul fără viață...

Toamna grea a poposit

În mintea-mi blestemată.

Un gând greoi, neobosit,

Îmi lasă o urmă neuitată

Pe trupu-mi rece... infinit

E cugetul ce sidefează,

Carapacea ce-mi ține loc de piept.

Greu e chinul parvenit,

Ce parcă insinuează

Că timpul împăienjenit,

Nu se decalează

Odată cu trupu-mi istovit,

De anii ce urmează...

Tăcut, destinul otrăvit

Continuă... mă însetează,

Dar eu, ușor mă las umbrit

De-un nor ce parcă-mi reproșează

Întarzierea pentru care, stingherit

Încă țineam la viață...

Flacăra ce nu demult m-a încălzit,

Acum mă lasă rece... speriată,

Inima-mi răspunde cu un licărit

Fără ecou, în carapacea-mi retezată

De ultima-mi suflare, ce ca un răsărit,

Avea să-mi poarte gândul răvășit, în ceață,

În norii cei ce n-au sfârșit,

Spre chin și decădere sau, spre-o fortăreață

Ce-mi va ține sufletul zdrobit...

001.530

Andrei Vaida. “Un sfarsit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-vaida/poezie/1764170/un-sfarsit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.