Realitate

Realitate

Deplorabilă eroare a unei vieți fără soare,

Dulce agonie sub nori de o nădejde-amăgitoare,

Îți pierzi privirea-n vitrine și nu în cerul

Ce-ți pastreaza viața, ca pe-o amintire... Lustrul

Vag, dar totuși conturat, a sufletului pierdut, muritoare

Speranțe a minții stinse, de ploi revoltătoare...

Rezonanța gândului se pierde sub povara falselor doctrine,

Scopul devine josnic, mintea e-mbibată de aburi și suspine

Demne de viitoare comedii, de idei morale ce nu ating pe nimeni.

Ești prins în cursul apei și-n fluxul ce pe toți ne poartă

Spre-o pierzanie sigură, sau înspre-un alt eșec păstrat de soartă...

Conștiința nu există sau e relativă, viața-și pierde sensul, totu-i o ruină.

Privești nebun cum timpul treptat se scurge, nu poti să-l strângi în pumn,

Să-i spui că nu e drept... El trece, indiferent si ironic surâzând, solemn

Imbold spre deznădejde, spre-o singurătate insuportabilă, dar curată și plină

De virtute. Dar ce folos? ea nu ar mai avea sens acum, ești singur...

Căutandu-ți astfel scăparea, te-adâncești în efectul, parcă de morfină, ți-e somn

Iar pleoapele îți sunt mult prea grele, îți simti ochii plini de lacrimi și fața

Strâmbată de-o durere... Devii spontan puternic, te uiți în jur, cu ochi-ntredeschiși,

Privești nesigur, lamentabil ești surprins, de ideea unui viitor ce ar putea fi mai bun...

Aiurea, te ridici de pe banca ce între timp îți suporta povara, îți simți umerii iar grei,

Iar haina plină de praful trecătorilor ce, insisțenti și pofticiosi, furau din luciul ochilor tăi...

Te ferești c-un zâmbet clar forțat, pășești grăbit pe drumul întunecat ce-acum te poartă

Poate spre-un raspuns mai clar, sau... doar spre-o altă decădere, spre realitatea ta.