Poezie
Fericire
2 min lectură·
Mediu
Fericire
Cu moartea-n gând,
Cu corpul stors,
Privesc aiurea, blând
Și prost, în ochii scurși,
În vadul fals, ce-n rând
Visele-mi îneacă...
Pășesc anemic, dar decis,
Răcoarea-mi face bine,
De apă sunt cuprins, demis
Din fața vieții, scârbit de mine
Și de soartă, paradis
Al celor fără de speranță...
Degeaba caut să-mi privesc
În apa limpede, chipul,
Eu văd doar umbre a ce-mi doresc,
Doar clipe ce din nodul
Timpului în ritm se dezlipesc,
Sub formă de greșeli...
Greoi și calm pășesc din apă,
Resemnat dar totuși, ud și trist,
Mă las ușor pe solul ce îmi sapă,
Un loc destoinic, dar parcă nu exist
Și parcă totu-i un delir, o groapă,
Unde-mi simt viața, mai grea ca niciodată...
O caldă nălucire, mă ia și parcă mă ridică,
Din balta gândurilor, ce parcă nu mai seacă.
Uimit rămân, privind cu teama undele
Ce nu demult mă oglindeau fără-nțeles.
Pașnic, Soarele din nou parcă se-apleacă,
Calea vrând a-mi lumina... Ochii greu incep să tacă,
Teama începe-a dispărea... Vădit,
Pricep acum chiar totul, sunt un nesăbuit,
Un om neînsemnat ce nu a înțeles
Cine-a venit și la salvat...
Era chiar El Cel care a binevoit a mă-ndrepta,
A-mi arăta că fericirea mea nu-i totul, că e și-a altora...
001518
0