Andrei Pavel

Vestmântul tău desprins să se desfacă în umbre infinite de azur, străfulgerând o noapte-ntunecată. Cu magicul tău gând, precum un șnur sub bolți îmbrobonate de văpaie s-alergi în ritmuri noi și

Nu vreau decât tot ce-ți dorești, dorințele să ni se potrivească. Spiritul tău să ți-l admir și îmi doresc doar să zâmbești. Încoronează-mi viața, ca pe-un rege umple-mi sufletul nesățios cu

Scena e goală, un singur reflector smulge tăcerea de altar. Mult fum. Și un actor. Povară peste glas de jar.

...ca flacăra verde a pădurii virgine ce schimbă sărutul primăverii pentru mângâierile fierbinți ale verii.

Cerul se înnegurase și un vânticel legăna vârfurile copacilor. Sunetul îndepărtat se rostogolea în vazduhul dimineții iar ecourile se rotiră la marginile orizontului. Vremea urâtă nu conta, pe

Sicriele de plumb atârnă Și cântă, frunzele se rup Sub noi poveri de brumă. Cad greu, sicriele de plumb. Sicriele de plumb, tăcute zac printre prafuri de mormânt iar vântul aspru, se

Calendarul cu zile nenumărate stă nepăsător într-un cui ruginit. Atâtea suflete s-au pierdut căutând nemurirea cu nemurirea la ușă. Ce ironic să nu știi să trăiești clipa. Sau nici măcar să nu

Pe clape de pian se-aud acorduri ce urcă-n ritmul coapselor de lut, se nasc încet din materialul brut abstracte scene de prin scorburi. Șoptit, arunc un vid spre pietre și mă agăț cu umbra de

Pasul tău strivește iriși sub stânci În ecouri de frunze desprinse iar seva lor, în dâre prelinse, mușcă din piatră lăsând urme-adânci. Toți clovnii sunt gri și gri e toată bucuria din

Privesc la ceas. E miez de noapte. Nici un pendul nu-mi bate la poartă, să-mi arate că timpul trece nepăsător spre următoarea clipă. Așeaza-te langă mine și înarmează-te cu răbdare, căci în

Când toți aleargă după bani, puțini stau și privesc. De stau puțin și mă gândesc alții, aleargă ani.

Cele mai bune situații de așternut cuvinte, sunt acele momente total nepotrivite, dar ce nebune noi creații!

Chinuită e ideea, capul stors iar vrea să doară și lovește, ca mareea, mai tare ca prima oară. Valuri-valuri vor să curgă, în avalanșă vor să cadă, cuvintele să le scurgă prin clepsidră, să le

Lașă remușcare. Cu-mpietrite buze, pașii cadențați scrâșnesc în nisip și nu sunt urmați, se pierd în cărare. Uitând de culoare, zâmbetul e palid, șters. În nisip, scrâșnită, din mers lașă

Cu șoaptă efemeră, ca umbra de femeie, în farmec din clepsidră ascunde acea cheie ce a păstrat închisă dorința trecătoare sub fulgul auriu de păsări călătoare amanta mea pe veci e fără prieteni.

Mă uit la mine și poftă mi se face, precum melcul din adânc, să mă ascund în găoace. Căci el nu e nevoit, mereu să îmbrace ținutele de gală, așa zise patru ace!

Scripeți în sprijin pe carcasă, plăcerea doamnei cu o coasă. E un oftat suspinul din tăiș, o adiere ce fuge pe furiș, extazul pielii descărnate, căldură fără sănătate ce-apune peste sânii

Mă pierd în cuvinte, la ore târzii și cade povara în zori colilii. O să te uit, rămâi cu bine. Am ales de mult să ramân cu mine. Rătăcești, cuminte cu tine căci de mult nu mai cred, în

Ai plecat prea mult, ai rămas în trecut, o petală ce a căzut într-un zgomot ce pare surd și aud timpul aproape, spărgându-se în mii de șoapte. Ropot de speranțe coapte, efemere, într-o

Din amintiri pierdute te-aduc precum o aripă căzută, ce mă va stinge zi de zi, într-o durere mută. Și nu îmi va păsa că-mi va fi viața rătăcită, aripa mea va fi de-a pururi schingiuită. Nu