Poezie
Încercare
1 min lectură·
Mediu
Așa încerc în fiecare seară să adun în mine toate mașinile
cu farurile aprinse.
Când plouă sau bate vântul fug mai repede,
mă ascund de goana lor firească, de degetul prin care străbat
spații în care se suspină fără lacrimi, cu buzele mă cobor peste
coapsele ei ca peste genele orașului înainte de culcare.
Apoi încerc să adorm, mașinile fug din mine, cineva suspină
pe întuneric lumina.
045.257
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Andrei Novac
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 67
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 8
- Actualizat
Cum sa citezi
Andrei Novac. “Încercare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-novac/poezie/1793624/incercareComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Vasile, am sa iti raspund pe rand, in parcare nu stau masinile cu farurile aprinse, apoi este o ea cu coapse si un oras care isi inchide genele, unde este o problema aici, masinile nu sunt in parcare ci in miscare, misto nu isi are nici logica nici locul in acest comentariu, sincer nu stiu ce inseamna logica poetizanta, ce este cu repetarea cuvantului suspina?
0
văd un bărbat cu brațele desfăcute în mijlocul unei autostrăzi
este noapte și mașinile cu faruri aprinse nu îl rănesc
intră cu totul în el
și îl luminează pe dinăuntru
bărbatul devine o lumină
amalgamul înfiorător de carne umană și caroserii îmi electrizează pielea
bărbatul face acest exercițiu aparent sinucigaș în fiecare noapte
uneori plouă, alteori bate vântul puternic,
atunci bărbatul aleargă pe autostradă să capteze lumina mașinilor
așa cum aleargă o fetiță să prindă fluturi în plasă
este modul lui de a cere îndurare și de a se mântui
de a primi lumină
bărbatul se refugiază apoi în iubire
acolo unde coapsa este luminată abia,
și doar de luminile orașului.
acolo unde se suspină în șoaptă
fără lacrimi, deci de plăcere.
bărbatul coboară uneori peste genele orașului înainte de culcare.
alunecă pe ele ca pe un derdeluș, eliberându-le în somn.
bărbatul face pace.
apoi, ostenit, încearcă el însuși să adoarmă,
din pieptul lui mașinăriile reci ies rând pe rând,
dar lumina farurilor lor rămâne:
lumina e un suspin fără lacrimi,
lumina e iubire.
cam așa.
versul care mă confuzează e \"mă ascund de goana lor firească\", pentru că eu am înțeles că nu e vorba de nicio ascundere, ci dimpotrivă, de o asumare, de o ieșire în față cu pieptul gol.
mi-a plăcut acest poem pentru că l-am văzut.
(Andrei, știi clipul de la UNKLE - Rabbit in your headlights? te rog să te uiți la el, e pe youtube. are legătură cu poemul tău, adică așa am simțit eu. urmează acest link:
http://www.youtube.com/watch?v=Z3ClCwcCvdQ
sper să îți placă).
0
Alina, am sa vizionez clipul, iti multumesc pentru comentariu si ma bucur ca de data asta am reusit sa te fac sa vezi poezia, trebuie sa recunosc ca imi place interpretarea, este vorba de goana fireasca a masinilor.
0

În general fugi, iar pe vreme rea fugi mai repede.
Mai departe nu se înțelege:o ea cu coapse, un oraș cu gene (de care gen ?)
Dacă încerci să adormi expulzezi toată parcarea cea feeric iluminată.
Ultimul vers este la mișto, îl înlocuiește pe celălalt cu adevărat cutremurător dacă ar fi fost:
\"Cineva susține pe întuneric lumina\".
Am vrut să spun că există prea puțină poezie și ea se reazemă pe o și mai puțină logică a gândirii poetizante. Nu mai vorbesc de repetarea verbului \"suspină\".
Ar trebui să realizezi unele legături cu starea care de altfel se pare că există.