Poezie
Viermele cel viermănos
Anti-satiră
3 min lectură·
Mediu
Viermele cel viermănos,
Din fire alunecos,
A plecat în lumi mondene
Prin zăpadă și troiene.
Opoziția cenzurii
Și cam negru-n ceru' gurii,
Nici prea blând și nici prea etic,
Privea poezia sceptic.
A citit nebunu-n ghid,
Baliverne-nchise-n vid,
Să le dea apă la moară
La criticii de prin țară.
Nu-i un vierme de prin scripte,
Dar de-i spui că-i „mațe-fripte”,
E un vierme care mușcă
Și ironic te împușcă.
Tot mergând așa călare
Pe un măr cu chimicale,
Îngână pe sub mustață:
„Ce e asta? Nu e viață!”
Prin copacii de clădiri,
Neînțelesul în priviri,
Viermele fudul și prost
Găsi viață făr' de rost.
Și un fluture-a-ntâlnit
Cu aripă de granit:
— Doamne, eu ce văd în zare,
Tot poem de-al dumitale?
Era o fostă iubită,
Furculision numită,
Imagine în reclame
Și-n plus optișpe' programe.
Umbla zvonul prin bazare:
Baroneasa, mândră floare,
Traficantă de succese
Și cu rima pân' la fese.
— Ce faci, mândră așa urbană?
Mai pune pe tine o blană!
Ai un caracter sumar,
Unde-i portul popular?
— Măi Bădiță, ce tot zici?
Astea-s haine cu lipici!
Tu te umfli așa în pene,
Dar faci baie în lighene!
Și nervos pleacă-n viteză,
Plimba foamea pe faleză;
Iaca a ajuns să vadă
Câinii cu colaci în coadă.
Cum să scrii așa, băi nene,
Smog la tâmplă și migrene?
În burtă-ți „poc” lingura
Și in foaie virgula.
Cum să scrie epopee
Fără zvâc, fără scânteie,
Pe când vrabia pe stâlp
Îi găsește versul strâmb?
A plecat de prin oraș
Doar c-un măr, cel cu răvaș,
Să dea viermilor din sate
Orașeala din bucate.
Așa măr de anvergură –
Doar gust de metal în gură!
Scrie acum de pe cerdac
Ghiortaiala din stomac!
Merge viermele pe drum,
S-a întors și mai nebun;
Tot mergând așa prin praf,
Se credea un mare graf.
Se tot rupe în poeme
Despre satul care geme...
Criticii nu mi-l halesc,
„Cică ar scrie prostesc.”
El le spune cu ocară:
— Nimic nu mă mai doboară!
Am scăpat de chimicale,
Dar de voi, de coate-goale?
O să scriu chiar de-o să doară
Cum e sufletul la țară!
Critici voi, cei cu aripă,
Dați cu note în risipă.
Sturzul, mult prea supărat,
Cu un X l-a aclamat:
— Băi vierme poet de șanț,
N-am să dau pe tine un sfanț.
Mierla, cântă-n măr se aude,
Peste rimele prea nude:
— Vierme, vierme, pierde-vara,
Rece-i tot ce te-nconjoară.
— Ah, voi sloata de bezmetici,
Voi ai poeziei metrici,
Poezia nu-i a voastră,
Nici a mea, este a noastră!
Și îl prinde-un graur
Cu ciocul lung de aur;
Iaca uite prea devreme
A murit artistu-n vierme.
1320
1
