anda chis

La prima strigare zăpada ne șterge de pe mâini durerea din oase la buricul degetelor păstrăm falangele cu sare, de va fi să vină a doua noapte cu ger, peste brațe oamenii de zăpadă vor

Arunci spre mine idealuri (ești de o impertinență minunată) în schimb eu îti returnez doar vise la sufletul dintâi (sunt de o generozitate infantilă) și-n joaca asta matură dacă ne urcăm pe

Nu plâng odată cu ploaia , n-am strigăte în vestiar , doar grupuri dintr-o iubire neîntoarsă pe degetul tău stâng , ce trec pe lângă curcubeu și salută o singură culoare , îmi aliniez

Când simt că mă urmăresc anumite plete , mă închid într-o cușcă și aștept să-mi crească părul , întorc spatele și mă privesc în luciul barei , iau medicamente de prizonierat și , din când

Aranjez seara riduri îndrăznețe , nu le fardez să nu corup visele să vină mai devreme și apoi trimit înainte un zâmbet ca intrarea în somn sa se insinueze pe lângă clipirea secundei .

Cuvintele nu vor să mai vină , le-am așteptat o zi și încă o noapte apoi am făcut cărare spre casa cu tăceri , în caz că se vor strecura să prindă trenul de 6 să vadă că m-am străduit să pun

M-aș lăsa de fumat într-un cimitir de mașini , să mă prinzi de falange înainte de-a mă da cu ruj dacă aș ști să benchetuiesc la celălalt capăt al sforii și să pun la bătaie tatuaje din

În locul de unde vin eu, viața e o unealtă strivită sub ciocane. Doar bătrânii și amintirile mai păzesc capătul încă rigid. Iată!Circul nebunilor a revenit în oraș și vagabonzii își reclamă

M-am întins pe o tăcere anonimă care promitea îngeri și arhangheli așteptând... să aprind întunericul sau să-mi las lașitatea să curgă printre umbre, liber arbitru într-o întâmplare

Vom schimba ploile cu lichide aruncate din balcoane și vom pretinde Că suntem la fel de respirabili, în ceața aferentă fumătorilor dependenți vom dispersa frigul nopților pe metru pătrat de

Îngerul nu avea nevoie decât de un pahar din apa cristalină în care i se îneca sufletul, atât... altfel ar fi putut să cuprindă toate verbele în palme și să nu spună nimic iar oamenii s-ar

Meduzele nopții așteaptă porunci, în jungla orașului prințesele sunt invitate la cină, nu-i nevoie decât de puțină rugină și tentaculele vor intoxica și altceva decât pumnul de lut al

Vrajitoare cu ochi galbeni,luna, A bolborosit printre gemetele facerii Un blestem, Să cadă carcasele moi de pe trupuri Și să rămână scoarța visului Verde și plină de iluzii coapte, Să se

Poți să cauți orice , petale de fluturi violeti în lumină, mai ales locuri de refugiu ambalaje de cumsecade și preabine, unde să nu te caute nimeni, mai ales cei pe care nu-i recunoști la

Nu e decât teama de întunericul în care mă îmbrac de una singură, mă prefac luând micul dejun în pantofi de damă, și jucându-mă de-a oamenii, amestec atât de multe măști încât, la sfârșit

Să mai cuceresc o secundă în sensul invers al stelelor, îmi pun în palmă un cântec mai aproape de gradina cu primăveri și mut închisorile dincolo de nebunie, să am timp să cresc arbori între