Poezie
timp și liber
1 min lectură·
Mediu
ei nu știu să-și așeze viața
ca un covor peste o constelație
plicuri cu adresele strâmbe ale străzilor
unde copilăria are strălucirea
unei monede ieșite din circulație
am aruncat din tren ultimele rânduri
sunt atâtea bălți în care poți îneca
ultima promisiune că vei schimba
ceea ce stă lipit de tine de-a pururi
ca o omidă de frunză ca o cruce de seva
din care, întâmplător, un vierme se naște
cad din cer buruieni, un șarpe de brumă
pe linia orizontului cerne făina
semințele de neghină din pâinea bogaților
și carnea săracilor se amestecă
în dumicatul de pe urmă al pământului
continentul african o geometrie a destinului
în palma celui care plătește la zi
taxele pe fericire chiar dacă în totalitate
îți aparții câteva ore te plimbi ca o minge
prin aerul care plesnește la răscruci
001.042
0