Anca-Iulia Beidac

pe care mi-aduc aminte ca ti-am mai zis-o acu\' nu foarte multa vreme la un alt text de-al tau, si-anume ca e prea aglomerat/ incarcat de detalii nerelevante si prea job related si se vede in poezie prea mult din ce faci tu ziua la jobul ala de nu ti-a dat banii din decembrie :D...
adica stii tu ce vreau sa zic... sper ca o sa intelegi ce vreau sa zic si nu sa mi-o iei in nume de rau, sau, Doamne feri, sa te alaturi si tu vajnicilor din grupul fetelor de la capalna de la crucea aia...
ce mi-a placut: ideea cu Dumnezeul plecat pe teren, mainile inutile in lupta cu timpul, pasajul cu numele si mama ta, si ceva din prima strofa cu ginecologul ala si avortul din pauza mare.
aaa, si cautatul femeii care te va face intreg mi-a superplacut!
(p.s. si cine-i loredana?! ;) )

intr-adevar, textul aceste nu este un eseu. dar, citind si comentariile de raspuns ale autorului, a reiesit ca nici nu ii era musai in intentie sa il incadreze acolo. eu l-as fi categorisit la \'personale\', ca, pana la urma, sunt niste reflectii personale ale autorului.
polemica din subsolul textului nu m-a mirat deloc, pentru ca am observat ca, de fiecare data cand cineva vorbeste despre Dumnezeu, se vor gasi cel putin inca doi care sa-l combata.
vroiam sa spun ca, din punctul meu de vedere, si igor cladov si dorian duma fac niste confuzii, asa cum am sesizat la grozav de multi alti oameni, intre Dumnezeu si biserica, intre Dumnezeu si cei care ar trebui sa fie reprezentantii lui pe pamant, preotii. eu cred ca nu e bine.
personal, ma consider o persoana credincioasa, insa fara prea mari legaturi cu biserica, tocmai din cauza preotilor, care, dupa parerea mea, reusesc sa indeparteze enoriasii de Dumnezeu in loc sa-i apropie... si asta prin comportamente indecente, prin purtari nesabuite, prin multe, foarte multe fapte care nu il au pe Dumnezeu in ele.
dar, si aici mi se pare mie ca este o distinctie esentiala, daca aleg sa nu merg la biserica asta nu inseamna ca nu mai cred in Dumnezeu. pentru ca Dumnezeu este in toate lucrurile, si poti sa te rogi si la malul unui rau, si acasa, si in parca, si oriunde altundeva, pentru ca El este pretutindeni.
sunt si eu dezamagita de ce se intampla cu foarte multi preoti, fie ei ortodocsi, fie catolici sau late religii, egal care, insa cred ca asta nu poate indeparta o persoana de Dumnezeu, daca are credinta in El.
textul de fata mi se pare mai mult un strigat \'de disperare\' al autorului care, inteleg, este si el in tagma preoteasca, poate si datorat faptului ca oile pe care ar trebui sa le pastoreasca sunt tot mai departe de casa Domnului.
dar nu cred ca asta inseamna, asa cum am zis si mai sus, nu inseamna musai ca oamenii s-or indepartat toti de El.
am citit si comentariile si zic ca daca nu crezi, daca intr-adevar esti convins ca Dumnezeu nu exista, nu esti atat de inversunat in a combate existenta Lui.
cred, mai degraba, ca multi dintre cei care se razvratesc atunci cand aud/vad vorbindu-se despre Dumnezeu sunt dintre cei care si-au pierdut/sunt pe cale sa-si piarda credinta, si asta ii face nefericiti. si da, probabil ca vor striga ca nu e adevarat, ca sunt bine mersi asa cum sunt, dar atunci, daca esti sigur de nonexistenta Lui, de ce iti mai bati capul sa discuti despre asta. lasa-i pe cei care cred sa creada si pace...
oamenii din ziua de azi se zbat intre credinta si necredinta si cei care mai ratacesc calea si nu Il mai vad/ nu mai vor sa Il vada sunt cei mai zbuciumati. de aici si inversunarea lor...
pana la urma, liberul arbitru ar trebui sa insemne si ca acei ce nu cred sa accepte, fara patima, fara ura, fara zbucium, ca sunt multi altii care cred... si gata, nu?
dar, in opinia mea, nu cred ca poti sa traiesti fara patima si fara zbucium daca esti fara Dumnezeu...
probabil ca de accea a suscitat discutii aprinse acest text... fiindca cei mai multi dintre cei auto/declarati atei ar vrea, de fapt, atat de mult sa creada... si poate sunt doar niste agnostici, nu atei...

e putin haios sa vezi imaginea unei iepe pe care o cheama asa, dar asta nu strica absolut deloc farmecul poeziei.
paul, se pare ca bunicii/le noastre reusesc sa inspire mai mereu nu doar cele mai placute amintiri dar si poezii foarte reusite.
mi-a placut de minodora, ceasurile de porumb si cuconitele (chiar mi-era dor de cuvantul asta...)
faina poezie! :)
p.s. niste typo ratacite: \'toate până întro zi\', \'pe bunicu\', \'femeiel satului\'.

incep cu sfarsitul, adica sunt de acord, intru totul cu burke, da, e suficient sa nu faci nimic (asta mi-a adus aminte de \'duelul\' verbal si nu numai herta muller - liiceanu visavis de ce au facut sau, mai bine zis, n-au facut, intelectualii romani pentru a se opune regimului comunist.
vroiam sa spun, aurel, ca mie mi-a placut foarte tare poezia ta.
ca am citit-o de mai multe ori, inainte sa decid sa scriu un comentariu si ca, de fiecare data cand am citit-o, mi-a placut mai mult decat la precedenta lectura.
bucata de vers care am mentionat-o in titlul comentariului mi-a ramas infipta in minte, si e de bine... :)
nu cred ca are vreo importanta ca poezia e din 1987, putea si din orice an, cred ca lucrurile adevarate isi pastreaza valoarea, sau, chiar mai mult, si-o augmenteaza cu timpul.
nu e nimic desuet, nu e nimic demomdat, nu cred ca poezia se scrie dupa niste valuri ale modei poetice, cred, mai degraba, ca se scrie asa cum simti.
si eu am simtit foarte bine ce ai vrut sa transmiti si m-am bucurat ca am citit!
ca de fiecare data, de altfel, cand poposesc in pagina ta... desi nu apuc sa mai spun atatea cat as dori, in ultimul timp...

asta intelegeam eu cand bunica mea spunea JesusMaria. istenem asta al bunicului tau mi-a adus aminte iar de ea.
poezia mi se pare foarte frumoasa, cu tot cu ultimul vers care, initial, recunosc, mi-a parut putin prea patetic, dar dupa aceea am citit din nou si m-a infiorat \" ca mult i-am iubit\".
o poezie de citit, musai, zic eu!
mi-a placut tare si imaginea Dumnezeului fericit care aplauda!
am citit si poezia cu iepurii si vanatoarea si tatal \'invizibil\', mi-a ramas in minte mana trista a mamei deasupra cutitului... si mai vroiam sa spun ca mi se pare foarte fain stilul in care rememorezi bucati din biografia ta, raluca.
mai viu, sa stii... :)

ultimele doua strofe sunt cele mai frumoase din poezia asta. lasand la o parte titlul, excelent ales, finalul cu ingerii care dorm in cutii de vioara si taxiul galben care te-ntoarce in lumea fara ingeri sunt superimagini... pentru mine, asta este o poezie de nota zece cu steluta. :)
p.s. numa\' mozartul ala asociat cu scatologia nu \'pusca\' deloc cu restu\' versurilor...

am citit si eu. si mi-am adus aminte de lectiile de romana de la scoala gimnaziala (la liceu era deja dupa \'89)... ce amar pe profa noastra cand ne preda \'scriitori\' bagati cu forta in manuale, doar fiindca stiau sa dedice cui trebuie \'poeziile\' sau alte texte...
am mai citit si eu, si aci pe site, si in alte locuri, suficient de multe articole/comentarii penibile despre nichita... pentru mine, a fost un tip genial, un poet iesit din orice fel de tipare, un altfel de scriitor...
dar, cum e la moda mereu, din pacate, sa dai cu barda cand nu poti ajunge la un anumit nivel, sa darami modele doar pentru ca nu reusesti sa le ajungi nici la genunchi, se vor gasi mereu destui care sa scrie porcarii despre nichita stanescu... ca si despre eminescu, ca si despre paunescu, ca si despre... multe exemple mai pot fi date...
pana la urma, cum citeam mai demult, caraterul unui om se poate descoperi si in felul in care recepteaza creatii care ii depasesc cu mult capacitatile proprii... daca e din categoria aia cu strugurii mereu acri, asta spune foarte mult despre individul cu pricina...
m-am bucurat sa citesc acest eseu, petre!

dane, cand am scris primul comentariu, era ceva mai lung, dar finalul s-a pierdut in triunghiul berumdelor internetului, unde se pierd mai multe, se pare.
mai spuneam acolo ca mie mi s-a parut foarte bine utilizat termenul gregar, de aceea am si dat copy paste dupa acea definitie, si ca, de altfel, aceasta este definitia lui cea mai cunoscuta si utilizata in vorbirea curenta.
mai spuneam si ca mi-a placut foarte tare epigrama ta, e foarte reusita, si am un singur regret, si anume ca nu stiu raspunde in rime si la subiect, asa cum faceti voi, epigramistii... :)

zice (si) asta:

GREGÁR, -Ã, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamnă pe unii oameni să se supună orbește, să-și piardă cu totul individualitatea în mijlocul mulțimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.
Sursa: DEX \'98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

GREGÁR ~ă (~i, ~e) (despre viețuitoare) Care trăiește în grupuri compacte (turme, cete, cârduri). &#9674; Spirit ~ spirit de turmă; atitudine de supunere docilă. /<fr. grégaire, lat. gregarius
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

GREGÁR, -Ã I. adj. (despre animale) care trăiește în cete, în grupuri compacte. &#9830; (fig.) spirit ~ = spirit de turmă, atitudine de supunere oarbă. II. s. m. 1. membru al unei fracțiuni politice, al unei organizații, lipsit de orice inițiativă autonomă. 2. (ciclism) cel care se sacrifică în folosul rutierului-vedetă în cursele profesioniste pe șosea. (< fr. grégaire, lat. gregarius)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

GREGÁR, -Ã adj. (Rar; despre animale și plante) Care trăiește în cete, în grupuri. &#9674; (Fig.) Spirit gregar = spirit de turmă, atitudine de supunere oarbă. // s.m. 1. Membru al unei facțiuni politice sau al altei organizații, lipsit de orice inițiativă autonomă. 2. (Ciclism) Cel care se sacrifică în folosul rutierului-vedetă în cursele profesioniste pe șosea. [Var. gregario s.m. / cf. fr. grégaire, it. gregario, lat. gregarius < grex – turmă].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

gregár adj. m., pl. gregári; f. sg. gregáră, pl. gregáre
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

adica ideea (cu amicii gregari) este exprimata bine, in opinia mea, asta vroiam sa spun.
si epigrama chiar mi se pare foarte reusita! :)
imi pare doar rau ca nu ma pricep, asa cum o faceti voi, epigramistii, sa dau replici in rime si la subiect...

foarte faina poezia asta a ta! ludicul inclina spre tragic, dar e foarte bine surprinsa trecerea de la povestile copilarieie (atat de adevarate, totusi) la povestile oamenilor mari.
finalul e foarte trist, dar exprima, in acelasi timp, o maturizare fortata, cel putin eu asa am inteles, o maturizare din aia in care iti cam omori sperantele, crezand ca asta inseamna sa fii om mare...
mi-a placut foarte tare poezia, cu tot cu scufite rosii si anne karenine! :)

cu toti cei/le de mai sus, care au zis ca faci exces de cuvinte si expresii \'tari\'/ cuvinte vulgare, alex...
iti cam omori poezia, in felu\' asta. zic si eu ca-mi pare rau de ea, ai sugrumat-o cu din astea si nu se mai vede asa bine ideea...

poeziei strica poezia, dupa parerea mea. e prea bombastic, in primul rand, si prea mura-n-gura. ca parca daca ii zici asa din prima cititorului tot ce vrei sa spui cu poezia asta, adicatelea din titlul transmiti tot, s-ar putea sa nu mai vrea sa citeasca si restul, sau, si mai nasol, sa nu fie poezia destul.
asta imi aduce aminte de o chestie favorita din muzica frumosilor de la celelalte cuvinte, care spuneau la un moment dat : \'nu-mi da tot intr-o zi/ zile noi vor veni/ orice-ar, orice-ar fi,/ nu-mi da tot intr-o zi\'.
parafrazand, spun, otilia, nu da tot din titlu! :)
deci, parerea mea ar fi sa umbli putin la titlul ala, fiindca poezia e chiar reusiat, si-i pacat de ea.
mi-au placut, in special, destainuirile despre lasitate ale cocosilor si saritul pe marginea zilelor. penultima strofa explica putin cam mult, zic eu...
mai viu, desigur... :)

la observatiile/mentiunile scrise de liviu nanu mai sus. cu singura exceptie, acel \'din ce in ce\' eu il vad chiar necesar in strofa cu pricina, pentru a accentua o idee... deci, nu l-as scoate chiar deloc... :)
in rest, o poezie frumoasa, care incepe foarte frumos cu niste gutui sexi si unul mai smecher... si finalul e si mai si, cu umbra calaretului...
de citit, chiar musai! :)
p.s. fa un gest necesar, zic eu, si pune-l la locul lui pe s-ul ala care-a ridicat capul la inceputul versului 4, ca doar nu-i el mai breaz... multam!

euridice cu orfeu lipsa, mi-era chiar dor sa citesc ceva scris de tine. pe bune! :)
imi place si bucatica asta, si, in special, finalul ala de \'ghiveci\' in care coexista, pasnic, kant, kent si bikini... :)
aaaa, si titlul e reusit, cu/tremurul ala impreuna sau separat mi se pare de mare succes!

mie mi se pare ca scrii din ce in ce mai fain! chiar daca bucata asta vad ca ai notat la final ce e din 2009, e suuuuperfaina! :)
finalul ala cu locul special creat pentru a fi batut la cap o sa-l spun si eu cuiva... ;)
foarte multe poante si de foarte buna calitate. mi-au placut, in mod special, astea: ca ti s-a dat un halat si un inginer, chestia cu grinda, pe care era s-o strici dar si care a lovit oameni mai putin importanti pana la tine, drept pentru care a mai fost tinuta sa-si faca de cap putintel, chestia cu cantarul, dar si toate variantele de raspuns din final!
am ras de numa\', dane! :)
multam

acuma e fara cusur! inclusiv caciulita aia lipsa la apel prima oara...
acuma, serios, desi am zis ca ar fi fost bine sa scoti primul vers, acum nu mai mi se pare deloc necesar, fiindca nu mai exista repetitiile alea suparatoare care m-au facut sa simt incarcata poezia cu acel prim vers in ea.
e chiar foarte reusita, anni!
si dna pachet, la fel ca si rodiile tale, imi plac din ce in ce mai mult... :)

adica imi place poezia mai putin imaginea cu sanii care plutesc, care, oricat o sucesc si o rasucesc, tot a film horror imi apare... si mie asta imi parea o poezie de dragoste.
imi place finalul cu locul ferestrei care ramane. doar uneori. si cuvintele incendiate de asteptare.

la botul pufos al calului in ochii caruia fix in ochii caruia se uitau pasarile alea.
nu pot pricepe cum poate fi pufos botul ala al calului. chiar nu pricep.
as fi vrut sa pui altceva acolo, ca, altfel, m-au incantat si pantecul de flori al miresei si ingerul tau de inox.

poezia asta, desi alecsandri nu-mi placea chiar deloc... :)
primul vers cu trecutul prin zile ca prin alaska deschide o poezie mai vizuala decat foarte multe pe care le-am citit aici.
retin, in special, acel simtit dat disparut la politie si furia ca o cireasa mare electrizanta. si tacerea cavou de cristal.
da\' si batraneii din penultimul vers cu tot cu farfuriile lor metalice.
mi-a facut mare placere sa citesc pastelul asta, paul! :)

mi-a placut foarte tare poezia ta, foarte tare! si nu doar din cauza de ploi...
retin, in special, moartea proprie vanduta la mica publicitate si taranul cu vantul lui... animal ucis printre blocuri... si cotloanele trecutului... si vizirii melancolici... hmm, ce imagini frumoase (drept e ca asta cu vizirii tai mi-a adus aminte de califul barza, vizirul si mutaborul lui...)
ai doua typo: aci \'nesfârșite ale destinul\'(ului, nu?) si aci \'să-mi între pe fereastră\'.
foarte placuta lectura! :) mi s-a parut chiar mult mai bun decat 39 ala care fu recomandat, daca nu ma inseala memoria...