Anca-Iulia Beidac
Verificat@anca-iulia-beidac
„carpe diem”
Volume de debut: "pink porn guerrilla" (volum bilingv, romana-engleza, editura Grinta 2019) "18 - barely legal"
adica stii tu ce vreau sa zic... sper ca o sa intelegi ce vreau sa zic si nu sa mi-o iei in nume de rau, sau, Doamne feri, sa te alaturi si tu vajnicilor din grupul fetelor de la capalna de la crucea aia...
ce mi-a placut: ideea cu Dumnezeul plecat pe teren, mainile inutile in lupta cu timpul, pasajul cu numele si mama ta, si ceva din prima strofa cu ginecologul ala si avortul din pauza mare.
aaa, si cautatul femeii care te va face intreg mi-a superplacut!
(p.s. si cine-i loredana?! ;) )
Pe textul:
„i walk alone" de emilian valeriu pal
polemica din subsolul textului nu m-a mirat deloc, pentru ca am observat ca, de fiecare data cand cineva vorbeste despre Dumnezeu, se vor gasi cel putin inca doi care sa-l combata.
vroiam sa spun ca, din punctul meu de vedere, si igor cladov si dorian duma fac niste confuzii, asa cum am sesizat la grozav de multi alti oameni, intre Dumnezeu si biserica, intre Dumnezeu si cei care ar trebui sa fie reprezentantii lui pe pamant, preotii. eu cred ca nu e bine.
personal, ma consider o persoana credincioasa, insa fara prea mari legaturi cu biserica, tocmai din cauza preotilor, care, dupa parerea mea, reusesc sa indeparteze enoriasii de Dumnezeu in loc sa-i apropie... si asta prin comportamente indecente, prin purtari nesabuite, prin multe, foarte multe fapte care nu il au pe Dumnezeu in ele.
dar, si aici mi se pare mie ca este o distinctie esentiala, daca aleg sa nu merg la biserica asta nu inseamna ca nu mai cred in Dumnezeu. pentru ca Dumnezeu este in toate lucrurile, si poti sa te rogi si la malul unui rau, si acasa, si in parca, si oriunde altundeva, pentru ca El este pretutindeni.
sunt si eu dezamagita de ce se intampla cu foarte multi preoti, fie ei ortodocsi, fie catolici sau late religii, egal care, insa cred ca asta nu poate indeparta o persoana de Dumnezeu, daca are credinta in El.
textul de fata mi se pare mai mult un strigat \'de disperare\' al autorului care, inteleg, este si el in tagma preoteasca, poate si datorat faptului ca oile pe care ar trebui sa le pastoreasca sunt tot mai departe de casa Domnului.
dar nu cred ca asta inseamna, asa cum am zis si mai sus, nu inseamna musai ca oamenii s-or indepartat toti de El.
am citit si comentariile si zic ca daca nu crezi, daca intr-adevar esti convins ca Dumnezeu nu exista, nu esti atat de inversunat in a combate existenta Lui.
cred, mai degraba, ca multi dintre cei care se razvratesc atunci cand aud/vad vorbindu-se despre Dumnezeu sunt dintre cei care si-au pierdut/sunt pe cale sa-si piarda credinta, si asta ii face nefericiti. si da, probabil ca vor striga ca nu e adevarat, ca sunt bine mersi asa cum sunt, dar atunci, daca esti sigur de nonexistenta Lui, de ce iti mai bati capul sa discuti despre asta. lasa-i pe cei care cred sa creada si pace...
oamenii din ziua de azi se zbat intre credinta si necredinta si cei care mai ratacesc calea si nu Il mai vad/ nu mai vor sa Il vada sunt cei mai zbuciumati. de aici si inversunarea lor...
pana la urma, liberul arbitru ar trebui sa insemne si ca acei ce nu cred sa accepte, fara patima, fara ura, fara zbucium, ca sunt multi altii care cred... si gata, nu?
dar, in opinia mea, nu cred ca poti sa traiesti fara patima si fara zbucium daca esti fara Dumnezeu...
probabil ca de accea a suscitat discutii aprinse acest text... fiindca cei mai multi dintre cei auto/declarati atei ar vrea, de fapt, atat de mult sa creada... si poate sunt doar niste agnostici, nu atei...
Pe textul:
„Cu sau fără Dumnezeu?" de Raul Dorin Vasile But
paul, se pare ca bunicii/le noastre reusesc sa inspire mai mereu nu doar cele mai placute amintiri dar si poezii foarte reusite.
mi-a placut de minodora, ceasurile de porumb si cuconitele (chiar mi-era dor de cuvantul asta...)
faina poezie! :)
p.s. niste typo ratacite: \'toate până întro zi\', \'pe bunicu\', \'femeiel satului\'.
Pe textul:
„poeme karmice (58 – femei venind la moară )" de Paul Gorban
vroiam sa spun, aurel, ca mie mi-a placut foarte tare poezia ta.
ca am citit-o de mai multe ori, inainte sa decid sa scriu un comentariu si ca, de fiecare data cand am citit-o, mi-a placut mai mult decat la precedenta lectura.
bucata de vers care am mentionat-o in titlul comentariului mi-a ramas infipta in minte, si e de bine... :)
nu cred ca are vreo importanta ca poezia e din 1987, putea si din orice an, cred ca lucrurile adevarate isi pastreaza valoarea, sau, chiar mai mult, si-o augmenteaza cu timpul.
nu e nimic desuet, nu e nimic demomdat, nu cred ca poezia se scrie dupa niste valuri ale modei poetice, cred, mai degraba, ca se scrie asa cum simti.
si eu am simtit foarte bine ce ai vrut sa transmiti si m-am bucurat ca am citit!
ca de fiecare data, de altfel, cand poposesc in pagina ta... desi nu apuc sa mai spun atatea cat as dori, in ultimul timp...
Pe textul:
„Amurg" de Aurel Sibiceanu
poezia mi se pare foarte frumoasa, cu tot cu ultimul vers care, initial, recunosc, mi-a parut putin prea patetic, dar dupa aceea am citit din nou si m-a infiorat \" ca mult i-am iubit\".
o poezie de citit, musai, zic eu!
mi-a placut tare si imaginea Dumnezeului fericit care aplauda!
am citit si poezia cu iepurii si vanatoarea si tatal \'invizibil\', mi-a ramas in minte mana trista a mamei deasupra cutitului... si mai vroiam sa spun ca mi se pare foarte fain stilul in care rememorezi bucati din biografia ta, raluca.
mai viu, sa stii... :)
Pe textul:
„Pișta baci" de raluca sandor
p.s. numa\' mozartul ala asociat cu scatologia nu \'pusca\' deloc cu restu\' versurilor...
Pe textul:
„Piano concerto" de Ștefania Pușcalãu
am mai citit si eu, si aci pe site, si in alte locuri, suficient de multe articole/comentarii penibile despre nichita... pentru mine, a fost un tip genial, un poet iesit din orice fel de tipare, un altfel de scriitor...
dar, cum e la moda mereu, din pacate, sa dai cu barda cand nu poti ajunge la un anumit nivel, sa darami modele doar pentru ca nu reusesti sa le ajungi nici la genunchi, se vor gasi mereu destui care sa scrie porcarii despre nichita stanescu... ca si despre eminescu, ca si despre paunescu, ca si despre... multe exemple mai pot fi date...
pana la urma, cum citeam mai demult, caraterul unui om se poate descoperi si in felul in care recepteaza creatii care ii depasesc cu mult capacitatile proprii... daca e din categoria aia cu strugurii mereu acri, asta spune foarte mult despre individul cu pricina...
m-am bucurat sa citesc acest eseu, petre!
Pe textul:
„Poetul Nichita si geambasul" de Petre Anghel
mai spuneam acolo ca mie mi s-a parut foarte bine utilizat termenul gregar, de aceea am si dat copy paste dupa acea definitie, si ca, de altfel, aceasta este definitia lui cea mai cunoscuta si utilizata in vorbirea curenta.
mai spuneam si ca mi-a placut foarte tare epigrama ta, e foarte reusita, si am un singur regret, si anume ca nu stiu raspunde in rime si la subiect, asa cum faceti voi, epigramistii... :)
Pe textul:
„Decizie grea" de Dan Norea
GREGÁR, -Ã, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care trăiește în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamnă pe unii oameni să se supună orbește, să-și piardă cu totul individualitatea în mijlocul mulțimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.
Sursa: DEX \'98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
GREGÁR ~ă (~i, ~e) (despre viețuitoare) Care trăiește în grupuri compacte (turme, cete, cârduri). ◊ Spirit ~ spirit de turmă; atitudine de supunere docilă. /<fr. grégaire, lat. gregarius
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
GREGÁR, -Ã I. adj. (despre animale) care trăiește în cete, în grupuri compacte. ♦ (fig.) spirit ~ = spirit de turmă, atitudine de supunere oarbă. II. s. m. 1. membru al unei fracțiuni politice, al unei organizații, lipsit de orice inițiativă autonomă. 2. (ciclism) cel care se sacrifică în folosul rutierului-vedetă în cursele profesioniste pe șosea. (< fr. grégaire, lat. gregarius)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink
GREGÁR, -Ã adj. (Rar; despre animale și plante) Care trăiește în cete, în grupuri. ◊ (Fig.) Spirit gregar = spirit de turmă, atitudine de supunere oarbă. // s.m. 1. Membru al unei facțiuni politice sau al altei organizații, lipsit de orice inițiativă autonomă. 2. (Ciclism) Cel care se sacrifică în folosul rutierului-vedetă în cursele profesioniste pe șosea. [Var. gregario s.m. / cf. fr. grégaire, it. gregario, lat. gregarius < grex – turmă].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink
gregár adj. m., pl. gregári; f. sg. gregáră, pl. gregáre
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
adica ideea (cu amicii gregari) este exprimata bine, in opinia mea, asta vroiam sa spun.
si epigrama chiar mi se pare foarte reusita! :)
imi pare doar rau ca nu ma pricep, asa cum o faceti voi, epigramistii, sa dau replici in rime si la subiect...
Pe textul:
„Decizie grea" de Dan Norea
finalul e foarte trist, dar exprima, in acelasi timp, o maturizare fortata, cel putin eu asa am inteles, o maturizare din aia in care iti cam omori sperantele, crezand ca asta inseamna sa fii om mare...
mi-a placut foarte tare poezia, cu tot cu scufite rosii si anne karenine! :)
Pe textul:
„Povești de seară" de Florentina-Loredana Dalian
iti cam omori poezia, in felu\' asta. zic si eu ca-mi pare rau de ea, ai sugrumat-o cu din astea si nu se mai vede asa bine ideea...
Pe textul:
„e foarte greu să-ți vorbesc despre " de Alexandru Gheție
asta imi aduce aminte de o chestie favorita din muzica frumosilor de la celelalte cuvinte, care spuneau la un moment dat : \'nu-mi da tot intr-o zi/ zile noi vor veni/ orice-ar, orice-ar fi,/ nu-mi da tot intr-o zi\'.
parafrazand, spun, otilia, nu da tot din titlu! :)
deci, parerea mea ar fi sa umbli putin la titlul ala, fiindca poezia e chiar reusiat, si-i pacat de ea.
mi-au placut, in special, destainuirile despre lasitate ale cocosilor si saritul pe marginea zilelor. penultima strofa explica putin cam mult, zic eu...
mai viu, desigur... :)
Pe textul:
„suntem cuprinși în propria dimensiune" de Ottilia Ardeleanu
in rest, o poezie frumoasa, care incepe foarte frumos cu niste gutui sexi si unul mai smecher... si finalul e si mai si, cu umbra calaretului...
de citit, chiar musai! :)
p.s. fa un gest necesar, zic eu, si pune-l la locul lui pe s-ul ala care-a ridicat capul la inceputul versului 4, ca doar nu-i el mai breaz... multam!
Pe textul:
„privighetorul unui dans de A" de florian stoian -silișteanu
Recomandatimi place si bucatica asta, si, in special, finalul ala de \'ghiveci\' in care coexista, pasnic, kant, kent si bikini... :)
aaaa, si titlul e reusit, cu/tremurul ala impreuna sau separat mi se pare de mare succes!
Pe textul:
„cu/tremur" de Mirela Lungu
finalul ala cu locul special creat pentru a fi batut la cap o sa-l spun si eu cuiva... ;)
foarte multe poante si de foarte buna calitate. mi-au placut, in mod special, astea: ca ti s-a dat un halat si un inginer, chestia cu grinda, pe care era s-o strici dar si care a lovit oameni mai putin importanti pana la tine, drept pentru care a mai fost tinuta sa-si faca de cap putintel, chestia cu cantarul, dar si toate variantele de raspuns din final!
am ras de numa\', dane! :)
multam
Pe textul:
„Cu inboxul la vedere" de Dan Norea
acuma, serios, desi am zis ca ar fi fost bine sa scoti primul vers, acum nu mai mi se pare deloc necesar, fiindca nu mai exista repetitiile alea suparatoare care m-au facut sa simt incarcata poezia cu acel prim vers in ea.
e chiar foarte reusita, anni!
si dna pachet, la fel ca si rodiile tale, imi plac din ce in ce mai mult... :)
Pe textul:
„Visele doamnei Pachet 28" de Anni- Lorei Mainka
imi place finalul cu locul ferestrei care ramane. doar uneori. si cuvintele incendiate de asteptare.
Pe textul:
„###" de alexandru petria
nu pot pricepe cum poate fi pufos botul ala al calului. chiar nu pricep.
as fi vrut sa pui altceva acolo, ca, altfel, m-au incantat si pantecul de flori al miresei si ingerul tau de inox.
Pe textul:
„poeme karmice (53 – nuntă pe râpa galbenă)" de Paul Gorban
primul vers cu trecutul prin zile ca prin alaska deschide o poezie mai vizuala decat foarte multe pe care le-am citit aici.
retin, in special, acel simtit dat disparut la politie si furia ca o cireasa mare electrizanta. si tacerea cavou de cristal.
da\' si batraneii din penultimul vers cu tot cu farfuriile lor metalice.
mi-a facut mare placere sa citesc pastelul asta, paul! :)
Pe textul:
„pastel pentru alecsandri" de paul blaj
retin, in special, moartea proprie vanduta la mica publicitate si taranul cu vantul lui... animal ucis printre blocuri... si cotloanele trecutului... si vizirii melancolici... hmm, ce imagini frumoase (drept e ca asta cu vizirii tai mi-a adus aminte de califul barza, vizirul si mutaborul lui...)
ai doua typo: aci \'nesfârșite ale destinul\'(ului, nu?) si aci \'să-mi între pe fereastră\'.
foarte placuta lectura! :) mi s-a parut chiar mult mai bun decat 39 ala care fu recomandat, daca nu ma inseala memoria...
Pe textul:
„poeme karmice (52 – poem despre ploi și enigme )" de Paul Gorban
