Poezie
Imposibila uitare
***
1 min lectură·
Mediu
Se ciocneau galaxii
când cuvintele noastre
mult prea strânse în ghemul rostirii
loveau apăsat în timpane
ca în jocul de darts o săgeată
când triste nimicuri se uscau necitite pe buze
strune vii țintuiau anacronic sub capacul cutiei
vioara arcușul
ochii mei de atunci
întorceau prea albastrul batrânului fluviu
răscolind în același tablou milioane de pași
conversații în cercuri absurde nisipul deșertul
ca un uliu flămând cuibărit în viscere
se roteau întrebările peste ultimul i sacadat
sub copertă semnau două inimi inelul
într-o limbă uitată
și acum stau să cadă cuvinte în gol
puține iau lecții pe aceeași orbită cu păsări
altele nesfârșite rămân în suspensii silabe reduse
sâmbure copt înflorit la un semn
da, mi-e dor de un cântec
răzvrătire de toamnă vei spune
sub semnul balanței
când ziua și noaptea se ating în amurg
numai frunzele roșii mai vorbesc de trecut
ghemuite în voce spălate de ploi palatine
se întrec cuvintele crude și cad pe hârtii foșnitoare
mâna care știe a scrie îngroapă săgeata șterge praful cutiei
vioara arcușul
rătăcită o pasăre cântă ecoul repetă
un fado
001669
0