ana sofian

când stai cu grija că imaginea ta nu se potrivește cu toate cuvintele adunate spuse așezate răsfirate aruncate potcovite îmbrățișate nu mai ești tu poți preciza ce zi este astăzi deschizi telefonul

restul soldaților au plecat să te îndrăgostești de mine este echivalent cu a-ți aduce în casă taifunul niciodată nu știi pe unde să mă găsești mi-ai spus să dispar cu amărăciunea că timbrul

În ultima instanță, te accept așa cum ești. Devii anacronică. Atunci când "pleci", lași în urma strada cu semnele ei dintotdeauna: frunze, priviri, sunete ascuțite ale tocurilor de pantofi ce mai

să înțeleg plecarea ta din mine se scurge mierea zilei unde mă cauți vei găsi furtună cernută peste un nisip din care s-au șters toate literele scrise de tine când îmi spuneai că pământul

dă-mi un motiv să pătrund în pielea ta stropită în grabă cu paco rabane black simt și-n gură de tunel un zid m-au mințit lumina-i infidelitate nu mă pune să deschid ochii sărută-mă peste

cuvinte care nu se spun gura secetei înghite pământul orgolii incandescent așezate nicio fântână în care apa să scrie povești sudalmele stau tolănite ce praf negru se așază pe

Birdie sare coarda. Ea nu știe că-n funie stau deopotrivă moarte și joc; sare ca o nebună de pe un picior pe altul. De când e lipsită de aripi, e prima în campionat sunt mulți acolo, în

dansatoarea în fiecare seară orașul își tremură luminile în noapte pe fețele unui diamant lipim bandă adezivă nu ne mai interesează strălucirea parcă mai bine soarele câteva zile a fost

că pescărușii sunt la fel cum i-ai lăsat la plecare plopii au pierdut din coajă iar Dunărea va îngheța la fel ca în iarna în care-ți aduceam frigul uitării în oase exisă un rulaj de

lasă plânsul la ușă apoi pleacă un miorlăit surd se aude bunica spunea mereu că o pisică ne fură peștele din carnea dulce se înfruptau adamic toți bărbații ei nu au lăsat-o să întindă

stai atunci când se ivește ocazia el nu coboară din poveste nici din patul din camera cu pereți albi unde fricile sunt incolore să nu fie strivite de palete pentru muște așa sunt de mici în

Birdie a închis în astă seară ușa pentru toate spitalele din lume, să moară scripeții trăgând funii , nu pentru oasele neadormiților, ci pentru căldările care aduc apele din adâncuri când

ne înghesuim într-o respirație vrei să dai la o parte praful eu scutur pulberi aurii în trecere pielea mea te îmbracă prin buzunare cauți orice monedă are un chip al meu nu e încă strigi

irecuperabili vom trăi ca și cum ușile nu se închid niciodată apartenența e doar un viciu de cobalt îmi cade greu să privesc între scila și caribda drumul meu este un cumul al

intrarea mea pe ușă urmată de un strigăt asezonat cu ta na na na ochii tăi de un verde smarald mărindu-și circumferința de parcă un alien s-ar fi instalat de curând la noi în casă și eu încă

luna stă să cadă glob atins în joacă de un copil când zăpezile se vând în iernile fără îngeri de negustori cu chipuri de ceară mai singur sunt azi mai singur decât fluviul meu cu

când îmi închidea poarta că dormea bunicul câinele nu mai stă în lanț oase îngropate pe lângă o curte via rodește aceiași struguri o mie unu nu am găsit pe niciunde numele de al lor am cam

creștem lujeri pe verandă și-n roua dimineții ne ascundem plânsul când mamele sunt plecate mult prea departe să ne mai poată alina ne atârnăm somnul în poala cuminte acolo poveștile sunt

i-am scăldat mai întâi în baie de aer tare încât să le aud țipătul un fel se zgârietură pe rotativă să rămână mărturie scrisă plânsul lor nu le-am cusut aripi și nici nu le-am tăiat pe cele

ai fi spus că nu sunt eu ai fi crezut că morile de vânt sunt niște invenții doar ca să se lupte proștii cu ele cu gura lor în care dinții rari mai spun câte o poveste despre cei care am

nu știu mare lucru prin mine trec atâtea conducte e un mister cum se deschid și închid vanele și cât de vâscoasă e viața ce curge prin ele dacă m-ai întreba despre celeritate ți-aș spune

nepalul tremură însă de frig ochi de copii caută curcubeie parcă în cer ploaia se întoarce pe partea cealaltă și doarme încă o zi și încă o noapte asta până când melcii vor face grevă

parcă un a prelung se scurge din el și mirarea se încalță cu frunze lungi și ascuțite suntem în trend sau nu ne ducem viața printre litere caligrafic, ni se scrie destinul noi

în urma dialogului am constatat că e mai bine să te arunc dincolo de orice îndoială e o certitudine că exiști trunchi de copac ce mă sprijnă când sunt obosită mi se pare că devii omul din