n-am știut să cresc copii blânzi

i-am scăldat mai întâi în baie de aer tare

încât să le aud țipătul

un fel se zgârietură pe rotativă

să rămână mărturie scrisă

plânsul lor

nu le-am cusut aripi

și nici nu le-am tăiat pe cele primite

pentru mine a fost de ajuns

să văd cum pășesc pe Cale

până-n punctul în care

i-am văzut cum ronțăie viața - a fost momentul când le-au crescut dinți

să muște

să rupă din același aer tare, de încercare

să să-mi spună:

mamă, abia mi s-a deschis pofta!

apoi le-am pus furtuna la picioare

să se încalțe

să fie foc din fulger când se adună norii

până când se topește ploaia sub tălpile lor