Poezie

Aerius

1 min lectură·21 octombrie 2007

Mediu

Eu plec.

Momentul a venit, să cad;

Dar totuși să respir.

Să stau,

Să văd o ploaie caldă,în petale ruginii

Și umbre dese, cu sclipiri cărămizii,

Se-aștern ușor pe chipul tău...

Tu vrei.

Aștepți uitând, iertând mereu;

În inocența de sub gene

Sclipește iluzia

Că totul e atât de greu...

Și faci din muguri fructe tari

Din lacrimile tale ude,

Trei ape,

În trei case de mărgăritari.

Prin lumi diverse oameni asemănători.

Tu mori?!

Eu caut să te țin încă un an.

Dar țin de mână o statuie caldă;

Te-am dogorit cu-arzoare de copil orfan,

Căci,

M-ai făcut,

Din tot ce respirai la început.

Sunt visul reveriei noastre,

Ești spaimă zorilor de zi!

Am fost acolo-n lumi diverse,

Toți sunt asemănători.

2 oct 07, B.A.M

003.101

Ana- Maria Balanescu. “Aerius.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-maria-balanescu/poezie/1749626/aerius

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.