nelinistea din cerul roz

pana si ingerii au dovedit ca sufletul lor poate fi inveninat de o ispita.asa si fata roz din poezia mea cade pana la urma in iadul propriu.
cerul roz,palatul si minunile ceresti erau visul oricarui muritor;insa fara roz si-a lasat inima sa fie atinsa de o dorinta imposibila,de un gand otravit. o eternitate a fost paznicul cerului.avea palatul ei si putea sa vegheze asupra muritorilor. insa singuratatea si neputinta de a evada au facut-o pe fata perfecta,vulnerabila si slabita. a inceput sa se indoiasca de puterea ei si incet si-a pierdut singura fereastra catre omenire. aceasata povara era mult prea mare pentru fata roz ...si singura cale de a-si implini visul era sacrificiul suprem.S-a atins,si s-a transformat in lacrimile ei,intr-o ploaie roz. acum ea putea sa atinga tot ceea ce a visat o eternitate.OMUL si VIATA.
Aceasta este felul in care am perceput eu poezia fata roz.
daca aveti alte pareri, astept cu nerabdare sa le citesc!!!


autoarea