Ana Drobot

„Acum mergem la dreapta, apoi mergem drept înainte pe această potecă”, mi-a spus el. Soarele era sus pe cer și, dacă nu aș fi fost conștientă de calendar, aș fi jurat că era o zi de vară de iulie.

Muzica din cafenea stabilea ritmul bătăilor inimii noastre După ploaie am pășit în Grădinile Botanice prin parfumul visător al unei flori necunoscute Ne-am odihnit în pat după ce ne-am ridicat în

Aș culege gândurile tale Cu grijă, ca pe-un trandafir Ale cărui culori ar putea fi șterse De prea multă lumină. Aș atinge fiecare vorbă Cu grija unui caligraf Privind lebedele cum se

Mă voi sui pe un munte Pentru a fi mai aproape de cer Astfel aș putea atinge Nuanța dorită de albastru Pentru a-mi exprima Dorul de tine. Voi folosi puține cuvinte Însă le voi alege pe cele

În absența ta Pe ramurile goale Înfloresc stelele În absența ta Reapar bobocii De magnolie În plină iarnă În absența ta Culorile cireșelor sunt La fel de dulci Numai zâmbetul

Era dimineață întreaga zi Îmi imaginam ce spune poetul Într-o limbă pe care mi-aș fi dorit s-o cunosc mult mai bine Dar înaintea mea nu era mai nimic Privind albul așternut afară de pe

Te-aș fi învăluit într-o mantie Care să mi te-aducă lângă mine oricând, ca-n povești Cât mai lin, fără să ne zdruncine timpul În care poate apărea ruginiul grădinilor din jur. Altfel te-aș

Primele raze de soare Din zâmbete adăugate cu degetul Peste câmpurile întinse Până în cerul senin ca-n luna august Mi te aduc din nou lângă mine Mână în mână am continuat orele Discursului

Șoseaua se sfârșea în cer Era drum lung până acolo Basmul nu are de fapt un final Acolo unde nu mai continuă Ziua care se termină Merge pe urmă mai departe E doar una din activități

Gândurile mi se izbesc de cer Caut urmele ploii Șterse din minte Stăruie încă vara Lunecând printre pânzele Bărcilor de hârtie Care navigînd Se clatină prin umbrele Stejarilor Întinse

atâtea trăiri contradictorii e sfârșitul lui august povestea încă stăruie în minte așa cum era, fără final zborul noaptea pe lângă lună a avut întârziere dar unde ne grăbeam în noaptea

armonia culorilor a trecut pe lângă mine in grabă odată cu orele rapide nu am simțit nimic nici eu nici mantia statuii briza verii nu ne-a atins momentul între înainte și după accident

Legendele nu mișcau mantiile statuilor Nici briza ocazională a verii Vocea ghidului lăsa Până și telefoanele turiștilor Cu ecranele închise În siguranța încă oferită De zidurile de demult

Ruinele încă mai contează, Chiar mai mult decât Ce avem nou - nouț Și folosim zilnic Pentru a progresa. Ploaia cu piatră Încă ne încântă Când ne prinde Și o privim Printr-o nișă.

nu voi atinge vreodată luna nici florile de cireș ce o-ncadrează în drum spre Japonia

Stelele semnalizaseră Schimbarea direcției vieții. Regretasem că închisesem poarta Și nu putuse pătrunde-n grădină super-luna. Nu mai simțeam pământul Când lunecam pe șosea Pierdusem din

Respiram mai liberă Când adia briza verii Mișcând petalele macilor. Inima își regla bătăile În ritmul vitezei pe șosea. Dintotdeauna aș fi alergat Ca și când nu aș fi atins pământul De

melodia schițată la vioară încălzea privirile cu amintiri din povești

Se anunță amânarea zborului Știam că nu vom simți curând Florile de cireș pe obraz. Alți călători din jur însă, da, ei zâmbeau. De-am fi reușit să ne strângem trăirile într-o colivie Poate nu

Aș fi închis cuvintele Netransformate-n vorbe În trandafirul Pe care l-aș fi făcut din nou boboc Fără cel mai mic foșnet Care să ne trădeze. Nu ar mai fi rămas decât gesturile Din spatele