când n-am mai putut vorbi
mi s-au lipit cuvintele de cerul gurii
ca să-mi țâșnească din ochi
și din toți porii până când m-am desfăcut pocnind înfundat ca o pâine pe vatră
aceste cuvinte-s încă
într-o bună zi așa mi-a venit
mi-am mutat soldații mult înspre nord
purtam acolo o campanie în care nici
dracu’ nu știa cine cu cine și de ce
aseară am avut viziunea asta
se făcea că eram
acesta-i cuvântul prin care dumnezeu aprinde lumina
și-aceasta e umbra unei femei în care fericirea se bulucește
strâns duduind ca o ceată de prunci ieșind în fugă din curtea școlii
AM