Această stare bazaltică

\"sunt semne, spuneai celor șapte atene
sunt noduli în cardita iubirii
mai lasă-mi săvârșit în alb

ochiul mirabil de lună\"

superb tablou al finalului de poezie.
de fapt intreaga poezie mi-a amintit de basmele lui Eminescu.

tot binele,
Dana

Uneori speranta ne striga
pe numele mic

acela pe care nu-l stim decat noi
si pe care-l soptim uneori
cu sfiala.

alteori, distanta ne-apropie
si privirile noastre - arce de cerc
ce strapung efemer orizontul

Te-au imbatat stelele, copila
pui texte pe muzica de flaut
in seri pe care ceilalti le-arunca.

Dar tu le stringi cu grija,
asteptand clipa cand...vor fi destule
pentru o noua viata!

Dana, fiecare percepe în mod propriu ideea poetică și un poem asta și trebuie să facă, să lase imaginația cititorului liberă.

Claudiu, mi-a plăcut comentariul tău. Bine ai revenit! Pe când un text nou în pagina ta?

Mulțumesc pentru aprecieri!

Foarte curand,Alma, Poate chiar astazi !

Fortata starea ta bazaltica, cu o frumusete care nu atrage din pacate tocmai ca o obligi sa urle nefiresc din cuvinte...

Silvia, voi mai lucra poemul zilele acestea sau poate chiar... mâine ;). Îți mulțumesc pentru aprecieri.

Filip, dacă e forțată, atunci starea mea interioară este la fel. Pentru că ne reflectăm în ceea ce scriem. Îmi voi acorda o clipă doar mie, când voi putea rupe din timpul pe care îl acord celorlalți... așa cum spuneai cândva. Îți mulțumesc pentru comentariu, rara avis a textelor mele. :)

Iata un text ce cladeste o geometrie proprie a vietii si a universului.\"Starea bazaltica\" a iubirii apare in poezia ta ca un val ce acopera nesiguranta mortii despre care vorbesti.
Folosirea termenului de bazalt, dupa mine, reflecta tocmai tendinta de a \"construi\", si nu degradeaza imaginea iubirii cum s-ar putea crede citind grabit.
Dupa care iti incepi geometria cu \"secanta asta de viata\" si \"cercurile sentimentelor\" care iata nasc infinitatea drumului umbrit de \"negativul sagetii\" ( si aici ma gandesc la calcaiul lui Ahile si la sageata lui Paris ).
Expresiv, universul tau devine \"plat\" iar ecoul ce il destrama luneca \"primul te iubesc\" ; cat de reala este semnificatia acestui ecou despre care nu ma indoiesc ca stii si tu ca nu doar poate crapa un univers ci-l poate schimba cu totul.\"Sensul iubirii\" descris de tine are o semnificatie \"initiatica\", intr-un nou univers, care poate chiar sa rasara din crapatura primului despicat, de oriunde!

Ar fi foarte multe de comentat insa acestea sunt imaginile care mi-au placut cel mai mult din textul tau.
\"Ecoul\" ce crapa acel univers are dupa parerea mea un rol adamantin, ce creste totul de la inceputuri insa nu in mii sau milioane de ani, ci intr-o clipa.Doar e iubire :)

Claudiu, îți mulțumesc de trecere și de comentariu. Da, așa este...
Doar e iubire, nu-i așa? :)