Optica de iarna

Steaua mea!
Frumos curge poveste, mi s-a topit zapada pe suflet.:)

Tine-o tot asa!

voi invoca din nou drepturile inalienabile ale subiectivitatii si iti voi spune ca poezia asta m-a lasat complet rece. una la mana inevitabil fac guturai cand vine prima ninsoare, chit ca ninge prin mine sau nu. a doua la mana eu am fotofobie si prin urmare nu suport sa stau cu lumina aprinsa in casa. o mai aprind noaptea cand imi exhibitionez trupul sarantoc lunei pline, doar doar mi-o da ghioc de virtuti selenare.

exista totusi o fisa de o mie de lei in versurile tale -
Numai ca-n suflet e prea cald
pentru datul cu sania
din pacate cum nu faci primavara din floare, nu faci nici milioane din fisa de o mie.

eu cred ca ti-ar trebui o pusculita. eu am una cu isus hristos, da\' nu ti-o dau, iti fac doar asa de sac-sac.

intr-o poezie,(mai in susul paginii de texte), se degustau niste fulgi amari, aici, ne ninge pe sufletul fierbinte... am auzit c-a nins la Suceava, s-a dat cineva cu sania amintirilor, a luat deja cineva o sapuneala amara...

Dragii mei,

Va multumesc din suflet pentru parerile voastre.
Cuvintele de mai sus incercau sa exprime senzatia pe care am avut-o cand ningea, nu peste mine, ci \"prin\" imaginea mea formata in oglinda geamului, noaptea, sursa de lumina fiind in interior. O senzatie ciudata, ca eu sunt acolo si fulgii de zapada trec prin mine, numai ca si eu, si ei ramanem la fel, ei nu se topesc lovindu-se de mine, ci merg mai departe, sa se astearna pe altceva, pe altcineva, pentru ca pe imaginea mea pur si simplu nu se poate asterne nici macar vremea...
OK, ideea este sa priviti pe geam, la o oarecare departare de el, intr-o noapte de iarna, dintr-o incapere in care sa fie lumina aprinsa. Si sa ninga, conditie obligatorie. Sa incercati sa priviti numai imaginea care se formeaza dincolo de geam, sa va lasati in voia gandului bun. Sa incercati sa va transpuneti sufletul, gandul, in imaginea din oglinda.

Ati simtit cum fulgii de zapada doar trec prin voi?

draga Alma, nu stiu altii cum sunt..., dar eu intelesesem deja fenomenul fizic care a sta la baza poeziei tale. ce nu inteleg este de ce in explicatiile tale, totul devine un fel de exercitiu yoga ?:)

Ori yoga este la fel de complicata ca explicatia mea ;), ori explicatia mea e la fel de simpla ca un exercitiu yoga.
Imi spui?

ti-as spune, dar pt asta ar trebui sa stau putin in cap, aaaaaaa, da\'nu mai pot sa tastez, zzzzz

Imi pare ca poezia incepe de-abia in ultimul catren.

Mie mi s-a parut interesanta si chiar m-a atins. Nu din cauza fulgilor ci a dialogului care chiar suna poetic

Da, poezia incepe cu ultimul catren, inainte de ea sunt doar gandurile mele...

Si dialogul, neimaginar, cu o sora neimaginat de super.
Va multumesc.

Mie imi place, chiar daca primele doua versuri imi suna ezitant.

Parere personala: o poezie poate sa inceapa de oriunde. Important e sa se termine in noi.

Ca si in cazul acesta. Pe curand!