Poezie
culori care nu mă iubesc
1 min lectură·
Mediu
patul meu e uriaș
are roți și cuierul acesta ciudat
are mereu agățat nu știu ce
din care îmi curge în vene un lichid incolor
nu pot să mănânc nici să beau nici să plâng
abia mai vorbesc
ochii mei obosiți nu dezleagă nimic
culorile nu mă mai iubesc
doamna de la parter
își plimbă pechinezul în hăinuță mov
copiii blocului joacă nouă pietre
poștașul salută respectuos ca de obicei
unele s-au scumpit altele nu s-au indexat
la farmacia din colț se eliberează insulină
dar
eu am plecat să fiu fiica copiilor mei
și nu mai contează nimic
de aici toate se văd gri alb
sau bej
aici am trei părinți foarte gravi
cu mâini fine și reci
am trei părinți care mă ceartă că nu am
mâncat că nu mă îmbrac îndeajuns
mă ceartă pe rând și le vine să plângă
doar că acum sunt adulți
gri alb bej
dacă plec mai departe
nu vreau să le las teama nici frigul din oase
vreau să își amintească de mine
ca de o poveste cu zâne în care culorile
sunt toate adevărate și cântă
043982
0
În prima strofă pare să fie vorba de o perfuzie, apoi patul pe roți sugerează desigur faptul că acțiunea se petrece într-un spital.
Ultima strofă și finalul din penultima str. mi-au plăcut în mod special.
În strofa a doua, ai 2 typo- domna/doamna și copii blocului/copiii blocului.
Cu stimă și prietenie,
Eugen Bot