Poezie
Copilărie
1 min lectură·
Mediu
Îți amintești
ceasurile acelea de liniște
când ne cuibăream adormiți
unul într-altul,
când ne acopeream cu pledul și ascultam –
a câta oară? –
povestea bunicii?
E adevărat că-ntr-o zi
am rătăcit aducerea-aminte...
Poate din grabă, poate din altceva...
Vocea ei,
răzbătând din spatele lunii,
a mai pășit un pic
alături de mine,
a zâmbit când mi-am întors capul,
de spaimă că aș putea să-i pierd pasul,
și apoi s-a retras –
cumințenie sfântă –
acolo unde se retrag îngerii să se joace de-a visul.
S-a retras prea târziu?
S-a retras prea devreme?
Sacul cu zile își vântură clipele...
Astăzi știu
că fericirea aceea nebănuită nu era în povestea cu zâne,
nu era în dogoarea somnului,
nu era în întunericul tainic al odăii,
cum nu era nici în licărul stelelor
strecurându-se prin fereastra deschisă...
Fericirea aceea o ascundea
o singură șoaptă,
neostoită,
adâncă,
aproape nepământeană,
aproape eternă – credeam,
până când...
Uite...
Îți amintești?...
Îți amintești ceasurile acelea de liniște?..
034.099
0
eu unul imi mai amintesc.