Alina Barzaghideanu

pe arii de frunze, prin ploaia măruntă, în liniștea serii, dorită de tine, pe umbre trezite de mersul meu tânăr, pe versuri alese de degete ude, în plete pe umeri, în voaluri, pe

Degetul mare zăcea ca o pasăre cu gâtul rupt pe masa unde, cu mii de ani în urmă ai scris cu vârful suliței \"Lui Herakles, cel care ne păzește de rele\", unde m-ai avut și m-ai porționat, o

Am așteptat primăvara amândoi strâns îmbrățișați, lângă geam... A venit într-o dimineață și ai aflat înaintea mea, dar nu te-ai mișcat, nu m-ai trezit, nu ai spus nimic. Ai vrut să vezi în

... în poala pădurii ploaia cântă pe frunze dansează pe ierburi suspină pe mine ... Am învățat tema ploii exersând sărutul franțuzesc, ritualul de împerechere al cangurilor, recitând

am visat că te gândeai să te faci mare m-am temut în vis că n-ai să știi cum să crești și am venit și te-am agățat bucată cu bucată te-am așezat ordonat peste gura mea m-am temut în vis că

m-am hatărât să fiu de ceară, să poți să mă faci fluture pe cotorul cărții de rugăciuni, sau bici, când îți aduni gândurile și le îngrădești în spatele frunții. să-ți fur amprenta, m-am

te-am închis în turnul farului dezbrăcat am pus să se zidească ușa m-am îndepărtat frecându-mi mâinile la radio se auzea Lili Marleen știam că are să mă obsedeze zile în șir tu

Să mă conduci mai departe de aceste zile... posedat de acele nopți să nu uiți că ai promis să îmi arăți ce e dincolo de forme, cum e să vrei să fii oval să uiți că ai fost rotund și

odată învățat drumul spre tine, atât de bine și atât de des, caii în tropot grăbit merg întins, de niciodată seara nu-i prinde pe cale spre liniștea privirii tale - taină nepătrunsă - se

în ochii tăi mari, păsări de apă în cercuri zburând, purtau pe aripi zâmbetul blând ce mi-l dăruiai la capăt de gând, în marginea serii pierdute în zare, crescând, fremătând spre bolți

apele furate sunt dulci dar mai dulce e apa ochiului în care ți-ai scăldat inima... părăsește-mă umbră umbră deasă luminează-mă clipă zi aleasă cum mă cuprind apele și cum cred în inima

Pe aici, prin această vale adâncă, lacrimile mele au trecut zile și nopți, au format albii, au căzut în cascade, au săpat în piatra sufletului tău. In primăvara aceea lacrimile mele

Să nu mă lași să visez ce nu trebuie visat, înainte învață-mă limba ta vis și limba ta cuvânt, ochii tăi rămân și ochii tăi mă duc, strigătul ecou și strigătul te vreau, gustul tău

În palmele făcute căuș pun primele șoapte calde pentru noul anotimp din mine ce mă găsește uitată în cadrul meu de lemn prețios. Încerc să mă conving că trebuie să mă zbat iar pentru a găsi

Gândul fuge desculț printre resturi de scoici, umbre de catarge ce-au străbătut furtuni, pe faleze înalte de dau să rupă-n valuri, pe amfore tatuate, spre tine... Si strig : Aș vrea să afli, dar

Astăzi trebuie să-mi iau alt chip... altfel n-am să aflu niciodată cât de mare e iubirea mea (când călătoresc stau la geam) în tren mi-am dat seama: astăzi trebuie să-mi iau alt chip, să

Te-am regăsit într-un sfert de vis în noaptea când ploaia a distrus narcisele În sfertul meu de vis născut în chinuri, veneai desculț, împleticit spre casa mea, te îndreptai spre fereasta

Cand picăturile mari și leneșe au atins pervazul, au alunecat pe geam alungând praful, ai tresarit, ai deschis ochii și ai zâmbit. Se anunța o zi bună...ploua în zori. Dalele terasei, purtând

ascult inima ploii șoapta picăturii mici, geamătul picăturii mari, agonia vine odata cu furtuna ce răstoarnă paharul... Si știu acum dragostea mea capătă dimensiuni e cât inima

Te ador, bărbatule ce ai nevoie de un bec ! Cât de tare trebuie să strig ca să mă auzi când se îngână lacrima cu picătura ? Cât de tare trebuie să alerg ca să te ajung când riști să cazi în

am să mă las purtată de vânt peste păduri înnegrite de griji peste ape învolburate de temeri să prind în păr praful cărărilor albul iernilor și să te fac să uiți să cobor spre tine-n taină cu

Hai să te învăț un joc : \"Să ne atingem fără mâini!\" Tu stai nemișcat, cu ochii închiși iar eu te ating, te provoc, până când reacționezi, până când te miști, râzi, te prăbușești,

Am visat că sunt pană, nu pasăre, că plutesc dusă de vânt spre somnul fără aripi al toamnelor tale. Am visat că sunt frunză, nu pom, că jelesc spre pământ pe o pală de rece

În ochii tăi mă scald goală, până când soarele apune printre gene, înot apoi leneș spre golful acela unde iriși uriași cresc sălbatici fără ca nimeni să știe că, înlăcrimați, își pun jos