Alin Popa

pt angelinna:
gresesti... de unde esti asa sigura ca nu a fost dragoste adevarata?... stii, adesea preferam sa-i chinuim si sa-i ucidem doar pe cei la care tinem si-i iubim...

[...]
m-aș stinge din înalturi
căci sete mi-e de tine
și lâng-a mării maluri
m-aș naște din ruine
[...]
m-aș rupe de genune
și muritor aș cere
să fiu celui ce nume
e însuși mângâiere
[...]
ți-aș da aripi să zbori
și înger sus te-aș face
te-aș prinde printre nori
și te-aș aduce-ncoace.
[...]

haiku:
a nu scrie inseamna sa te retragi si sa devii prizonierul propriului interior... de multe ori am simitit caderea si renuntarea la a mai comunica prin cuvinte scrise... dar cunosterea inseamna sensul vietii... ori a cunoste pe cei din jur inseamna sa-i intelegi... si vreau sa-i inteleg lasandu-i sa vada o parte din mine... nu stiu cati fac asta... nu stiu daca e curaj sau daca e tipatul ce insoteste gestul disperat... nu stiu daca toti pot simti ceea ce simte fiecare in parte in acele momente... dar daca doar unul, un simplu om, asa cum suntem multi aici, poate intelege, parca nu mai suntem asa singuri...

suntem unici... atat de diferiti si, totusi, atat de comuni... dar ne regasim in gesturi, in priviri, in tot ceea ce facem... scrie, haiku... scrie pentru ceea ce simti si nu pentru cineva anume...

stiu ca o mana intinsa nu se refuza niciodata... daca vrei, adresa mea de e-mail o gasesti aici...

for a white rose...
vreau sa iti spun ca poate nu sarutul a fost cel ce ti-a hranit pasarile inimii... poate au fost si lacrimile... poate a fost gandul ca vrei sa nu se termine niciodata... poate ca au fost acele doua cuvinte care ti-au lipsit... si in locul lor ai avut doar incertitudine... gandul ca universul acesta de un albastru imens si pustiu va fi si mai gol, va fi din nou haosul si pustiul primordial...
timpul s-a oprit... ca o bataie ireala de aripi pe care le-am simtit trecand atat de aproape de suflet... timpul s-a oprit si aripa aceea de pasare albastra, de pasare subilma si cruda, de pasare ce te poarta pana in cele mai inalte ceruri pentru a te arunca apoi in haul disperarii din tine, aripa aceea a ramas suspendata in aer... o poti atinge... am atins-o si eu... si am simtit acelasi lucru... ochii nu te-au mintit... da drumul pasarii sa zboare... caci ii e sete de inalt... si timpul are rabdare...

cine ti-a spus ca frig in suflet inseamna moarte in inima poate ca te-a mintit... atata timp cat TU mai vrei o sansa, toamnele nu vor mai fi atat de reci... poate ziua aceea nu e atat de departe...

asteptam de mult o astfel de poezie... pur si simplu nu am cuvinte...

oriana...
lasa, ca mai sunt si altii online care dau fuga fugutza sa ma citeasca ceva super... comentariul tau a ajuns unde trebuie...

candva... eram mult mai aproape... macar in inima noastra... macar in visul atat de real...

o lacrima... un trist martzisor...

Neica nimeni: uneori si ceapa poate ajuta... dar... aceste versuri pentru mine spun mai multe decat zeci de alte poezii la un loc... aceste versuri sunt, uneori, cuvintele ce nu le mai pot rosti...

white rose...
te-au atins versurile... si pe mine, sa stii...

alla... are vreo importanta cine e "ea"?... important aici, dupa cum spunea cineva, e sa exprimi ceea ce simti... sentimentele sunt uneori, din nefericire, dincolo de cuvinte... ceea ce se poate spune e prea putin intens... tristetea e un calvar... iar tacerea un cutit ce sfarteca... restul... nu mai e nimic...

why should we die with every second passing by?... se poate muri dintr-o supradoza de fericire?... sau e interzis, pentru trebuie sa trecep pe la \"dezintoxicare\"?

super... doar atat... e superba...

uneori... nu am cuvinte... desi as avea atatea sa spun...

citind aceste versuri, nu pot sa nu ma intreb de ce sunt misogin? :)))))

nu pot sa nu ma bucur cand gasesc aceleasi ganduri scrise de inca cineva... ganduri pe care, pentru a le pune pe hartie, imi lipsesc uneori cuvintele...

Super... fara alte cuvinte...

ideea plangerii cerului si a sufletului... sau a lacrimii din interior si a celei din cuvinte...

nu stiu ce ne-am face noi, profanii, fara parerile mult prea avizate a acestor minunati critici ai poeziei, a caror opinie profunda ma zguduie pur si simplu prin deosebita ei valoare... oameni buni, nu se poate totusi respecta un minim de decenta?...