Poezie
Dumnezeul meu... vagabond
1 min lectură·
Mediu
Dumnezeul meu hoinărește prin tramvaie
Cand ploua, spală parbrize la intersecții
Așa câștigă și el un suflet, nu prea multe,
Cât să trăiască liniștită si el și omul
Uneori îl zăresc de departe pe lângă biserici
Mai ales vara și în zilele roșii din calendar
Și mult mai des langa paturile de moarte
Căci ce rost ar avea el pe paturile de viață?!
Dumnezeul meu este un bătran vagabond
Trecătorii s-au obișnuit sa-l vada pe strada
Nu miroase a urină și nu-i prea vorbăreț
Vine si pleaca tinand in brate un catelus
Bătranul a fost pe vremuri, în sat, pe ogor
A fost bătut cu pumnul și palma și scuipat
A înnebunit când l-au făcut miner și aviator
Acum harnic, cu pasul ară orașul în lung și lat
Mai prinde-n glumă de mână un om și-l hoinărește
Pe strazi laturalnice cu miros de tei,
Cand omul ajunge acasă uita de stropii din pleoape
Dar știu că-i voi găsi alaturi in... maxim 50 de ani!
033.267
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alin Micu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Alin Micu. “Dumnezeul meu... vagabond.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alin-micu/poezie/64570/dumnezeul-meu-vagabondComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FV
Niculae,
Dumnezeu ți-a dat toate cuvintele și talentul...
Tu, în schimb, I-ai oferit doar imagini de subsol.
Păcat. Porți un nume nobil, și scrisul tău are, mai de fiecare dată, altitudine, mai puțin acum.
Felicia, cu prețuire.
Dumnezeu ți-a dat toate cuvintele și talentul...
Tu, în schimb, I-ai oferit doar imagini de subsol.
Păcat. Porți un nume nobil, și scrisul tău are, mai de fiecare dată, altitudine, mai puțin acum.
Felicia, cu prețuire.
0
Îmi place această latură aproape de limita de jos a umanului pe care i-ai găsit-o lui Dumnezeu. Nu sună a damnare ci a purificare.
Maria