Mediu
Din sacul orizontului, nimicul se scutură
Orașul-Corabie așteaptă semnul alb
cu care vine potopul și uitarea
Strănutul câinilor fără stăpân a amuțit,
zbaterile de batistă și despărțirile
au disparut si numai căpitanul calcă apăsat
Căpitanul este singur pe punte
Îi este dor de suspinul umed sub toc
Are un vis eschimos și o flota de fantome
cu care aprinde praful de pușcă
vrea să-mpuște paradoxul lunii pline,
să -nhațe palidele stelele căzătoare
dar marea lui balenă albă rămane
zăpada mocirloasă din Oraș.
Cum trecem, se întreabă, spre culori
în lipsa mareei de gheață, fără albul potop,
Nimic nu poate să ridice la stele
Omul și lupul, sămînța și pasărea de noapte
Corabia asta, oricum, este prea mare,
prea plină și murdară, își spuse în barbă.
Noe se face comod, în fotoliu,
cu telecomanda în mână.
Departe, la nord de Oraș,
peste ocean, probabil ninge…..
003007
0