i-e-a-i-a-i-o

ca intr-un razboi (mai mult sau mai putin rece) acest poem in cod.decod.out. mi-a placut corespondenta de semne, fonem-cifra, una deschisa sau a deschiderilor, o radiografie a asteptarii potentate.

cadrele sunt filmic-fotografice, asa cum ne-a obisnuit alice, focusand acel “cumva”, niciodata “ceva”. o lume (sur)prinsa fara bulendre, fara balast, asadar, dar nauca, nauicita de propria eliberare.

“tiuind a liber”, adica, acest poem care se infasoara in sine insusi ca intr-o singuratate (nevidata), cautandu-si ecoul:

„zece...zece...zece...zece (unexplainable noise)”

before you call him a man?

cred că năuceala e cuvântul de ordine
precum am încă dubii referrritor la așteptare-așteptări
la ceea ce se așteaptă de la tine versus ce te aștepți să se aștepte


aș zgândări chestiunea asta fonem-cifră e stârnitoare
poate al\'dată

*referitor

să fie cald să fie repede să vezi că e bine
să mă dau peste cap să te sparg ca pe-o pușculiță să te jupoi și să te îmbrac ca să văd cum e să mă vezi
să te strâng de coaie
să scot ce-i al meu
să-mi scoți strigătul ăla

și l-a întins

Este atita profunzile in poezia ta, ca, dincolo de linistea sufocanta a peisajului, se prabuseste o alta lume, cea a disperarii metafizice!

Ioan LILA

ioan
nu cred în disperări metafizice în disperări cu semnul exclamării și
în disperări în general
cred în schimb că dacă te sufoci ai numai două variante și una din ele e să cedezi și să te lași sufocat.Cealaltă îmi place mai mult.