Poezie
reactor
2 min lectură·
Mediu
așadar
nu ești nici frumos nici urât
nici tâmpit
nici geniu
nici aici nici
dincolo
dumnezeu e dumnezeu
impozitele impozite
frica de dentist frică de dentist
hainele haine femeile femei și visele
visele sunt singurele
singurele documente
pe care deții
patent și ștanță
ok ok m-am întors într-o seară acasă era cumplit de iarnă
mi se pare că aveam o cizmă un număr mai mic parcă dreapta
nu-mi doream decât o farfurie cu ciorbă
să mă frigă până-n creier
mă aștepta triumfătoare
jubila cu scrisorile mele între dește
apoi mi le-a aruncat în ciorba mea
fierbinte
am mâncat mai departe deși
pentru rândurile alea aș fi făcut
moarte de om
a doua zi a pus pe foc toate caietele cu poezii
erau și unele de gramatică cred că
n-o interesa prea tare
amănuntul
se întâmplă să stau în întuneric
ca și cum aș sângera
pe undeva
în același întuneric sunt pantofii
aliniați
mi-am dorit să am pantofi cu zecile cafele cu zecile palton mărimea mea și cărți
toate cărțile din lume
stau între ei și mine
cu mâinile sub cap
mă întreb de ce să-mi doresc
să scriu o carte
ca să te îmbogățești
să crape inima în tine că da ai scris-o ca să arăți că nu
că nu
că
nu
ți-ai pus mațele și fierea și moartea și sufletul
pustiul
viața în care te-ai instalat cu titlu de proprietate
inatacabil
nimic altceva nu contează
terasa
paharul
liniștea
țigările
vuiesc
în beznă
am impresia că scriu împotriva vântului
mă pleznește
pentru asta
085.098
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- alice drogoreanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 253
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 59
- Actualizat
Cum sa citezi
alice drogoreanu. “reactor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-drogoreanu/poezie/1742557/reactorComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
foarte interesante repetari si ruperi ale ritmului...desavarsire este cuvantul pe care il cautam
0
alice... ai aici o poezie ..altfel... nush cum sa zic....
stii ca eu forye greu pot fi redusa la tacere... nu mi se epuizeaza cuvintele foarte usor dar aici... de data asta m\'ai cam lasat fara cuvinte :d
apreciez in special :
\"mi-am dorit să am pantofi cu zecile cafele cu zecile palton mărimea mea și cărți
toate cărțile din lume
stau între ei și mine
cu mâinile sub cap
mă întreb de ce să-mi doresc
să scriu o carte \"
da! alice... ti\'ai pus \"pus mațele și fierea și moartea și sufletul\" si tot restul pe tapet pentru noi si ai reusit o poema buna (altfel nici nu s\'ar fi putut... poezia este spalare de chiloti in public spusa doar mai artistic putin...)si probabil si o carte la fel:) succese pe mai departe!
cu drag mult, gabisa

mulțumesc de trecere Adina
Gabisa
eu la impresii artistice stau foarte prost dar mă fac că plouă
ce iau toți cei pe care nu-i cunosc, de aici , să fie primit
personal eu apreciez alt gest
acela
al tău
la fel de sincer ca și poema mea și pentru care alice îți mulțumește

Distincție acordată
\"m-am întors într-o seară acasă era cumplit de iarnă\"
Cu toate că plâng amintindu-mi de \"enigmatici și cuminți\", aș vrea să uit cu desăvârșire tot ce-mi reamintește poezia ta.
Sentimentalismul ne aruncă uneori în orbire: \"doar eu am greșit doar eu...\"; greșit-au însă mult și ei...
Copiii vor învăța să ceară iertare doar de la noi înșine, atunci când ne vom fi umilit îndeajuns pentru a le cere iertare, când greșim împotrivă-le...
Undeva cândva, un respectat teolog a spus: \"nu e groaznic să ne vedem propriile greșeli alergând pe două piciorușe, în fața noastră?\"
Câtă dreptate...
Cutremurat, cu drag...

numai impotrivirea plesneste, doare......taie in carne vie si tot ea ne indulceste ridurile dintre lacrimi
mi-ai adus pe tava amintiri crezute oale si ulcele
mi-ai adus pe tava amintiri crezute oale si ulcele
0
că scriu în bătaia vântului
dacă poți Romulus, uită!
eu n-am cum poate doar amnezia finală să mai închidă ceva
în ceea ce mă privește deși sunt o greșeală și încă una mare
cel puțin îmi aparține patentul condimentat și personalizat la greu
cu drag și mulțumesc frumos
mă onorezi
Anni
oriunde te duci tot peste tine dai
eu știu vorba asta demult și e tare potrivită
ești sunt suntem așa cu amintiri cu tot
totuna

poate sunt mic copil cu incercarile mele de scriere dar recunosc ce e scris bine... poate nu ma pricep nici la evaluat dar incerc sa invatz. Ador scrierea ta. nu stiu cum faci dar ai un dar aparte si-mi place.
cu respect si bafta pe mai departe, Oana Balc
cu respect si bafta pe mai departe, Oana Balc
0
nu cred că trebuie să te pricepi la nimic
poate doar să ai ceva de spus
de scos
și de primit
mulțumesc și de respect și de baftă
alice
poate doar să ai ceva de spus
de scos
și de primit
mulțumesc și de respect și de baftă
alice
0