Poezie
Þi-e frig de mine?
2 min lectură·
Mediu
Zbor cu privirea peste inele cu glas îngălbenit
și le părăsesc în somnul lor
averea mea e imensă și o păstrez între lanțuri
care zdrăngăne când nu vor să fie atinse de altcineva
auzul mi-l transform într-o călimară ca fiecare zgomot ce îl aud
să se înmoaie în cerneală și să lase urme
pentru ca așa să văd și eu pașii care se îndreaptă
spre cei care au auzul la fel de fin ca al meu
lanțurile sunt ronțăite cu poftă de șoareci
am prins soarele în cursă doar cu o bucată de brânză roșie
de ce roșul e perfect prin îndrăzneala lui?
îmi vin în palmă tot felul de idei aurii -
se mișcă în toate direcțiile
unele încearcă să sară în cana cu lapte
și să se amestece singure cu lingurița -
riscă să se dizolve,
dar ele nu știu asta
așa că trebuie să le pescuiesc de acolo
cu semnul întrebării
întorc pământul pe o parte să văd ce e dincolo de nisip
găsesc comori în comori
și scutur ciorchini culeși de pe araci de aur
în gura larg căscată a brățărilor mele
e descheiat gulerul cămășii tale
iar acul de cravată a intrat deja în lanțuri -
de ce ți-e frig de mine?
022.759
0
VM