Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Plumbul din sânge

1 min lectură·
Mediu
Plumbul din sânge se întărește
nu mai curge cu valuri
lasă urme de înțepături și moare
nu îmi cere adevărul ci doar un cuțit
ca să iasă la suprafață
Plumbul din sânge e orb
și în tăcere curăță petuniile
de petale uscate
aranjează piesele de domino
pe o masă cu picior
Plumbul din sânge vrea cafea
să se trezească din amorțeală
împinge fiecare picătură de oxigen existent
spre linia de orizont a creierului
până când masa cu piesele de domino
s-a răsurnat
043.971
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Alice Diana Boboc. “Plumbul din sânge.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-diana-boboc/poezie/229282/plumbul-din-sange

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dan-plesaDPdan plesa
putin cam repetitiv acest \"Plumbul din sânge\". poate de asta imi pare prea putin poetic. dupa parerea mea. poate gasesti o alta rezolvare. la buna scriere
0
@alice-diana-bobocABAlice Diana Boboc
Repetativ am vrut să fie acest plumb - obsesiv prin prezența lui în poezie - pentru a nu trece neobservată. Mulțumesc Dan, pentru comentariul tău și te mai aștept. Alice
0
@nica-madalinaNMnica mădălina
poate tocami mentionandu-l mai rar efectul ar fi acela dorit, anume o tasnire a lui, cu simbolistica sa cu tot, inspre cititor. eu am citit fara el la inceputul fiecarei strofe si asta nu mi-a rapit din starea transmisa. (deja ma atrasese titlul)
apoi, mi-am mai permis (exclusiv pentru mine) sa citesc prima strofa fara versul doi (ceea ce face ca verbul primului vers sa devina mai pregnant), in cea de a treia fara acel \"existent\" si finalul sa il citesc \"pana cand masa cu domino se rastoarna\" (pastrand deci prezentul ca timp verbal, cu el si incepi dealtfel). mie mi-a sunat mai ritmat asa.
dar e, desigur, un fel personal de trece prin acest text, pentru ca mi-a placut ideea, adica filmul despre determinismul pe care il intretine ceea ce se intampla inauntru (sangele) cu afara-le (masa).
0
@alice-diana-bobocABAlice Diana Boboc
Mădălina, îți mulțumesc pentru comentariu. Al doilea vers din prima strofă e tot o idee de întărire, de subliniere a faptului că plumbul Și-a schimbat starea lui lichidă; era în sânge atât de mult plumb încât făcea valuri (convulsii)- nu curgea lent precum plumbul topit. Iar toată cantitatea respectivă a putut să se solidifice, întreținând durerea transformată în materie dură. Te mai aștept! Cu drag, Alice
0