Alexandru-Valentin Petrea

Tu iubești cafeaua, mie îmi place drama, dar trotuarului de sub noi nu-i pasă de chestii din astea. Pașii noștri nu-i transmit niciun alfabet anume, iar noi nici nu știm de când mergem

Orele noastre nu se mai opreau când ne mințeam în cerc și, totuși, ne era pe atunci bine, fiind suficientă doar o moleculă din statuile vizibile de pe orice relație ca viața să

Planurile sunt pe biroul neras de vreo câteva toamne; săracul a pierdut șirul necesităților ieșitului în lume, i-a prezis oricum mă-sa imaginară că va arde mâine, poimâine în iadul focului

Şedeam tolăniţi pe trifoiul care poate ne-a lăsat multe autografe în plasma sângelui ce nu ne iubeşte, ci doar ne apără de tupeul de a ne creea propriul nostru Sistem Solar; priveam norii,

Trebuia odată și odată să vină lumina aceea care să dezgolească esențele și să dezvăluie subiectul risipitor în contrast cu obiectul vulgar și nemișcător, în veșnică goană către ceva anume,

Se retrăgeau trupe. Renii cărau muniţia ce nu îmbrâncise niciun duşman, slujind doar drept zaruri în bătăliile fără oase roşii pe care, glumeţi din fire, brazii le aruncau în

Nu era nevoie de nicio revoluţie pe la marginea buruienilor tolerate de istoria care, de regulă împăciuitoare, se preface mereu că prinde trenul, nici de păduri pe care să ni le imaginăm

A nu ştiu câta Lume Nouă se ascunde în genele sau în pumnii noştri fertili, încât nu vom da de ea nicicând, preferând să asistăm orbi la geneza sticlelor care nu vor fi umplute niciodată, în

Înoată în continuare prin capitalismul ăsta de groapă și vitrină, care face Sfânta Treime cu fascismul din muzeu și hipersocialismul de latrină! Nu vezi ce luminat e orașul? Amestecat cu

Ne alegeam câte un petec de pământ, îl alegeam drept patrie și juram că nu-l vom mai părăsi nici pentru arta capabilă de a ucide. Dar buruienile ajunseseră să comunice mai profitabil pe sub

Pe când podurile încă nu se născuseră și Terra Australia Incognita mai zăcea pe hartă, între noi se așezau imagini mult prea clare pentru vârsta noastră, neexistând, în plus, nici măcar vreun

Aruncăm între ziduri orice piatră şi fiecare ciob cu care natura nu are ce face, făcând artă pură din moleculele pe care Universul le-a lăsat fără nume în războiul cu epocile prea

Da, recunosc, știi doar că nu sunt omul pentru care Venus e locuită sau infinitul n-ar exista. Dar ce puteam face? M-am deplasat către tine în ritm rapid, fără nicio rușine față de