Poezie
Inițiere de primăvară
1 min lectură·
Mediu
Eram copil cu anii încă
neintrați în minte și
confundam des
creierul cu
pietrele,
pietrele peste
care iubeam;
la îndemnul lor,
înconjuram o vie
de-a unor vecini
ce plantaseră parcă
totul la marginea lumii
fiecăruia.
Și parcă ritualul se
repeta prea des,
iar frica nu se numea
frică, spaima nu se
mutase în biserică,
rușinea se lipise de
garduri moi, mai ales
că un deget al copilului
din Cristofor Columb
se pare că mă gâdila dionisiac,
xenofob, dar nici de asta
nu-mi dădeam seama.
Mai târziu, când îngeri
experimentați mi-au
spus că nu doar eu mă
învârteam în cerc, ci chiar
și planeta noastră, mai mult,
Soarele
ce mângâie și coace, galaxia ce
ne măsoară cu nisipul,
Universul care încape într-o
carte proastă și însuși
gândul măcinat în țeasta
Demiurgului, m-am
întrebat trufaș:
Au și viile alea de pe cer
struguri atât de șireți cu
dulceața lor,
se găsesc copii buimaci prin
brâurile lor, sunt și
ele în proprietatea unor
vecini care au murit de
mult, ce nici comemorați
ca niște zei nu au savoarea
să fie?
013.447
0
RR