-Ah, Adam! vino aproape,
Strânge-mă te rog, Adam!
Crengile-și apleacă fructe
Spre a buzelor balsam!
-Hai că vin eu Eva! Eva!
Văd că te-ai înfierbântat...
Crengile în drapta, stânga,
Ale tale vorbe dulci
Sunt o liră de doinire,
Și în sufletu-mi adânc
Simt o doină de iubire.
Dimineți la răsărit
Abia roua srtălucește,
Gândul dus la tine iar,
Ca un vis mă-nveselește.
Ziua soare să nu aibă, să nu aibă noaptea stele,
Fără flori să fie câmpuri, codrul fără păsărele,
Râul să n-aibă pornire și uscat fără de milă,
Un poet să n-aibă muză, fără gând și fără liră.
O
Eu te port o, dragă Stella,
Pe al inimii meleag.
Tu ca soarele acela
Mă-ncălzești o, dragă Stella,
Mă-ncălzești neîncetat!
Tu ca flori eoliene
Din a zeului palat,-
C-o divinitate-n
Când Zeul cel Puternic pe-o ființa muritoare
Revarsă a lui bunuri, așa nemăsurat,
Oricine de o vede în sufletu-i tresare
Un val de bucurie de-amor înduplecat.
De-aceia și în mine întâia ta
Cât de mare este forța
A căpruiului divin,
Cât de dulce, enigmatic
M-au vrăjit... și-atât de fin...
Ochii, ochii – neuitării!
Cât de dulce ați putut,
Să dați rostul vieții grele,
Unui suflet
1.
Printre țarile străine
Simt că n-am ce căuta,
Valuri de gândiri la tine
Din inima mea
Se aruncă cu nesață
Cu un dor, cu-n mare dor,
De cu zori pân’ dimineața,
Până-n altul
(stau trei doamne la taifas)
- Fetelor, eu să vă zic -
Supărată-s! am motive!
La bărbatul întro zi
Am găsit prezervative!
Cea de-a doua întreba:
- Da?.. Ce ai făcut cu ele?
Trebuia să-i
Tăceri în lucruri moarte
Și arse-n lumânări,
Sugrum azi viața toată
Pe-a rănilor cărări.
Eternul în oglindă,
Abisul sub picior,
Ajung la culmi crescânde
În cozi la abator.
Oh, soarta!
Îți văd simțirile pe raft
Și recitesc din ele una,
Pe raze moarte de la lună,
Pe ritmul mistic de Tomcraft:
“-Acuma știu eu despre ce
Îți cântă trist privighetoarea,
Când roua-și face pradă
Te iubesc! Și-s plin de gânduri că tu, dragă, îmi poți fi
Soarta ce în astă lume îndragind mă va iubi,
Și-ntr-ast furnicar al vieții să găsim noi al său loc,
Printre adevăr, minciună, printre
Fericit sunt când îmi prind fluturatecele gânduri,
Pribegite în văzduh, așezându-le pe rânduri.
Gânduri plutitoare-n aer, pribegite printre flori,
Poate sunt sub ocrotirea Parnasidelor
Stând sub umbra verde
A nucului bătrân
Mă lovește gingaș
O frunză de pelin,
O frunză ce se-așează
Cu jale-n mâina mea:
Ea nu te mai iubește,
Ea nu mai e a ta...
Uimit și
Îți amintești iubirea mea,-
Cu Amur încetișor,
Seara când se înegrea
Ți-am intrat în dormitor?
Mai ții minte, o iubire,
Mâina ta cum a luptat?
A pierdut… și în robire
Tu atunci mi te-ai
Fost-am fericit în zile grijilor nevinovate,
Nu știam ce e iubirea și ce-i dor și ce-i menit;
Ah, copilărie dragă! Ai plecat în “neuitate”...
Fost-am fericit.
Fost-am fericit în zile de magie
Pe liberă iubire-a noastră,
Pe-al nostru drag și sfânt debut,-
Poate c-o răutate proastă,
Cu o invidie albastră,
Ne vede lumea la-nceput.
Și tind eu tot spre fericire!
Dar nu odată ai răbdat
Cine astăzi nu e singur,
Ah, când este insoțit
De albăstriul mării - brizul,
Care fuge neoprit.
E clădit din sticlă spartă
Al meu drum cel fărămat…
Florile-n câmpii se ceartă,
Frigul crud
1.
Ziua dispare ușor, ușor…
Parcă îmi este o supărare,
Lângă o bară încetișor -
Nudă, o fată în cățărare.
Și nu mai știu, de ce a făcut,
De cu necazuri e logodită,
Oare ce viața a petrecut
De
De-aș avea ambră cerescă cum o au olimpici zei,
Aș mânca-o numai dacă si tu, draga, ai s-o ei.
Ce folos să trăiesc veșnic, dacă n-ai să poți și tu?
Dacă viașa mică-și trece, îmi va plânge
Altarul buzelor tale
Închinat eternității
Își sărută bezna movă
La icoana tinereții.
Fila de mendal plouată
Cade peste-a ta privire,
Și se-așează ca și versu-mi
Peste a ta nemurire...
Colo-n zări se azurea pădurea deasă.
Spicul către spic tăcând se apleca.
Un soldat plângând pământul drag iși lasă,
Fata gingaș, cu ardoare-l săruta.
El privea în ochii ei verzui de
AS