Poezie
Soldatul
1 min lectură·
Mediu
Colo-n zări se azurea pădurea deasă.
Spicul către spic tăcând se apleca.
Un soldat plângând pământul drag iși lasă,
Fata gingaș, cu ardoare-l săruta.
El privea în ochii ei verzui de vară
Înecați în chipul său și lăcrimând,-
,,Te așteaptă țara…” (să-i fii slugă iară)
Auzi soldatul, auzi plecând.
Cel sărut în viața sa, ah, era primul…
Pe câmpii se așeza verdeața deasă…
El pleca. Si drum clădit din dor, suspinuri
Se lungea, lungind privirea-i cu nesața.
E război. Dar nu trecu și nici o oră
Cum băiatul de un glonț era strivit.
A căzut. Insângerat. Străluci de rouă
Peste fața-i lunecând și s-a oprit.
A căzut. Și chipul ei ultima dată
Izbutește să-i măsoare al său gând.
A căzut. Și ah, n-ai milă niciodată -
Tu, ce vii, privești, măsori, ne ei tăcând.
Anii trec. Gândește la ce-ți zic acuma
Dragă, scump prietene necunoscut,
Poate tânăr ești… sub soare sau sub lună
Cel mai fericit tu ești, de nemaivăzut.
Noaptea. Stele. Suflă somnul prin orașe.
Tu iubești… o, și de ea ești îndragit;
Doar că poate fericirea-ți e acuma
Că soldatul cela nu a mai iubit?…
002.295
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandru Scutelnic
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 187
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Scutelnic. “Soldatul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-scutelnic/poezie/13960364/soldatulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.