Alexandru Maria

text. te prinde, e alert, nici nu te prea lasă să respiri...
poate totuși trebuia lucrată puțin mai mult partea cu ferma. sună prea sefeu așa (gen the island). ideea e faină - dar totuși... apoi, poate trebuia insistat și pe o prezentare mai amănunțită a personajelor negre. că uite cu cine mă joc eu de-a plămânii...

o zi bună,

ma

îmi place transplantul ăsta, cum din afară ceva viu se incolăcește de tine, se urcă pe tine, tu - cărămizi așezate una peste alta. intră pe fereastră, își continuă șerpuirea, până acolo unde te-ai așezat în tine, într-u ungher tăcut. da, faină viața asta.

am o singură problemă, cu majusculele alea. dar în fine, e alegerea ta.

o se(a)ră faină,

ma

me hands, măi dd :). încă un text fain... despre ce este timpul cu adevărat. și de ce ar trebui să nu ne fie dor. ar trebui. dar, poate că nu e așa - că nu există un trebuie (cel puțin pentru mine) :). da, poate până la urmă nu suntem contemporani cu cei ce am fost.

o zi mai senină ca aici

la fel, am :)

vezi că îmi... tocești numele. alexandrU nu alexandrA :P

că poetul trebuie ucis, asta îi trebuie lui. de fiecare dată când cineva îl citește - trebuie să îl omoare. fiecare cuvânt al său să fie disecat, analizat macro și micro, la sânge și la corp. asta îi trebuie poetului. poetului nu îi trebuie vise, el este (într-)un vis din clipa în care a pus penița pe foaie sau degetul pe tastatură. el este lacrima, că nimeni nu îl omoară.

o zi poetică,

ma

aș fi scăpat și de religiosul ăla din subtitlu. așa cum este acum, restrângi interpretările.

la fel,

ma

m-a dus cu gândul la altceva, dar... în fine, eu mereu sunt eu și atât. nu-mi place construcția, forma pe care o iau versurile (când... stingându-și; unde... turme veștede, etc). parcă îmi sună prea pretențios. nu-mi place de asemenea faptul că folosești majuscule, poate asta e opțiunea ta (până una alta el a fost om, ca și tatăl său). și mai ai câteva imagini (turme veștede pribege) care sunt cam (lapsus) aiurea.

apoi, îmi place că îngerii sfâșie bolta (cu toate că e prea direct spus) - pentru că eu nu văd aici înaripați albi, ci negri (sau roșii, cu mici sau mari cornițe - cum or arăta ei). faptul că iisus e atât de om încât contribuie la propriul său supliciu. își așteaptă moartea înfiorat, fiind - la fel - un oricare altul. măslinele zdrobite în teasc, la fel - orice vis (de pace, aici) este pierdut pe drum. beția asta :P. ooo, da :D - ultimele versuri sunt faine :D. îmi place cum arată golgota toamna.

o zi faină,

ma

îmi pare bunicel (dar ar putea fi bun).
până una alta sărutul nu e musai să fie buză-n buză, nici măcar să fie atingere de buze. râmânând pe interpretarea (greșită, pare-se) pe care am dat-o, sărutul alb poate face trimitere la o graniță subțire dintre moarte și viață (sărutul ca atingere, ca delimitare... ceva de genul).

și, da :). nu ar fi trebuit descifrat textul de către autoarea lui :)

de acum, o noapte faină!

am

eu. ai rima aia cu noi goi moi doi voi ioc... nu ți se pare că zgârie urechea? apoi, aduc cu... și apoi niște virgule postate aiurea. ceva de genul: ana are mere ,pere ,cireșe. după ultimul vers al strofei trei (vers care îmi pare de-a dreptul pur și simplu) textul ăsta îmi place. nu așa de mult, dar - dacă scoți sărutul ăla de acolo - nu mai este atât de patetic.

știu că nu sunt persoana să comenteze, dar... ce ție si cu hzper creiuctnea asta :P

o noapte bună autoarei,

am :)

well... cel puțin o chestie am nimerit-o, moartea :). oricum, nu trebuia să... decodifici :). nu mă prea omor după texte... care-i cuvântul... pe teme sociale. parcă prea mulți strigă și degeaba.
oricum, mulțam fain.

parcă nu știu - dar parcă îmi pare că titlul e un pic prea lungit după... decodificarea asta atât de generoasă. poate ar fi mers restrâns puțin, atât timp cât albul semnifică ceea ce semnifici în text.

o zi faină,

am

clădire albă în care păsările tac și HOLUL e alb - nu pot decât să mă gândesc la un spital. albul ăsta nu ține de exterior cât ține de ceea ce e înăuntru (linia aia de care spuneam, prcă, în primul comment; sau dacă nu, o să spun aici). dragostea nu se aude pentru că detașarea de celălalt predomină. aici, unde non-culoarea e oriunde, sentimentele/afecțiunea/empatia nu au ce căuta. rar auzi o pasăre vorbindu-ți, (în)cântându-ți la ureche.
naștere - versurile în care văd viața 4 și 5. același mediu aseptic în care copilul urlă că de ce?
de ce? vin versurile următoare (golul ăla care îmi place - atât viața cât și moartea).
clădirea albă - din nou, linia aia fină dintre un tărâm și celălalt.
marea tragere - arme și trecerea, petrecerea, după care nu rămâne decât mineralul, chestia aia solidă care vă clădi... nu oameni.
la intrarea în gol, armele se curăță cu lapte - nu vreau să îl stric, deci nu spun decât că îmi place foarte mult :D:D:D
praful - uitarea, unghiile nu le văd decât drept loc nespălat, poate un substitut al memoriei proaste. dacă e așa, ar fi putut foarte bine lipsi.
în marele somn se nasc revoluții, sărutul tău lasă urme albe. poate acolo mi-ar fi plăcut mai mult un \"din\" în loc de \"în\". astfel, ar fi apărut ciclitatea, revenirea pentru același lucru. un fel de degeaba.
sărutul care lasă urme albe - :D yup :D

așa... prezint scuze dacă nu am văzut bine. așa cum am văzut, mi-a apărut un text fain.

o zi la fel,

ma

recitește acum și revine (nu e nici o ironie aici :) )

văd aici două planuri, în care unul predomină. albul ăsta mă duce cu gândul atât la viață, cât și la moarte deși ar trebui să fie doar prima - 2 versuri, 4 și 5.
faină surpindere făcută - abul ca frontieră între naștere și moarte :D

nu prea văd rostul unghiilor. praful e bun în schimb, da\' nu văd unghiile.

cel mai fain vers - la intrarea în gol (și asta îmi place :D) armele se curăță cu lapte

o zi faină!

titlu - vara? mie îmi sună a vară
plesnească carnea?
in mii? sau în mii?
îmbrățisări - îmbrățișări
o dată - mă îndoi că s-ar scrie așa
si - și
poti - poți
soaptele - șoaptele
asa - așa
îmbrățisări - îmbrățișări

mai sunt niște cacofonii care ar putea fi evitate ușor :)

ufff... ce ție si cu hiper corectiudinea asta :P

no hardfeelings, o noapte faină!

ma

nu e cam ciudată grafia primului vers? adică... marea și-adulmecă?

am, care nu prea știe versuri :) și care de asemenea doar observă, imparțial aproape

auzite-ar particula de să te audă și de râs să se împiedice înaintea apariției :)). foarte fain, foarte :P

îmi place enumerarea dificultăților de fiecare zi. călcâie clare și topite, piele topită, vene dinăuntru (ceea ce mi se pare foarte fain. dimpotrivă, vene dinafară îmi pare a fi doar o construcție de-amorul sau omorul ochiului), buze lățite de vreme, un fel de viață. peste toate, tronează un fel de zâmbete (dificultatea? cum deosebești între zâmbete și zâmbete?)
apoi, ritmul domestic și parul sălbatic - cum funcționează lucrurile. o vioară e în același timp muzică și război. faină surprindere.
totul se termină într-un ton optimist, după atâta amar de \"un fel de\". lume în fruste raze, ferestre deschise (nu înțeleg acolo rostul ghilimelelor...).

aaa. si cenusă de foc :D. poate pare nasol pentru alții, da\' mie îmi place tocmai pentru că e de foc.

parcă acum văd de ce ai trecut-o la indiene. poate nu ar fi trebuit.

am, la fel :)

ps: repetiția e mama învățăturii :P. poate băgăm și noi la cap, nu? (adică nu cred că mi-ai încărcat atenția inutil :) )

faină ideea pe care o cuprinzi aici :D. și titlul inspirat ales, doar îl bănuiești până când textul este parcurs pe întregime :D. un text pentru burghezul din fiecare!

o zi faină, ma

dd era mai mică și credea într-un noi. îmi place imaginea pe care o construiești înspre final, prin repetiție (unde, unde, oriunde apă care trece și face totul unul fără formă)

și sarea. încă mai fugi, nu?

am

poate ar trebui să renunți la primul vers, având în vedere faptul că pomenești mai încolo de drămuitoarea de perle (și dacă mai spre sfârșit pomenești de vermeer)
apoi, îmi par cam neclare versurile 3 și 4. poate așa le-ai și intenționat, dar în fine.

ultima strofă îmi place foarte mult, o descriere foarte faină, ca o fotografie care prinde viață.

ma