Poezie
Noi
1 min lectură·
Mediu
Oare de ce marea se lăsase
peste genuchii noștri pătați cu nisip?
Cum aveau să fie valurile ei la sfârșitul nopții,
cum ziua avea să se cheme petala mea?
Cum ochii vor rămâne urme lăsate in urmă?
Oare eu ,
oare cine a uitat în larg
bărcuța rotundă de cauciuc,
sintetic strivită sub soarele imprăștiat,
ascultând cum se bate lenmul margelelor tale
legate la mână?
Oamenii mărilor,
porțile verzi,
săgeata arcuită către fund,
aleargă în pumnii mei,
buzele tale uscate,
se întind peste sarea mea,
se-agață de mine,
unde, jos, unde , sus ,unde.
Unde. .
Ca întotdeauna,
nicicând ca întotdeauna.
011.961
0
și sarea. încă mai fugi, nu?
am