Poezie
Titanii
1 min lectură·
Mediu
zăpada și camera asta mi-au intrat sub piele
îmi amestecă sângele cu apă
sângele cu piatră
soarele cu dinți și noaptea mi-au crescut în palme
le port de la un ochi la altul
de la un sfânt la altul
(unde timpul fără carne sparge ceasuri de pământ)
tu și moartea v-ați născut în penele aripilor mele
și mă disputați mereu
tu îmi spui același cuvânt de o viață
și ești un titan de foc
moartea se schimbă de la o zi la alta
ca mersul unui prunc
ea este cuvântul-titan ce poartă pe umeri
toate blestemele și speranțele mele
și cel mai mult mă supără această prefăcătorie
că voi nu vă cunoașteți deloc.
002.224
0