Poezie
Fără pupilă
2 min lectură·
Mediu
înot într-o mare de apă închisă
asta aș afișa pe fiecare gard fiecare pom
pe fiecare spărtură din cer – sufletul meu dă anapoda
din mâini și din picioare într-o mare
călcată pe nervi
mă întorc cu fața la tine și tu faci case
chiar în mare
mă întorc cu fața la plâns și el intră în mine
cu fața la toată lumea la Dumnezeu
dar fața mea a devenit cu timpul ceva incert
ceva care nu se poate ține în mâini
și de aceea caută cu frică un stâlp să se sprijine
atunci tac
de ce nu pot plăti aceste ore să treacă
știu când plouă știu
dar plec mereu cu ideile goale
până se dizolvă pe curcubeul frunții
regresie în tunet
regresie în piatră
în lichidul amniotic al orei
unde e cel mai bun prieten
vreau să vină lângă mine să stăm de vorbă
să visăm mult să-i spun totul
vreau să mâncăm din același blid
aceeași hrană aceeași bucurie
să ascultăm același freamăt
vreau să-mi strângă cu tot sufletul mâna
ca să știu că mă prinde cineva în cădere
dar nu vine nu știu…
înot în dreapta în stânga în sus în jos
adică în aceeași direcție
strâng în mâini o lacrimă
o întind pe palme și mă privesc în ea
cine e acest om?
003.246
0