Ușa

„Timpul care se deschide” materializează „așteptările” cu consistențe de dorințe în realizări, beneficii și câștiguri, iar timpul care se închide își suspendă și suprimă ofertele, gratificările, oportunitățile și favorabilul.

Da, despre ambivalența timpului este în general vorba, pe care noi o surprindem (și de care suntem adesea surprinși) în tot felul de lucruri banale și de încercări. Rămâne totuși în seama noastră să găsim în toate un rost, sensul pozitiv, cheia oferită de tot ce ne întâmpină.
Mulțumesc mult pentru lectură și comentariu!

Mi-ar fi placut sa nu fie acele trei puncte acolo, ci o continuare, fie un cuvant fie inca unul sau doua versuri. Asta pentru ca poemul mi se pare foarte bine structurat si cursiv, undeva de la jumatate punandu-te intr-o asteptare a carei tensiune creste cu cat te apropii mai mult de final. S-ar putea insa sa fie in realitate o chestie de gust.

Așa cum se vede din textele postate, nu obișnuiesc să pun aceste puncte, pentru că în general ele fac un deserviciu, mascând o lipsă de imaginație. În plus, acest semn a devenit clișeu.
Aici, însă, nu am vrut să închid viața într-o definiție sau ceva asemănător, deși într-un poem orice autor are dreptul să spună cum vede viața sau ce înseamnă aceasta pentru el.
E adevărat, cititorul rămâne cu o anumită frustrare (din nou, nu obișnuiesc să îl las așa), dar în acest caz e ca și cum aș invita pe fiecare să pună ce dorește ori simte în locul acelor puncte; chiar și pentru un singur om, viața e prea cu de toate.
Pe de altă parte, trebuie să recunosc: nu știu care ar fi cea mai inspirată variantă pentru încheierea textului. Totuși, apropo de acel sentiment de frustrare trăit de cititor, tind să îți dau dreptate. Voi mai reflecta la acest aspect.
Mulțumesc mult pentru lectură și comentariu!