Poezie
Don Quijote melancolic
1 min lectură·
Mediu
totul e previzibil acum
rasă sex patriarhat
sunt un rău cetățean și mincinos tovarăș
iartă-mă, Miroane
orbesc în fiecare zi în fața televizorului
și gunoierii așteaptă să-mi strângă cenușa
profesional
fără să o amestece cu hârtiile din jurul meu
cu ultimile puteri
am pus stenturi ferestrelor sparte
unii deja le-au zidit
eu vreau să mai trăiască puțin
și să văd prin doliul jaluzelelor
deșertul tătarilor
și clovnii lui Fellini
05449
0
însă doar pe facebook
în realitate mi s-a blocat scutul la update
și antivirusul îmi zice că iubirea e un virus necunoscut
psihologul mi-a sugerat să renunț la idealuri
că-s prea grele la coloana vertebrală
și se poartă mai mult realismul hipoalergic
am încercat să mă recalific
în livratoare de iluzii
dar clienții lasă doar o stea
că adevărul ajunge rece și fără topping
Rosinanta s-a făcut trotinetă electrică
merge doar pe baterii și frustrări reciclate
iar Sancha, prietena mea de băut cafeaua,
s-a făcut life coach
mă învață să inspir succes
și să expir bărbați toxici
am fost și la protest
cu pancarta „mori de vânt, nu de sistem”
degeaba, n-a dat bine la selfie
și oricum, algoritmul n-a distribuit-o
acum mă tratez cu poezie homeopată
și cu ocazia asta
am aflat că ironia
are și efect secundar: luciditatea
dar e ok, e ok -
doctorul mi-a zis că nu sunt nebună,
doar anacronică,
și că, în asistența socială,
e bine să-ți păstrezi umorul
și caninii tociți,
ca să nu muști din speranță
înainte să crească.