din clipă în clipă nu mă mai prefac geniu
lumina a învățat să meargă înainte de a avea ochi
înaltul își pierde umbra dacă ziua își uită ființa
pe tărâmul iată tărâmul acesta nou
nu e vorba
Italia
când drumurile cerului vor înainta spre adânc
când lumina se va scurge încet-încet spre abis
când însuși dumnezeu va coborî inconjurat de fulgere spre iadul condiției vieții
va exista o raza
dansul degetelor pe tastatură în căutarea cadenței ple
oapelor de acoperit kilometri e ca un cântec din gene pentru o
rbi e locul din dreapta loganului meu în care visele au trup de femeie
poeți deghizați în șobolani morți
limbi rătăcite între sânii gurilor de canal
jucăm fotbal în fundul sticlei frutti fresh
de amăgiri fermentate
drojdie de omoară șobolani morți
în intestinele
deodată clopot nu se va auzi într-o cameră din londra la miezul nopții se vor înc
orda pereții prin porii lor ascuțiți vor curge iubiri scăpate de timp peste podu
ri două răsuflări sacadate vor
da iubito e de un alb scurs ca roșul care se lovește de cer încercând să zb
oare înainte de a se fi oprit închiderea ochilor tăi din neaflat răspunsuri la întreba
rea cea pe care doar nevăzutul
despre cum învie poeții tu nu ai aflat iar eu nu o sa știu nici
odată draga mea cuvintele nu vor mai fi de săpat în morminte nici în piepturi da
ruri vor fi nedeshise de vreme și mai ales depărtări
AD