Alexandru Dan-Alexandru

e ceva ciudat si placu cu plamele astea
parca vedeam ca tu cum te tineai in palma (sau iti tineai sufletul) si in plama ta plua (peste sufletul tau) si la un moment dat \"Pune-ți obrazul în palmele mele iubito\". frumos. te voi mai vizita

iti multumesc de trecere si cuvintele atat de frumoase care ma fac sa uit de problemele, care, chiar si la aceasta varsta isi fac loc in viata mea. cat de bine ai remarcat faptul ca \"te arunci in val, chiar cand simti ca s-ar putea sa nu mai ai timp sa tragi urmatoarea gura de aer.\". te voi astepta mereu cu placere!!

imi pare rau ca citesc atat de tarziu textul tau, dar ma bucur ca totusi il citesc. mi-a adus aminte de olimpiada (judeteana parca era) de romana dintr-a 8-a in care ni se cerea sa facem o compunere cu tema departarii. lipsa timpului ma obliga doar sa citez ce imi place, fara a putea explica de ce:
\"cum să-mi împiedic trupul să nu-l presimtă
miraculos pe-al tău la răspântii de timp\"
,
\"depărtare – zei păgâni jucându-și nemurirea la zaruri
a lor și a mea\"
si in general ideea textului. mai trec prin pagina ta. ca intotdeauna

nu prea am timp (deja sunt in intarziere) fapt pentru care voi fi la obiect: as renunta la cratima de la \"eu-l\" ghilimele si linie de dialog. parca ma zgarie pe retina. apreciez: \"aerul se rupe în fâșii\", \"Eu-l meu are obraji de sare,/Eu-l tău are cod binar.\", \"Primăvara umple aiurea spațiile goale\", \"Când te indrăgostești,/Ești conștientă sau inconștientă?\", ultimul citat mai mult datorita continutului si nu expresivitatii. personal, mi-a placut acest text. nu e cel mai bun al tau, dar e cu siguranta mai bun decat multe...

oana,
astept un comentariu mai pe larg in care sa explici ce anume nu iti place. doar datorita faptului ca gusturile tale difera nu trebuie neaparat schimbat. sa nu ma crezi carcotas, vreau pur si simplu sa dezleg aceasta ghicitoare: ce anume am gresit acolo? iti multumesc si te mai astept.

anamaria,
in primul rand vreau sa te rog sa nu mai folosesti forme ale verbelor care sa sugereze respectul pentru o persoana mai inaintata decat tine in varsta. abia am implinit 15 ani :) in al doilea rand iti multumesc de parerile lasate. da, \"lasa-ma sa nu mai pot\" este menit inca de la nastere dorintei de renuntare. cred ca ideea de baza care ar trebui sa fie desprinsa din poezia mea este aparitia conditiei de om in existenta mea. fiecare om are cate ceva, un defect care il face uman si pe care imi place sa il denumesc \"conditie de om\". la mine acesta este, asa cum foarte bine ai remarcat in comentariul tau, o anumita frica de necunoscut. e ca si cum viata este o jungla, cu niste copaci imensi si umbrosi, cu ceata din ce in ce mai deasa, cu un teren tot mai mlastinos in care ai senzatia ca te afunzi fara a putea iesi vreodata. si daca ar fi doar sa nu mai poti iesi in veci ar fi bine, dar, afundandu-te, vei ajunge la un moment dat sa te ineci in viata, sa te afunzi sub nivelul marii (vietii). as raspunde (cu negatii sau completari) comentariului tau, dar, din pacate, lipsa timpului ma trage de urechi. te mai astept

sa inteleg ca versurile reproduse sunt cele care au avut priza la tine? daca e asa, atunci ma bucur. ma bucur si ca ai trecut pe la mine si ca ai lasat o urma.
pagina mea ti se va deschide primitoare mereu. te mai astept

iti multumesc de trecere si m-ar bucura o varianta mai buna. mai ales din partea ta.
daca scot \"la fel ca si\", va parea acolo o enumerare, ceea ce eu nu vreau. voiam sa fie un fel de echivalenta intre cele doua afirmatii

te mai astept.

iti multumesc de trecere si parerea lasata. te mai astept poate intr-un amalgam mai ordonat.

adina, iti multumesc pentru cuvinte si aprecieri. te mai astept
andra, ce senzatie ciudata ca cea care a facut ca aceasta poezie sa se nasca sa zica \"e emotionant\". foarte ciudat. ar trebui sa inventam un cuvant pentru ceea ce simt acum....tu, care stiai totul inainte chiar ca acest text sa se nasca.... o senzatie pe cat de ciudata pe atat de placuta. iti multumesc de trecere si te mai astept

in primul rand iti multumesc de comentariu
in al doilea doresc sa precizez ca am incercat o suprapunere a trecutului cu prezentul. acel pic-pic este forma pe care o ia sufletul meu in prezent. insusi versul \"dar acum ... pic-pic...\" era in forma initiala ceva de genul \"dar astazi lacrimile picura pic-pic\". (nu exact asa. nu imi amintesc cum si am incercat o aproximare).
eu unul nu am gandit primul vers ca o concluzie, dimpotriva folosind imperfectul e ca si cum ar face sa explodeze curiozitatea cititorului, am incercat sa-l fac sa sugereze o oarecare impasibilitate fata de un regret care s-ar fi putut naste. am incercat prin nepasare sa stopez nasterea unui regret, care dupa cum probabil se simt in poezie se zbate, incearca sa apuce o bucata din sufletul meu. prin versul doi am sustinut primul vers, am explicat cum era dragostea in viziunea mea, cum aparea in primele poezii (dimineți jumătăți sau batoane de iubire neînghițite încă). si daca primul vers se lega direct de al treilea, parerea mea este ca deja trebuia sa incadrez la proza. precizez acum desi trebuia sa o fac la inceput, ca intre doua pic-pic-uri exista doua versuri. asta se vede. ceea ce nu cred ca am putut sa fac sa se vada este ca din aceste doua versuri, primul exprima cate o parte din actiune (care, recunosc, este reala pana la fiecare cuvant) iar al doilea directia in care vibreaza sufletul meu la fiecare bucata de actiune.
desi recunosc ca imi plac parerile tale despre ideile din aceasta poezie, eu m-am gandit la curgerea lacrimilor de pe marginile sufletului meu. primul vers nu este decat o incercare de introducere a cititorului pe sub copertile sufletului meu. cat despre dialog, el este parte integranta a ideii expuse de mine, de fapt, baza ideii referitoare la lacrimi (scuze de cacofonie). sunt de acord cu tine ca ar fi iesit mult mai bine in proza, chiar mi-am reprosat de prima dat asta, dar timpul nu prea imi permite sa transform viata in proza. asadar, incerc sa ma rezum la poezie.
e adevarat ca versul \"dar acum ... pic-pic...\" este un pic fortat, dar alta varianta mai buna eu unul nu am reusit sa gasesc. mi-era frica ca daca as fi lasat doar \"pic-pic...\" chiar nu s-ar fi inteles suprapunerea (sau incercarea de suprapunere) a trecutului cu prezentul (la pic-pic oricum nu as fi renuntat.)am explicat la inceputul comentariului de ce \"ne-am luat de mână/ să pășim spre noi\" sunt doua versuri distincte, desi n-am evitat folosirea celor doua pronume. la fel si \"am intrat în camera pe care o voi regreta mereu/câine ce n-a știut niciodată să vorbească cu el însuși\" si \"ne-am așezat/
credeam că aerul devine un mereu uitat chiar de lucifer\".da, pic-pic este un rasunet. rasunetul trecutului in sufletul meu prezent (imi cer scuze ca am repetat aceasta idee, dar am considerat ca e mai bine asa) \"am tăcut ne-am privit ne-am iubit\". am preferat sa pun totul intr-un singur vers pentru a arata o oarecare vointa de a nu face diferenta intre ce inseamna a tace a privi si a iubi. am incercat sa limitez totul la banal.
ziceam ca toata \"actiunea\" este reala, asadar sms-ul l-am copiat de pe telefon fara sa fac vreo diferenta. aici am lasat doar actiunea pentru ca am trait-o atat de intens, incat sufletul meu nu prea avea timp sa-si aleaga directia. dupa care am lasat sufletul sa vorbeasca neintrerupt de actiune, din care versul \"am înțeles că ții atât de mult la mine încât nu vrei să mă pierzi\" nu face parte. cu \"jumatatea de dimineata\" am incercat sa fac o trimitere la poeziile de care ziceam mai sus, cele in care iubirea era conceputa ca ceva pur (nu ca n-ar fi), dar pueril. cat despre \"și un alt poet pic-pic...\" cred ca e vorba de gust. am incercat o generalizare la toata lumea \"poetilor\".
finalul este iar o imbinare a \"actiunii\" cu framantarile sufletesti.
la felul in care redau ceea ce simt recunosc ca inca intampin dificultati.

iti multumesc de increderea reacordata si timpul pierdut si te mai astept

da, elena, cand va veni timpul, dar, stii tu, si tu ai fost de varsta mea, eu simt nevoia acum (sau poate mi se pare ca simt nevoia acum). si daca vreodata voi invata sa iubesc pana la capat (sau macar voi avea senzatia ca am invatat sa iubesc de la capat) nu stiu de ce, dar inainte de a posta poezia care se va naste de acolo, ti-o voi trimite tie mai intai. sa-mi spui tu daca va fi venit timpul. :) multumesc de trecere si te mai astept

vad ca ai inceput sa lasi rimele deoparte, albul a inceput sa domine in poezia ta, lucru care imi face o deosebita placere (e-adevarat ca nu-mi displaceau celelalte texte ale tale, ci, dimpotriva, le simteam mereu aproape).
imi place foarte mult acest stil: a scrie poezie intr-o alta poezie, si impreuna atrag asupra lor numele de \"capodopera\".
simt in poezia ta un fior deosebit. e ca si cum \"e tarziu, dar inca nu s-a terminat. inca te mai astept. inca mai ai loc sa fii mai aproape si cu TINE, nu doar cu fiinta ta de mine.\" simt ca totusi iti pare rau, ca te simti vinovata atat tu, cat si cel de dupa oftatul strecurat intre voi.
iti multumesc pentru ce m-ai facut sa simt. se cam potriveste cu situatia mea

mihai,
iti multumesc de trecere si comentariu (implicit steluta), dar cel mai mult iti multumesc ca m-ai convins prin poza pe care ai pus-o de un lucru la care mai aveam indoieli: vorbeam cu cineva pe messenger: \"de ce a trebuit sa fim oameni? de ce oare nu putem fi, nu animale, ci plante! sa fim vesnic unul langa altul\", dar poza ta mi-a aratat ca si planta (arbore) daca ar fi un poet, tot singur ar fi in fata norilor, la mijlocul desertului si inca multe altele pe care poza ta nu le contine. iti multumesc si te mai astept

raul,
ti-am spus inca de atunci ca te voi astepta oricand in pagina mea sau la o cafea (respectiv ceai pentru mine) in bucuresti. ma bucura faptul ca ai revenit aici si astept sa primesc un comentariu cat se poate de obiectiv (asa cum am vazut ca stii sa faci) multumesc de increderea pe care mi-o acorzi si te mai astept

iti multumesc de trecere si comentariul prin care ai reusit de asemenea sa agati un zambet de chipul meu
te mai astept

ps: beduinul e FARA mustata ;) :)

foarte interesant... folosesti un conditional-optativ (as iubi). conditie nu apare in text, asadar ramane sa ne gandim la optiune: alegi sa iubesti. nu poti sa optezi cu altceva decat cu ratiunea. DAR: pe cine ai vazut sa iubeasca cu ratiunea? asadar . textul tau e de citit.
pacat ca nu am timp de comentarii mai dese...

intr-un tarziu
am iubi poezia ta
la 3: 1, 2, 3 si:
o iubim!!!!!!!!!!!

:)

ce zici acum?
e mai bine infloreste?
astept opinii si chiar sugestii de la tine, nicoleta
;)

iti multumesc de cuvinte. eu chiar am inca 15 ani! si nu doar atat, abia i-am implinit! (acum o luna :) )
mi s-a mai atras atentia asupra faptului ca prea scriu sa inteleaga tot prostul, ca dau prea multe explicatii. recunosc, aici chiar mai am de lucrat. cat despre repetitia \"desteptator desteapta\" ai dreptate, nu esti singura care ai spus-o si ma voi gandi la ceva sa schimb.

ps: azi iar am trecut prin pagina ta recitind eseul despre crestinism si imi pare rau, timpul nu mi-a lasat loc de comentarii. si acum trebuie sa ma culc ca am teza la mate maine :( te mai astept

sa fie clar pentru toata lumea: cacofonia este acolo pentru ca asa vreau eu. am recunoscut, nu mi-a iesit exact ce voiam, dar pentru asta scriu: ca sa devin mai bun.

farouche, iti multumesc de cuvinte si de trecere. te mai astept.

arada, de asemenea iti multumesc de trecere si urma lasata. te mai astept si pe tine

N., ti-am mai spus, mi se pare mie sau modul nostru de gandire seamana. spunandu-mi ce ai zis, simt ca as fi spus acelasi lucru daca poezia nu mi-ar fi apartinut. (cand poezia iti apartine nu prea ai ochii deschisi.) la eseul despre bunul crestin necredincios nu m-am prea gandit. nu prea am timp. nu ca mi-ar lua mult dar e perioada tezelor. iti mai astept trecerea

medicu, atmosfera nu e asa de \"placuta verde inocenta\". din contra. stii tu..raul se mascheaza foarte bine in bine. doar se mascheaza. atmosfera este lina, calma, dar deloc placuta,calmitatea nefiind altceva decat expresia neputintei in confruntarea cu viata de zi cu zi. verde.. nu prea.. as zice vestejita. multumesc si te mai astept

poate ca nu a fost o simpla intamplare faptul ca \"te rog mamica coase-mi\" si \"semnul iubirii\" au fost una dupa alta.
oamenii mari? :) nu inca. am 15 ani.

gaselnita nu-i, poate ca necesita complexitate, am recunoscut mai sus ca nu prea mi-a iesit. dar nu voi retrage textul. nici nu-l voi modifica. mai astept si alte pareri.
multumesc inca o data